Toate articolele de până acum

Haiku

Va scriu cu rosu pe apele Marii care nu exista. In fata unui eseu care nu exista in secolul 2021. Stam in fata “Masinii timpului” lui H.G Wells. Cu viteza luminii ne indreptam spre timpul atipic si furtunos.

Ne surade soarele ce priveste si se indreapta cu pasi repezi spre culcare lasand in schimb…luna. A reusit sa se arate si astazi, ca o binecuvantare mistica ce apare in icoane si face minuni. O! Fata frumoasa, stai la geam, cu trasaturile asiatice, cu pielea alba, cu ochii oblici, cu picioarele gratioase si talia subtire, in capotul de matase.

Ne desenezi ceva. Pe plansa e o imbinare de note pe portative albastre, iar intre portative, fluturi si pasari creeaza o imbinare perfecta a muzicii cu natura. Ne desenezi viata ta in portative interminabile, readucand magia si totodata echilibrul! Pielea-ti alba iar ochii caprui ne spun ca esti unica!

Ne spui povestea ta nici vesela, nici trista din anul 1983, atunci cand, in satul tau din China, inima ti-a fost scoasa de diavol si inlocuita cu o perla mare! Admiri luna si te adancesti in povestea ei reusind sa scapi de monotonia orasului!

Stii ca plansele tale ne duc peste tot, reusind sa aduci surasuri frumoase si sa ne duci putin in “Faust” sa-l vedem pe Diavol. Brusc cotesti pe prima strada la DREAPTA SI REUSESTI SA NE SEDUCI cu o lume uitata din ‘’Cuore, inima de copil”, iar apoi sa ne amintesti de eternitate prin frumoasa opera “Toti oamenii sunt muritori”. Da, ne amintesti ce frumos e sa murim la timp si ne aduci tot cu gandul la Asia! Respectul pentru moarte capata pete rosii, exact ca atunci cand doctorul isi protejeaza gradina din “Omul amfibie”.

Nicicand nu ai reusit sa desenezi, pe plansa enorma, asa colorat umbra Idiotului print Maskin si sa redai cu atata frumusete “Misterele Parisului” Ai mers pe o straduta mai jos si te-ai “intalnit” cu fermecatoarea Anna Karenina care s-a sinucis pentru pacatele ei, doar moartea reusind sa desparta farmecul de infrangere, onoarea de nesansa!

Ai reusit sa pui putin din moderna societate, acompaniata de muzica, dulcele amar al melodiilor moderne “5 povestiri despre muzica si amurg”. Desigur, ai venit in opera ta si cu ceva din “Raul care ne desparte”, povestea de iubire despre 2 personaje interesante si renegate de mica lor comunitate.

In final ai readus albastrul elegant al fascinantei opere “Micul print”, cea mai complexa si plina de subinteles opera. Termini plansa ta cu concluzia din interesantul roman “Cel mai iubit dintre pamanteni” spunand ca “Unde dragoste nu e, nimic nu e”, iar ce urmeaza tine de imprevizibil, intrebandu-te in complexul desen “Quo Vadis Domine”?

Petrișor Buruiană

Călătorind spre cer

Nu e asa ca e frumos cerul, cu albastrul lui? Ascunde sub el o infinitate de stele, soarele, cate si mai cate minunatii! Astazi are o noutate insa! Iti transmite ca esti ales! Esti favoritul lui Dumnezeu si ca tu… poti schimba lumea!


Magia vietii a inceput, iar undeva, in India, in casa unui spiritual, cu suflet nobil, batranul isi face ritualul lui zilnic, prin care cheama in fata sa, sute de razboinici, invatati, poeti si alte minti luminate, sa il ajute! Vrea sa salveze lumea, insa…a obosit!


Dincolo de legatura lui cu divinul, vede prin globul sau foamete, razboaie si atrocitati. Continua sa se roage si se conecteaza cu alti oameni ce isi doresc si ei acelasi lucru! E o legatura sacra intre ei, iar trecerea timpului reuseste sa o faca mai puternica.


In rugaciunile lor, le este revelata calea ce o au de urmat, pentru a salva lumea. Sfintii mai vad si fortele intunericului care se aduna! Miliarde de oameni ce contesta prezenta lui Dumnezeu, ce barfesc, injura, se omoara!


Azi cosul cu fructe si cafeaua de dimineata au reusit sa trateze putin din monotonia unei zile de vara! E vara iar si iarba e superba, soarele surade insa…e ceva ce pluteste in atmosfera! Copile matur, te-ai schimbat!


Azi muzica are un vibe ciudat! Te cheama spre mare, te imbie sa asculti scoicile si totusi…ceva e altfel astazi! Mintea iti aduce aminte de lavanda si mirosul ei ce face furori in mintea ta!


Ai impresia ca se petrece ceva ciudat si nu intelegi… este noapte si cutreieri grabit padurea. Te grabesti, auzi pasi in urma ta. Urletul unui lup iti ingheata sangele in vine. Te grabesti. Incepi sa fugi, iar apa iubirii tale o auzi tot mai rece, inundandu-ti urechile.


Stai…e ceva prea familiar! Casa copilariei din carte, iar Olguta, Danut si Monica, personaje din “La Medeleni”, iti sunt redate prin ochii mintii.


Te zaresc, esti tu! Mult te-am asteptat, insa bine ca ai venit! Ne-am intalnit intr-un sarut, iar apoi?! Am murit, lasand cei 2 copii si lumea ce se pregateste de razboiul dintre bine si rau, impreuna cu sfintii si demonii!

Petrișor Buruiană

Un veac de singurătate (altfel)

Se facea ca undeva era un orasel Macondo, uitat de lume. Povestea incepe cu o boala ce a fost “asternuta” ce se numea uitare. Oamenii notau numele obiectelor pe animale, pana cand aceasta “Ciuma” a fost eradicata. Asa mi-am dat seama pentru prima oara ce imprevizibila si plina de surprize este opera lui Garcia Marquez, pionierul curentului realism magic.

Voi trece in revista lungul sir de actiuni si personaje sarmante. Voi incepe cu un colonel pe nume Aurelio Buendia. Prea plin de el si cu sangele clocotind, acesta se remarca prin lungile sale incursiuni, iar atunci cand orasul Macondo este ocupat, acesta se razvrateste.

In memoria mea va ramane incantatoarea Rosario, ce ii vrajeste pe toti cu frumusetea ei, Tipic pentru un roman incantator si imprevizibil, aceasta se “evapora”, luand cu ea frumusetea si farmecul imbalsamator al personajului atipic.

Razboiul se termina si satul Macondo iese de sub dominatia statului, fiind condamnat sa se depopuleze. Imi mai aduc aminte si de un personaj, ce avea o sotie si o amanta si nu stia cum sa se imparta.

Alti doi oameni ce fac dragoste mereu, netinand seama de limitele spatiului si timpului. Pe tot parcursul lecturii, am simtit un “miros” dulce amar, Macondo fiind raspandit ca un “drog” prin venele generatiilor, fiecare personaj cu insusirile sale, cu aura sa. Modul dinamic al autorului te face sa te “indragostesti” clipa de clipa, de natura, de razboi, de oameni, de locuri si te determina sa le uiti, ca o pregatire pentru viata reala.

Pe rafturile bibliotecii mele am pus candva mana pe o carte ce semana cu “Un veac de singuratate”, un blestem lasat din generatie in generatie, o dinamica si un talent iesit din comun al autorului, un stil la fel de efervescent, in care personajele capatau trasaturi magice.

Petrișor Buruiană

Încotro?

Te visasem…m-ai uitat. M-ai ridicat si ai disparut. Te-am privit si nu mai erai. Vocea ta marsaluia de zor, indemnata de glasul copacilor. Vant si rosu. Te cunoscusem din alte vieti. Nu ai fost tu, iar tunetul imi soptea cu vocea ta. Glacial, ingerul imi scria si lua aspectul copilului demonic ce ma astepta.

Unde ai umblat, de ce nu ai venit? Am crezut mult in tine, insa ai plecat. M-ai lasat pe podul ce isi face loc printre Muntele Ceahlau. Acolo, Maica din Icoana sta si plange. Unde ai umblat, naluca? Te-am asteptat…imi pierdusem speranta.

Calatoria mea mistica a inceput cu Diavolul. L-am visat de atatea ori. Odata era copil, odata era chiar el, cu chipul had, cu coarne. Mi-a spus ca e el. Stiu ca undeva exista un tunel ce exista si emana lumina. Viata e frumoasa si imprevizibila.

De ce, inger bun, lasi sa se intample atatea? De ce ma lasi sa ma unesc in Biserica cu cineva, ca apoi sa trebuiasca sa uit? De ce m-ai lasat sa iubesc de atatea ori, sa vad locuri incredibile traite de mana cu persoane nepotrivite? Doar sa-mi amintesc…acolo a fost candva cineva care a castigat o parte din sufletele noastre?

Un complot incearca sa ne fure iubirea complotand impotriva inimilor noastre. Simt si stiu ca vei veni la mine in momentul perfect. Stiu ca va veni momentul in care te voi gasi. Cine stie? Poate te-am gasit.

Esti puternic…suflet pereche. Te aud…ciudat…stiu ca existi. Candva Iadul si Raiul se vor uni, iar tu vei aparea, amestecand umbra pasilor mei cu urmele de sidef lasate de incaltamintea ta. Abisul tocmai se pregatea sa ma inghita, iar tu…ai venit lasandu-mi in minte filmul “Undeva, candva”.

Rachmaninoff ne canta, iar noi ne-am intalnit. Ne-a pus pe masa un ceas ce imediat suna. Era ora 12…PERFECT.

Se facea ca, la patul meu, statea un inger. Ma privea cu ochii blanzi. Iubirea ma gasise si imi soptea: sunt aici, nu te teme. Ma cuprins o stare de beatiudine si sufletul meu se unea cu al tau intr-o stare de extaz…ma aparai intinzand un scut invizibil, lasandu-mi inima sa iti admire sufletul bun si nemarginit, la fel de apasat si de romantic ca al meu, la fel de plin de vitalitate.

Atunci, te-am privit, lasand mainile noastre sa se uneasca, cuprinsi de sunetul marii! Ne plimbam si am trait fericiti pana cand, eram prea fericiti. Iar gandurile noastre doar s-au unit, intreband: Incotro ne duci, Doamne?

Petrișor Buruiană

Râuri

Astazi a trecut o viata…o viata de cand misterul existentei ma invaluia. Muzica se auzea iesind din sufletul nostru si se topea. “Orice vis incepe cu un visator”. Am mostenit sufletul de la Eminescu si temperamentul de la Teodoreanu.

Pe o muzica timida, ascultata in surdina de Sfantul Petru am inceput sa merg si sa visez. Am ajuns in Grecia si am cunoscut locuri. Am gasit oameni si le-am ascultat povestile. I-am binecuvantat si le-am multumit. Ochii mei au vazut Marea de atatea ori… Bineinteles, nu aceeasi Mare. Au vazut o mare uneori mai sarata, uneori mai furioasa, vapoare, nori, nimic iesit din comun pentru un muritor norocos.

Evident, gustand din fructul iubirii, gustand din marul muscat si din lectura de seara ne-am atrofiat. Ne schimbam cand citim unele carti grozave… ca in iubire… sufletul nostru nu va mai redeveni la fel; cu fiecare emotie, il modificam.

Avem sentimente, adesea, alimentate de trairi intense ca e perfect si ca suntem fericiti. Cand ne revenim, fructul oprit al fericirii ne joaca feste, aruncandu-ne din pom. Evidenta saritura, ne lasa cateva mici zgarieturi in inima.

Revenim mai focusati pe parcusul nostru, timpul nu ne mai da voie sa fim copilarosi. Lumea s-a schimbat si s-a transformat intr-un teren de lupta creat doar de calculatorul realitatii noastre defectuoase.

Mai descoperim minunata Floare-de-Nu-Ma-Uita. Nu mai avem bani sa fim buni, timp si spatiu; ne desfasuram vietile in nisip. E o capcana a viitorului totul, iar de dupa baricade, apar dusmanii. O armada de gargauni facuti de capul nostru, la indemnul unei lumi prea triste si inspaimantate.

E dimineata, iti bei cafeaua pe banca, trezit din vis si te intrebi: ce prieteni au mai iesit din viata ta si unde mai orbecaie cei pe care ii aveai in prim plan candva? Sa stii ca oamenii… vin si pleaca; te fac sa lasi in urma parti din tine, ca o masina puternica ce mereu pierde piese. Te deplasezi cu viteza spre o noua zi la finalul careia esti din ce in ce mai putin tu si ai mult din ce isi doreste societatea moderna.

Muzica nu mai suna ca in trecut, are o compozitie putin modificata. Nici tu nu mai stii daca in bine sau in rau. Momentan “Dancing Queen” suna ca un disc inca frumos dar putin prafuit. Usor, bunul gust se degradeaza, facand loc vitezei si mesajelor oribile, alimentate de societatea moderna. Trezeste-te! Este secolul masinilor, telefoanelor si videochat-ului fara scrupule. A inceput lumea in care Dumnezeu este inlocuit si totul este permis!

Ne-am furat visele si am facut loc nonvalorilor moderne, neimaginite nici de cel mai mare scriitor de anticipatie!

Petrișor Buruiană

Viața

Azi imi sevesc cafeaua la St. Petersburg. Este vara, iar strazile superbului oras sunt pline. Ador patria lui Dostoevski! Sunt in vacanta, iar langa mine am o superba prietena. O prezenta plina de sarm si frumusete! Imi povesteste viata ei fascinanta si ii sorb fiecare cuvint! Asa cum sunt eu! Pacatos, demonic si in acelasi timp interesat!

Este o cafea pe care eu o astep de mult! A meritat drumul! Natura si orasul ne imbie la o plimbare! O iau pe fata de mana, iar frumusetea ma face sa ma gandesc la…totul! Un drum…atat imi mai este ingaduit… in Petersburg, alaturi de o icoana a inteligentei si a frumusetii, apoi… poate sa se intample orice!

Ne prinde noaptea si apoi…ne pierdem, goi si marcati de trecerea timpului! Fericirea ne inunda si cadem pe ganduri… pe o banca! De mult nu am mai simtit asta! Lasam timpul sa ne inunde. E o zi din noua mea viata! O privesc. Voi plati aceste clipe de fericire. Ii spun sa nu ma uite! Ramane sa vizitam toata Europa…de mana cu fata ideala pe care deja o cunosc. Asa cum zice Allen in romanul Maytrei…din alta viata.

Clipa se pierde, stiu ca viata e facuta sa traim putin cu adevarat si stiu ca… putine clipe sunt traite ca o muzica…aproape fara cuvinte…un sarut si un suras si o pata de soare, in tara lui Esenin si a lui Dostoevski…acolo unde timpul nu a trecut, acolo unde frumosul intalneste romanticul…acolo unde fantasticul intalneste muntele…unde pamantul respira marii scriitori si ii emana in aer!

Va trece clipa iar apoi…apoi se va termina povestea… insa acum traiesc doar prin ea…o respir si o privesc…of…daca inima ar vorbi…ar povesti 1000 de cuvinte…cu dor…atat. Ma voi trezi la Berlin si ea se va trezi in Romania, mai abatuti de griji, vom juca sah.

Sigur ca vom vizita Berlinul si ne vom saluta, insa…cand timpul va trece, vom fi straini sau iubiti sau poate…prieteni! Vom lua cina si vom admira frumosul oras, stiindu-ne din alte vieti. Vom vizita totul, iar noaptea ne va calauzi…vom petrece dimineata pentru ca in final sa fim doi oameni care doar au trait o secunda din viata unui inger!

In viata anterioara ea a fost Maytrei iar eu Allen! Am fost naiv si pacatos! Asa sunt si acum, din alta viata doar! Speram sa ne mai intalnim si sa ne iubim…asa…inainte ca povestea noastra prea frumoasa sa se incheie!

Vacanta asta am vazut stelele care imi soptesc! Ai trait mult prea putin! Ai iubit, ai fost fascinata si ai reusit sa-ti gasesti sufletul pereche! Asa cum ai visat din copilarie! Un suflet pasnic si bun! Un suflet destept si frumos! L-ai intalnit greu si ai trait putin alaturi de el!

Suntem nemuritori prin esenta sufletului pentru faptul ca traim putin…insa atunci cand o facem cu adevarat, samanta noastra bantuie celelalte vieti doar in cautarea celuilalt din nou! Intuitia este cea mai mare arma a lui Dumnezeu in corpul nostru de simpli muritori.

Sa ma visezi mereu!

Petrișor Buruiană

Scriitori și dictatori [mari personalități] la Accepted Challenge

Bună dimineața, dragi cititori.

Astăzi continuăm seria noastră istorică și facem totodată un anunț la final. Până atunci, la început de weekend, mai învățăm că:

  • Zapata: când cei obidiți, precum țărani desproprietăriți, nu mai pot îndura viața în umilință, un om îi poate conduce spre represalii pentru a pune în practică o reformă agrară, precum Emiliano Zapata; 🇲🇽
  • Marcel Proust: o fire sensibilă dar și estetician desăvârșit, un scriitor poate lăsa moștenire o operă neterminată dar vastă, în același timp, „În căutarea timpului pierdut”, unul din romanele secolului XX; 🇫🇷
  • James Joyce: deși din origini relativ modeste și cu probleme familiale sau de sănătate, un alt scriitor, anglo-saxon de data aceasta, publică un alt roman de căpătâi al secolului XX – „Ulise” – și stabilește noi repere în literatura universală; 🇮🇪
  • Stalin: cu o ascensiune politică fără scrupule dar sistematică, Stalin își elimină toți rivalii politici și, ajuns la cârma partidului, reușește să schimbe soarta acestuia, a țării sale, precum și a întregii lumi socialiste ce se îndinde deja pe 2 continente: URSS; 🇷🇺
  • Mussolini: gunvernarea totalitară ia forma dictaturii fasciste sub conducerea lui Mussolini la mijlocul secolului trecut, „Il Duce” angrenând Italia în cel de-al doilea război mondial de partea Axei (Roma-Berlin), dar pierzând și el în fața aliaților și a comuniștilor; 🇮🇹
  • Mustafa „Kemal” Atatürk: „Cel Perfect” – Kemal, și „Părintele Națiunii” – Atatürk, se dovedește încă de tânăr abil în arta războiului și loial țării sale și poporului din care face parte. Va trece alături de Turcia prin primul război mondial, apoi îi va „muta” capitala de la Istanbul la Ankara, totodată cu tradițiile vechi de secole (califatul, purtarea fesului și a vălului la femei…), ducând Turcia într-o nouă eră, mai modernă. 🇹🇷

Tot astăzi, 5.3.1953, se stinge Iosif Vissarionovici Djugașvili, cunoscut sub numele de Stalin – „Omul de Oțel” (foto).

Mai anunțăm și pe această cale că blogul nostru împlinește 3 ani de WordPress, aducându-vă mulțumiri celor care ne citesc și ne susțin!

Pentru voi pregătim în această primăvară noi surprize, având în plan și continuarea podcastului pe teme literare.

Cu drag, prin scrisul lui Mike,

Accepted Challenge .ro

Personalități socialiste – astăzi în seria noastră

Parcurgând registrul istoric de acum un secol, ajungem și în perioada Revoluției rusești și al lui Octombrie Roșu. Și nu despre Irina Rimes, căci continuăm acum seria personalităților istorice universale cu:

Lev Troțki: unul din părinții socialismului, a reprezentat o alternativă la stalinism dar și o facțiune care a pierdut în fața lui Stalin. Deși a adus un aport major la revoluția din octombrie 1917, a fost ulterior expulzat și hăituit pentru tot restul vieții de către Stalin.

Vladimir Ilici Ulianov – Lenin: produs al regimului represionar imperialist rus, cu fratele mai mare asasinat și el deportat, Lenin este totodată sâmburele revoluției bolșevice din Rusia (1917). Fondator al noului regim în Uniunea Sovietică, tot el previne și asupra unui pericol, tot dictatorial, al celui care îi va urma – Stalin.

Clemenceau: supranumit ”Tigrul”, președintele Consiliului de Miniștri Francez din primul război mondial își avântă țara către victorie, cu discursul plin de elan: ”Eu vreau război!”

Stravinski: cu o muzică de o rezonanță inedită și inovatoare, compozitorul de origini rusești reformulează standardele și trasează traiectorii noi muzicii secolului XX.

(dna) Pankhurst: de la stindardul mișcării emancipării feministe și ale drepturilor politice ale femeilor învățăm că o mișcare socială poate recurge și la măsuri radicale pentru a-și atinge scopurile, dar tot acțiunile pacifiste și pașnice au mai mari sorți de izbândă.

Vă doresc un weekend plăcut,

învățând din istorie pentru pregătirea unui viitor armonios,

Mike

Mari personalități – o nouă serie

Am intrat deja bine în noul an și Mike își continuiă seria de biografii ale personalităților istorice, cu câteva cuvinte în câteva rânduri despre fiecare om de stat sau artist care a inspirat și marcat istoria de la început de secol trecut.

De data trecută și până azi, subsemnatul a mai învățat, de la următorii, că:

  • Charlie Chaplin: un om poate spune printr-un personaj (Charlotte) mai mult decât o pot face alți oameni politici în declarații; 🇬🇧
  • Lawrence (al Arabiei): căutând să-și găsească menirea și semnificația ca om, o personalitate își poate făuri astfel o legendă, din parcursul propriei persoane; 🇬🇧
  • Giovanii Agnelli: în era industrializării în masă a produselor auto, Italia are un reprezentant de seamă, ce va lansa, pe lângă o moștenire de familie ca firma și implicarea în politică sau fotbal (Juventus), și o marcă de renume (Fiat); 🇮🇹
  • Albert Einstein: un fizician de renume internațional și secular poate milita pentru cauza pacifismului după ce o descoperire științifico-militară face ravagii în cealaltă parte a baricadei războiului (bomba atomică). Einstein a fost astfel un cetățean internațional; 🇮🇱
  • Lloyd George: o figură politică poate avea succes, în ciuda opiniilor opozante majoritare, și să își vadă țara învingătoare în război. Rezolvarea „chestiunii irlandeze” rămâne una din marile victorii ale lui David Lloyd George; 🇬🇧
  • Woodrow Wilson: primul președinte american ce scoate SUA din izolaționism și o lansează în postura de jandarm al lumii, eforturile sale de conciliere în politica europeană și mondială nu dau roade trainice (Societatea Națiunilor), Europa intrând după câțiva zeci de ani într-un nou război mondial. 🇺🇸

W. Wilson (foto) moare la 3 februarie, 1924, la Washington.

Sperând că v-am stârnit curiozitatea și pasiunea către bine,

al vostru,

Mike,

6 februarie 2021,

Brașov

Cea mai bună versiune a ta

Astăzi m-am visat pe mine.

Dar nu eram eu ca în toate dățile, când făceam diverse acțiuni sau vorbeam cu persoane cunoscute sau (încă) necunoscute. Mă visasem pe mine cel din viitor, vorbeam cu cea mai bună versiune a mea, cu eul cel ce voi fi în ultima clipă a vieții mele, versiunea mea cea mai îmbunătățită înainte de Game Over și finalul vieții.

Voiam să-l întreb pe eul cel din viitor ca pe un horoscop, să-mi spună ce greșeli să evit pe viitor sau ce fapte să întreprind mai departe ca să-mi fie mai bine, dar această versiune mai înțeleaptă începuse să-mi explice:

  • 1. Nu-ți voi dezvălui ce te așteaptă pentru a nu desface taina viitorului și

2. Nici n-ar schimba nimic dacă ți-aș spune. Viața ta a fost deja scrisă, ca un film pe diapozitiv ce așteaptă doar să ți se dezvăluie; clipe ce așteaptă să te întâmpine, cu emoțiile și întâmplările inerente pe care trebuie să le trăiești încă.

Și să-ți mai spun un secret:

3. Nu te vei schimba.

Auzind aceste cuvinte care sunau ca un verdict implacabil, aș fi vrut să-l întreb dacă nu cumva toate strădaniile mele ca om, ale noastre în general, sunt inutile, dar din nou, acest gin îmi tăie întrebarea încă din fașă:

  • Nu, nu sunt inutile, și da, știam ce vrei să întrebi. Doar îți știu viața de la cap la coadă, ai uitat?

Toate cursurile tale pe care le vei fi făcut, toate încercările de a empatiza mai bine, de a deveni o persoană mai bună, profesional și nu numai, nu sunt în van. Doar fac parte din viața ta.

Înainte ca acest eu mai bătrân să mă lase în prezent, îmi mai lăsă o ultimă fărâmă de înțelepciune din viitor:

  • Acum am să-ți mai demitizez o teorie, una matematică.

Viața nu e o ecuație, unde membrul stâng trebuie să fie egal cu membrul drept, unde numărătorul trebuie să fie egal cu numitorul pentru ca fracția să dea 1, nu este totul un univers 3D perfect simetric.

Ești însă ca o candelă, ce dacă-și dă din lumina proprie altei candele, nu rămâne fără lumină, ci ambele candele vor avea astfel lumină.

Dumnezeu a sădit în fiecare din noi la zămislire o astfel de lumină, o rază divină.

Acestea fiind zise, nu mai ține lumina sub obroc. Luminează și tu alte candele sau primește lumină cu încredere în caz că ți se va stinge vreodată, și astfel toată omenirea va fi un joc de lumini!

Întrevederea noastră se apropie de sfârșit. E timpul să revii la ritmul vieții tale normale.

Îți vei aminti această seară, dar nu și cele ce vor urma.

Și zicând acestea, eul viitorului meu necunoscut îmi zornăi lângă ureche precum un magician un ceas deșteptător.

Suna alarma. Mă trezesc.

Era o dimineață de ianuarie…

Mike,

Ianuarie 2021

Haotic

                Ce spectacol de lumini ȘI CE VIAȚĂ! Am în suflet bucuria unei vieți și veselia tuturor oamenilor! Azi nu ai voie… să clipești, să respiri, să plângi pentru că… vin eu. Vom face o excursie către ‘’Pomul Cunoașterii’’ și vom opri pe aici.

                Te intreb: cum mai e la tine în suflet? Ți-ai adus aminte să zâmbești? Undeva în lumea asta se țin concerte și cineva ascultă Chopin. Nu ai călătorit destul, încât să îți amintești… ce face muntele când tu dormi? Pădurea, unde crezi că mai ascunde atâtea crengi ale pomilor ce așteaptă să te îmbrățișeze?

                Probabil au murit împărați și nu au avut ocazia să îți zică “Noapte bună”! Crezi că ai putea să le faci ziua mai bună cu un zâmbet? Dacă te-ar fi întâlnit… poate că nu mai erai aici, însă… lumea se rotește datorită ție, mie și altora ce așteaptă… o bomboană, un semn, o speranță și… o umbrelă să-mi amintească de tine!

                Rază aprinsă ce vii într-un cuprins al cărții de pe birou! Ha… te-am omorât doar!!!! Timp ce vii furat de o tresărire! Ai furat din mine cele mai frumoase și odioase sentimente, aprinderi si viscole, ninsori și tornade!

             O lume cruda! Nu are sens sa nu dispari in NEANT! Am grijile pe umăr și speranța pe celălalt… culori de toamnă ce se amestecă în râu si formează… PASTEL! Cu căștile la ureche aștept să înțeleg balada sunetelor zbuciumate de când mâncam Pizza și admiram orașul acesta…

                Vreau să las luna să înflorească și cireșii să cânte în 9999 de moduri și să… îmi spună de bine… să lăsăm pomii să se aștearnă zăpada pe ei… am fugit… somnul îmi șoptește că e doar un pește ce cândva… va fi matur și apoi bătrân… bătrânețea… e doar un vis al nostru ce se năruie… așa se năruie… ca o viață de om ce doar trece!

                Vine noaptea… cu ținuta ei de lebădă neagră ce se miră… de oameni și de pești. E o voce care îmi șoptește “ascultă-ți sufletul”, iar el nu te va înșela niciodată! Un om nu poate fi cuprins în cuvinte, pentru că o viață se schimbă după ritmul unei viori și cade… ca petalele macului ajuns in etate. 

                Oamenii sunt așa de complecși și de interesanți încât… nu pot fi decât iubiți și lăsați în unghiul lor… cu suferințe și dinamism. Las drogul vieții să fie trăit de toți și să spună doar că totul și nimic îi vor acapara!

Petrișor Buruiană

Omagiu bunătății!

Un omagiu aduc astăzi actorilor și filmelor vechi ca “Undeva, cândva”. Mi-ar plăcea ca rugăciunea mea pentru “ultimul Superman” să fie dusă de lupi, la Dumnezeu. Nostalgic fiind, aș fi preferat să trăiesc acolo, în timpurile vechi, cu actori și filme clasice bune, mă rog, în cazul meu, cărți bune.

Am călătorit în timp și am învățat că pe oamenii din trecut e bine să îi lași acolo, asta daca nu așa vor ei. E prea scurtă viața să porți dușmănie! Binecuvântată fie dragostea! Merită orice sacrificiu, chiar dacă, după ce ai întâlnit-o sau o întâlnești, nimic nu va mai fi la fel.

Fascinația trecutului ne schimbă și ajungem să petrecem timp, pentru a găsi niște umbre ale trecutului. De asta căutăm nostalgia, pentru că acolo ne-am simțit noi bine! Suntem adaptări ale trecutului, trăite actual!

Undeva ne asteaptă același apus, iar cântecul interior ne duce spre un apus! În fiecare dimineață vedem același soare, dar niciodată la fel! Viața e prea minunată să nu asculți cântecul lupilor, care niciodată nu se opresc a ne călăuzi! Să porți o viață demnă nu e ușor, știind că răspundem de greșelile trecutului și că ne asumăm în spate o marfă ce o vom face mai ușoară, sau mai grea!

Muzica mereu va fi prietenul care te va călăuzi spre adevăr și îți va dicta urmele unei vieți pline de poveri sau de binecuvântări, vei avea prieteni sau dușmani, vei fi bun sau rău, spiritual sau nu, iubitor sau nu, retras și in toate felurile. Tava e servită, iar fiecare alege.

Unde va fi noapte, peste câteva ore va fi și zi! Merită să cauți toată viața iubirea sau să ai scopuri marețe. Suntem dotați cu resurse nebănuite și călcăm cu pași repezi spre ceva ce nu vom mai putea întoarce… timpul.

Așa vrea să scriu acest eseu, ca pe o binecuvântare! Vreau să rostesc această rugăciune ce izvorăște din inimă pentru tot ce a fost omenire și pentru ce va fi! Vom fi martori ale unor șiruri de schimbări majore, ce aparțin rodului unor vieți frumoase, sau nu, pe Pământ!

Așa au trecut anii, înlocuind costumul și pantalonii de stofă cu blugi mulați, muzica clasică cu manele si cărțile cu filme! Acesta e rodul ființei umane, pădurea tăiată si neînlocuită, conducători submediocri și demnitari submediocri!

Un praf de lumină vă mai pot oferi încă, cu această compunere. Să vă spun că mai este timp pentru a sădi pe acest pământ și că soarele nu a apus! A rămas pe cer și ne va aștepta să ne schimbăm într-un glas al rugăciunilor colective ce plutește în aer!

Te salut, iubite cititor, și îți spun că doar noi putem schimba lumea, cu mințile noastre, cu iubirea noastră și cu bunătatea!

Petrișor Buruiană

Scrisoare în noapte

Mi-am însușit deja viața ca pe un drog consumat de abisul timpului. Voi începe să dau noroc cu oamenii a căror viață am intersectat-o și mă voi resemna. Am aflat că…doar oamenii pentru care ai însemnat ceva pleacă…nu definitiv. Dacă soarta va decide că trebuie să ne revedem…se va întâmpla, nu fără scop și nu fără un țel.

Voi continua cu citatul lui Mark Twain care spune că “iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâi când acesta o strivește”. Uneori este nevoie ca uitarea să se producă pentru ca un om să fie iertat total.

Suntem urmăriți ca de un iepure de cursa lungă de plecări, nostalgii, oameni ce pentru noi au fost odată totul iar acum…după ce ne-am lămurit, ne dăm seama că nu era locul lor în viața noastră. Ne transformăm zilnic, până când timpul ne depășește, însă în suflete rămânem cu aroma unui alt drum ce ne putea duce în altă parte.

Gândul omului este alcătuit dintr-o serie de dacă, ce sunt puși cap la cap. Am învățat că este păcat să regreți! Cei ce ne părăsesc, pur și simplu nu trebuie să fie în viețile noastre! Nu ne merită și se vor întoarce doar dacă glasul conștiinței va exista și dacă vor avea curaj să recunoască greșelile!

Mai există problema greșelilor noastre! Mereu am crezut că acestea trebuiesc recunoscute pentru purificarea conștiintei. Mergi în fața celui căruia ai greșit și găsește-ți curajul de a-ți asuma fiecare eveniment cu repercusiuni negative!

Poate în altă viață vă veți întâlni așa cum spune și Allan în Maitreyi. Pentru a putea să te privești ochi în ochi și pentru a putea spune “bună” din perspectiva unui nou început și pentru a nu lăsa datoria să te apese! Nu cred în alte vieți! Am învățat să trăiesc doar în aceasta cu mai multă responsabilitate.

Să nu uiți unde este rana, dacă o vei lăsa să se vindece va crește o altă floare…mereu florile din următoarele straturi au fost altceva. Au fost doar niște trăiri ce au adus un plus…de mireasmă, de frumusețe, de responsabilitate și de maturitate. Ele cresc doar dacă înveți să ierți, să uiți și să îți culegi ce e roditor și trainic.

Este important să nu te legi în viață de oameni care nu au nevoie de tine…vei înțelege toate astea la timp. Dacă ai fost cu adevarat important pentru cineva odată, sufletul lui se va confunda cu tine, iar daca nu…va uita fără a te fi reținut. Va fi doar o ploaie ce s-a intersectat cu momentul cel mai roditor iar daca nu, un blestem pe capul oricui!

Vă mulțumesc pentru atenție din nou, dragi cititori! Cineva se gândește la voi mereu și preferă să rămână acolo! Să fiți binecuvântați!

Petrișor Buruiană

Episodul 3 al podcastului AcceptedChallenge.ro

Episodul 3: „Invitația la vals” (Drumeș) și autori africani accepted challenge

În această ediție, Petrișor și Mike discută despre recentul roman citit de Petrișor (Mihail Drumeș  – „Invitația la vals”) dar și despre alte romane ale altor autori, printre care și romancieri africani. Audiție și săptămână plăcută!
  1. Episodul 3: „Invitația la vals” (Drumeș) și autori africani
  2. Astăzi: despre romanele S.F.
  3. Podcastul Accepted Challenge – episodul 1 / pilot

Bună dimineața!

Cu această postare adăugăm și o categorie nouă pe site-ul blogului nostru,

secțiunea podcast.

Aflat deja la a treia ediție, vă răpim ~20 de minute din timpul vostru pentru a vă relata ce-am mai citit și impresiile pe care ni le-a lăsat lectura noastră recentă sau mai veche.

Ne puteți găsi și pe pagina noastră de Patreon sau pe Anchor.fm, unde este găzduit podcastul nostru.

Disponibil și pe Google Podcasts, Spotify și alte rețele asemănătoare, sperăm ca această secțiune a noastră să fie de bun augur și să vă delectăm și astfel (audio).

Vă mulțumim!

autorii

Ultimele mari personalități din serie / noul podcast

Bună ziua, dragi cititori!

Ajungând cu seria marilor personalități istorice pe la începutul veacului trecut (XX), Mike a mai învățat:

de la frații Lumiere, că o invenție poate revoluționa lumea într-atât încât se poate naște o nouă artă (a șaptea), dacă invenția este exploatată în termeni chiar și fictivi (de pildă, cinematografia);

de la Theodor Herzl, că un popor încercat și devenit nomad se poate organiza, în pofida grelelor presiuni la care este supus, să-și organizeze un stat al lor (statul evreu);

de la Emile Zola, că un intelectual poate stârni controverse prin articole publicate, acide la neregularitățile vremii;

de la Rosa Luxemburg, că o celebră reprezentantă și militantă a socialismului poate avea opinii diferite/opuse celei leniniste, totalitare, dându-și seama că „libertatea este îngăduirea libertății celuilalt de a gândi diferit”;

de la Pierre și Marie (soții) Curie, că un cuplu poate să fie sudat de și grație cercetărilor științifice, iar după cum spune Marie Curie, prima femeie profesor la Sorbona: știința trebuie să servească umanismului;

de la Bleriot, primul care a traversat Canalul Mânecii (în zbor), care ne demonstrează că aproape orice limită poate fi depășită;

de la Roald Amundsen, că un cuceritor al ultimelor mari culmi ale Pământului (Polurile Sud / Nord) se poate stinge chiar în mediul pe care-l biruise de multe ori (Marea Barents) în încercarea de a-și regăsi un vechi coechipier;

de la Sun Iat-sen, un „Lenin” al chinezilor, primul președinte al Republicii Chineze, care întrerupe seria dinastică și se va lupta toată viața, până la moarte, din țară sau din exil, pentru drepturile muncitorilor socialiști, împotriva forțelor militare din Nord.

Încheind această serie de mari personalități, vă anunțăm totodată lansarea podcastului nostru accepted challenge, pe site-ul anchor.fm, ajuns deja la al doilea episod.

Vă spunem tot acum și de noua noastră pagină de patreon, care este în continuă extindere.

Vă mulțumim și vă dorim un weekend plăcut în continuare!

Mike

Binecuvântat

Sfântă este viața, așa cu bune și cu rele. În adâncul meu dau piept adesea cu stări de beatitudine, ce îmi amintesc de puținele noastre clipe pe Pământ. Suntem doar niște stele ce pentru o clipă scaldă cerul cu prezența noastră luminoasă! Am uitat de izvorul nemuririi din care beam apă când eram mic. Credeam că timpul nu va trece niciodată, lăsând în urmă dureri, frici, tăceri, plânset, niște mici semme ale anilor ce te iau în imensul râu ce trece…râul vieții!

Primul plâns al copilului, prima alegere. Așa se crease de mult lumea, cu iubire și cu o incomensurabilă voință. Au fost 7 zile de foc. Au trecut generații, au avut loc războaie, secetă, pandemii, toate pentru a vedea ca viața nu se compară cu nimic!

Acum stau și admir corabia din capul meu, ce mă duce acolo unde e așa de frumos că nu îmi găsesc timp nici să mă supăr pe prieteni, să uit de existența mea fizică! Îmi aduc aminte doar că lumea nu mai e așa cum era când eram copil. Corabia mă lasă pe tărâmul cel văzut într-un tablou.

E o casă în pădure. Ies în evidență culorile ei vii. Peisajul de toamnă cheamă pe fundal cântecul acela… de fapt chiar acesta ce se aude când scriu acum. Îmi amintesc că odată, mergând cu mama la niște vecini în vizită, am aflat că ea e pictor. Mereu mă fascinau lucrurile din casa lor. Erau prea frumoase, așa că mai mereu am crezut că acea casă e puțin magică.

Este interesant că putem asocia lucruri cu oameni în așa fel încât le putem da o conotație sfântă pentru noi.

Îmi amintesc că acolo unde ajung cu corabia este o casă mare însă nu enormă, colorată cu arămiu. Face parte dintr-un peisaj de toamnă iar pădurea e locuită de amerindieni…Apași, Comași, Kiowași. Când merg pe insulă, îi salut și las barca. Indienii mă văd și ne salutăm cu respect. Mă lasă să locuiesc pe insula lor puțin. Știu că mă relaxez.

În visele mele mereu am simțit nevoia unui loc în care natura se imbină puțin și cu un lucru făcut de mâna omului, cum ar fi o casă. Aud râul și merg în pădure. Am învățat ca lucrurile frumoase pe langă care merg, să le binecuvantez. Așa zic și cu oamenii. Sunt metode preluate din cărți, care îmi aduc multe beneficii.

Mi-am amintit că eu nu pot fi supărat…viața nu îmi dă voie…pot numai să te binecuvântez pe tine, cititorule, cu această ieșire din monotonie și să îți mulțumesc din nou.

Cu RESPECT,

Petrișor Buruiană

Gândurile

Drogul vieții o face o licoare din ce în ce mai puternică zilnic! Un rachiu din ce în ce mai atipic pentru tot ce ne imaginăm. Se dovedește o luptă în care imprevizibilul își spune cuvântul la orice pas.

Acum citește doar și imaginează-ți: ești în Veneția, iar in Gondolă ești doar tu. Gondolierul te întreabă unde mergi, iar tu îl atenționezi că vei coborî unde vei simți. Visătorul din tine încă mai dă târcoale personalității tale. Ajungi la capătul micii drumeții, iar un miros de pizza te conduce spre o pizzerie de unde cumperi o bucată mare. Simțurile iți invadează nările și adormi. Dormi dus.

Visezi ca esti pe o stradă lată, cu suprafata din…sticlă…exact. Te uiți în jos și vezi la 2 metri în jos. Este un pietonal de câțiva kilometri ce te duce în centrul orașului de Smarald. Întâlnești oameni, copii, vezi cafenele, restaurante din smarald si clădiri fastuoase.

O fată frumoasă, ce pictează, vine spre tine, iar tu o oprești. O rogi să îți facă un portret și îi dai bani. Ea își pune șevalet iar mâinile conturează portretul de o fidelitate rară. Mereu ți-a plăcut arta fotografică.

Brusc, remarci culorile vii ce fac parte din vestimentația oamenilor. Mai mergi puțin și te așezi pe o bancă. Cumperi un balon de la un comerciant ambulant. Te cuprinde o stare de beatitudine. Mai mergi și puțin mai încolo de centru este un castel. La poarta lui stă un om îmbrăcat în tricou galben și pantaloni scurți roșii.

Intri, iar omul îți spune că în acel castel vei fi vindecat…de lume, de greutăți, de doruri și de absolut tot ce te apasă. Condus de personaj, treci pe lângă uși mărețe, pe lângă mobile din sticlă și smarald. Începi să te simți mai liber, timpul nu mai există și nici grijile.

Ai ajuns într-o cameră cu un pat și o fântână artizanală construită din sticlă pictată în culori vii. Acolo te lași afundat în patul pufos ce te face să te simți din ce în ce mai liber și fără griji. Bei din apa ce ți-o dă ghidul, ce cuprinde locurile ce te dor din organism. Trece prin tine apa luată din fântâna magică. Te vindecă de toate, îți curăță inima și te umple de idei și gânduri bune.

Te trezești lângă bucata de pizza ce ai luat-o, ce te-a condus spre castel. Ești mai recunoscător, și mai calm. Mulțumești cerului pentru experiență. Te-am condus spre o lecție de hipnoză aproape completă, în care ai învățat că totul e in gândul tău și unde vei mai reveni când ai nevoie. Mulțumesc pentru atenția acordată…

Petrișor Buruiană

8 august, 2020, Piatra Neamț

Printre provocările verii

Bună dimineața, cititori curajoși 😀☕️😊

Mike revine cu seria de biografii ale marilor oameni. Astăzi începem în mod impozant și învățăm:

– de la Gustave Eiffel: că și o construcție precum turnul Eiffel poate avea detractori la inaugurarea sa, dar apoi își va căpăta, treptat, nimbul de punct de mare atracție al orașului. 🛕

– de la Behanzin (Regele Kondo), că și în secolul XIX un suveran poate fi păzit de un corp de elită de mercenari femei, amazoane în adevăratul sens al cuvântului. 🤺

– de la Jean Jaures (fondatorul partidului socialist francez, SFIO), că idele sale atât socialiste cât și pacifiste, total antibeligerante, probabil că i-au adus și moartea, acesta fiind asasinat într-o cafenea. După câțiva ani, asasinul a fost achitat, dar cenușa lui Jaures îi este mutată în Panteonul Francez. 🏳️

– de la (Țarul) Nicolae al II-lea, că în fața represaliilor puternice ale unei revolte, între puterea statului și familie, un conducător poate alege familia, dar le poate pierde pe ambele, inclusiv viața, fără vreo rezistență sau susținere politică. 👑

– și de la Rontgen, că un om modest dar studios poate descoperi din întâmplare tehnologii ce-l pot acoperi de glorie și pot revoluționa viața și sănătatea omenirii. 👨‍🔬

Până data viitoare, aveți grijă de voi.

Mike vă salută și vă îndeamnă să acceptați provocarea unei noi zile reușite!

1 August, 2020, Brașov

Personalități – iulie 2020

Neobositul Mike nu a pregetat să șteargă colbul de pe vechile biografii nici în luna iulie, și a mai învățat:


👉de la Sitting Bull, că un lider nu poate controla fiecare acțiune a subalternilor săi, dar îi poate îndruma pe aceștia să lupte conform cu principiile de rigoare moștenite 🏳️
👉de la Regina Victoria, că, cu o domnie cea mai lungă din istoria unui imperiu precum cel britanic, ce se întindea pe 1 sfert de glob și o treime din populația lumii (aproximativ), cu nepoți și strănepoți pe toate tronurile Europei, nu e de mirare ca o așa regină să fie renumită ca „Bunica Europei” 🇬🇧
👉de la Wagner, că inspirat din mitologia și cultul național, un creator și muzician se poate inspira (Schopenhauer) sau poate inspira la rândul său (Regele Ludwig II Neueschweinstein) creații, o generație, o națiune 🇩🇪
👉de la Jules Ferry, că, deși cu contribuții la învățământul primar, laicizat, obligatoriu și gratuit, o personalitate politică poate fi acuzată apoi pentru insuccese în politica colonialistă, uitându-se remarcabilele reușite din trecut 🇫🇷
👉de la Thomas A. Edison, că munca neobosită trebuie să suplinească geniul inventator 🇺🇸


Și că „este 1% inspirație și 99% transpirație!” (Thomas Edison)

Mike,

13 iulie, 2020, Brașov

6 povestiri

Ma aflu in fata cartilor de joc. Toate pachetele au ceva mistic ce te cheama sa le incerci. Ceva fascinant mereu ma face sa ezit sa ma gandesc prea mult la pachetele de joc. E un taram unde istoria, regii, cardinalii, amantele, sotiile dau noroc gasindu-si linistea doar in pachetul de joc!
🅰️

Un saman sigur sta si mediteaza, langa focul ce ii spune povesti! Despre lucruri ce s-au intamplat, Patrunde cu gandul asa de adanc incat poate influenta gandul lupilor care ataca un om dintr-o padure.
🛐

Undeva, intr-o vaza stau 3 trandafiri, interesati de muzica italiana ce se aude pe fundalul camerei unui barbat ce o invita pe iubita lui la o cina. Camera este plina cu lumanari rosii si romantice, cu miros de parfum! Ceva are o conotatie ciudata! Tabloul din perete infatiseaza un chip de tanar cu chip angelic. La o privire insistenta insa, acesta capata chipul diavolului!
🌹

E cald si e Venetia. Gondolele se plimba, iar apa reflecta tot ce se intampla. Trec peste tot barcile, plin de doritori ce vor sa ajunga la familia H. Toti au mati in jurul ochilor. Sunt primiti sute de invitati. Se asculta muzica retro de Boney M, Pink Floyd, hituri in franceza si italiana. Toti asteapta miezul noptii sa inceapa Marele Vals, la miezul noptii. Vine momentul asteptat. Cu paharele de sampanie. La auzul muzicii cu efect hallucinogen, oamenii intra intro transa calauziti de o voce ce ii duce in alta lume, folosind oglinzile ce sunt amplasate pe peretii cladirii!
🛶

12 oameni cu puteri miraculoase se roaga in acelasi timp la ora 12. Rugaciunile lor pentru binele oamenilor. Mintea lor patrunde in lumea de dincolo. Se face ca, sunt cu totii intr-o casa. Peretii sunt decorati cu bufnite, capuri de tigri si pasari impaiate. In mijlocul camerei sta un tablou cu portretul unui Indian ce are pe cap o caciula facuta din chipul unui urs. Puterile celor 12 se unesc, luand forma unui curcubeu. Sunete ciudate se aud, iar animalele din pereti capata o vointa sinistra ce ii ataca! Sunt suparate, insa cei 12 inteleg ca rugaciunile lor trebuie sa se indrepte spre linistea animalelor, ce isi doresc linistea si nu in ultimul rand mantuirea!

Cei 12 isi indreapta rugaciunile pentru animale, iar acestea le multumesc si se indreapta cu ajutorul curcubeului catre stele.
🌈

Stau langa rau si ascult apa. Niciodata nu am fost asa linistit. Zgomotul apei imi inunda simturile. Sunt doar eu cu mine, inconjurat de verdeata! Ceva din mine plange, insa alta parte rade. Complexa, fiinta umana! Timpul ma ajuta sa inteleg si sa ma autoanalizez! E seara si apare luna! Totul devine bizar! Se vede padurea, ca un adversar inarmat, ce seara ataca. Vad copacii si nelinistea ma tulbura! Inchid ochii si imi revad viata! O binecuvantare, un sir de evenimente! Am murit! Ii vad pe toti cu care am intrat in contact! Pe cei ce i-am intalnit viata asta, pe toti cei ce m-au ajutat, ii vad de sus, ca o blasfemie la adresa nemuririi. II vad chiar si pe cei cu care m-am intalnit cand eram mic! Pana la urma prezenta mortii nu e chiar un lucru asa rau, insa, viata e doar o lectie! Adevarul e ca eram plictisit de toti si de toate! Eram batran si am avut timp berechet si se facuse toamna in inima mea! Nu mai suportam sa vad cum sunt depasit de tehnologie si ingropat in multimile de oameni prea monotoni sa se bucure de viata! Lumea nu mai e cum o stim noi! Asta e tristul adevar!

✒️Petrișor Buruiană

Piatra Neamț, iunie 2020

Oameni și roboți

Ma mai stii? Sunt telefonul tau? Cel din 2009! M-am cam demodat! Nu mai sunt ce eram, insa stau in dulap, langa celelalte obiecte uitate! Sunt vecin cu expresorul vechi si cu ocmenul! Casetele, discurile si chiar tableta veche, fac parte din trecutul indepartat! Rasnita de cafea, cuptorul cu microunde, sunt obiecte ce mai aduc aminte doar de o farama din trecutul semitehnologic al oamenilor!

Majoritatea oamenilor stau acasa, fiind desfiintate mai toate meseriile! Toti stau in case, iar weekendul bate la usa. E vineri azi! Stam toti in case, conectati la televizoare 19D. Unii sunt in spatiul virtual la Mare, altii la munte, altii in tari exotice! La Micul dejun scoatem din dulapioare prafuri pe care le mixam.

Inaintam cu viteza luminii spre o lume atat de seaca. Am uitat ca a existat Ronaldo si Messi, Nadal, Djokovoc si Federer! Jocurile intre oameni nu mai sunt de actualitate! Am evoluat? Nici nu mai stim! Incursiunea in Istorie ne spune ca de la vanatorul ce a fost, omul nu mai e capabil decat sa stea in cutia de chibrituri numita apartament, sa isi gaseasca televizorul si sa se conecteze.

Ascultam istoria care e de domeniul SF! Nu prea ne vedem cu alti oameni, decat in conferintele video! Vrei iubita? Calculatorul alege! Vrei iubit, calculatorul iarasi alege! Poti sa fii ce vrei tu! In patratica ta, intalnirile iti sunt permise, insa nu mai mult de 8! Nici macar dragoste nu mai ai voie! Poti sa comanzi o holograma cu flori, si una cu bomboane! O cafea, iti este servita de persoana draga, insa tot din dizolvarea unor prafuri in apa!

Evident, nu mai exista decat roboti care ne conduc! Iesim din casa si ne plimbam pe traseul facut de calculator. Un robot iti aduce tot ce ai nevoie de la magazin, iar tu, ai dreptul la putine lucruri, care iti umplu ziua! Nu mai exista planuri conspirative, totul este dictat de roboti care fac legea. Esti controlat oriunde mergi, iar plata o faci cu cipul!

Astazi, in cei 2 milioane de oameni ramasi, domneste un sentiment de neliniste! Fiecare constientizeaza ca lumea nu e asa cum ar fi trebuit sa fie! Mai sunt muntii pe care ii vizitam pe televizor? Mai exista susurul apelor? Mai exista oare jocurile ce le jucam in fata blocului? Iti dai seama cat de limitat esti? Sport pe internet. Dragoste pe internet, intalniri pe internet!

Ti-ai vandut sufletul, omule! Apele iti sunt straine, intalnirile in grupuri mari! „Azi nu stii cine esti.” Nu iti mai iei informatia, tot calculatorul ti-o ofera! Suntem prinsi! Ni s-a ingradit libertatea iar acum e prea tarziu! Asta am ajuns, niste marionete! De fapt, nimeni nu credea ca se va ajunge aici!

Da omule, joci un joc creeat de nu mai stii cine! Oricum sunt morti probabil autorii lui. Nu mai stii nimic din ce este adevarat si ce nu! Totul este lasat la latitudinea calculatorului, iar asta te-a costat libertatea! Nu ai fost in stare sa pastrezi totul, sentinta a fost data! Ramai cu nimic! Nu mai ai dreptul sa vezi apusul decat daca te lasa calculatorul! Ai uitat si sa visezi la intalnirea cu Dumnezeu!

Ai fost privat de orice intalnire cu informatiile reale! Inainte, cand nu voiai, erai facut de restul retrograd si fara Open mind! Acum esti doar un semiom. Insa nu asta e pedeapsa ta in totalitate! Totul este o pedeapsa, iar sutele de ani au trecut fara ca tu sa intelegi nimic.

Asta e povestea ta, una foarte trista, una in care stabilitatea si siguranta zilei de maine nu stii daca concura la fericire! Ai uitat ca cei mai fericiti oameni s-au aflat si sus si jos la un moment, pentru ca au retrait povestind! Pentru asta au fost fericiti cateva clipe! Cine nu a inteles spiritul aventurier si ludic al omului, nu a fost capabil decat sa ingroape libertatea in marile tehnologiei!

Concluzia este ca fiecare secunda este o clipa de reculegere intr-o lume avansata tehnologic! Azi cei 2 miliarde de oameni au uitat fericirea! Stiu sigur ca pe acolo in inima lor, sigur trebuia sa existe acel ceva, care se chema cumva si care dadea un sens vietii!

Nu pierde timpul! Tu alegi daca istoria o scriu oamenii sau robotii!

Petrișor Buruiană

18 mai, 2020

Un joc de lego

Copilul se juca de zor cu piesele de lego.

Întâi făurise un univers miraculos, cu tot felul de creaturi fantastice, necunoscute, globuri mâncătoare cu gură și ochi mari, păsări prădătoare subacvatice, sepii cu tentacule și leviatani.

Apoi, copilul puse cap la cap unele noi forme făcute și crease niște creaturi mai mari, ca niște dinozauri. Îi plăcu ce făcuse dar încă mai avea de perfecționat micul univers creat.

Pe când creaturile se făcuseră mari și piesele de lego începeau să se împuțineze, copilul le fărămițase, aducând totul la stadiul de cuburi, atomii jocului de lego. Apoi copilul crease o grădină zoologică de la 0, cu elefanți, girafe, lei și pisici sălbatice, pantere, lupi și urși polari.

Când se plictisi și de ele, refăcuse jocul și începu unul nou, căci îi plăcea de minune să se joace.

Crease apoi niște armate de soldați. Toți erau la fel, făcuți doar din căteva cuburi fiecare, ca niște furnicuțe, dar împreună formau un tot, conduși de comandanți și străjuind castele impozante, înalte.

Dar după câteva războaie, piesele de lego se refăcură la loc pentru a crea un nou univers în jocul copilului. Oare ce mai urma copilul să plăsmuiască din cuburi?

Suntem toți niște cuburi în marele joc al naturii, făcuți de un Dumnezeu și un Univers ce mereu se naște și învie!

Mike,

Brașov, 15 mai 2020

Diavol, abis și lecții!

Bate vantul! E toamna! O toamna asa cum de mult n-a fost! Acum e noapte iar vrajitoarele se aduna! Sunt cateva zeci, iar lacul din padure reprezinta o poarta pentru lumea de dincolo! Undeva, pe fundalul peisajului din padure, in muzica bufnitelor, se aude cantecul lenes al corurilor de demoni ce merg pe fundalul povestii din Noaptea de Sinziene!

Hidosenia lor isi spune cuvantul, fac focuri, rostesc incantatii. Farmecul lor mereu a nascut o partea mistica si demonica fara de care lumea ar fi fost mult mai saraca. Fara ele, nu am fi aflat ca spiritul nu are limite si spaimele nu ar fi fost la fel de intense. Fara ele clopotele Bisericii mici din padure nu ar fi fost la fel de zgomotoase!

In intunericul noptii ceasurile uita sa mearga asteptand aparitia Diavolului care este stapanul noptii. Apare, iar ecoul se cutreiera. Apare! Amantul serii cu chip de print! Cu straie negre si insetat de suflete, se contopeste cu padurea. Din nou liber, ataca orasul! Te cauta insetat! Te gaseste oriunde ai fi! Din oglinda vine la tine!

Ochii lui te privesc din oglinda acum! Il vezi iar chipul tau se metamofozeaza! Te duce undeva departe! Acolo unde sunt gandurile tale negre, acolo unde ai fost al lui! Intunericul te cuprinde! Te vezi! Iti e frig si raul trece prin tine! E iarna iar venele iti ingheata, cuprinzandu-te o senzatie dulce-amara! Diavolul te gusta! Esti ceva ce are gust de foc si miros de strugure!

Te-ai invatat sa stai inert si sa te uiti in oglinda, ca un dependent de acest drog! Sa vezi ceva ce scoate din plictiseala! Iti revezi viata de pana acum si te cuprinde ameteala! Esti un pod ce tine oameni si se tine de o piatra. Repede esti o stanca ce vezi scena de dragoste a unui cuplu, pentru ca apoi sa urmeze despartirea!

Esti un tren ce calatoreste, surprinzi ciudatenii, si urci munti, apoi esti un matador, ce se joaca cu taurii. Timpul trece, oglinda te consuma, intensitatea fiecarei secunde devine un drog, esti un dependendent de alcool, iar clipele iti trec fiind prins in jocul incredibil de a procura alcoolul. Esti un slujitor al regelui ce se omoara pentru dreptate, esti parolist si punctual. Ai devenit si cuceritor de femei, ai gusuri fine la parfumuri si imbracaminte!

Capeti o putere cu care poti iesi din jocul oglinzii insa ramai acolo! Il implori pe diavol sa mai ramana! Te duce langa o biserica undeva unde esti prins! E o constructie atipica si frumoasa, desi ceva iti lasa urme adanci de otrava! Inchizi ochii iar in gand iti apare chipul unei domnite ce vine sa te conduca undeva!

De fapt esti aproape mort iar oglinda iti sopteste ca e noaptea de Sanziene! Te zbati, insa nu poti iesi! Intri prin oglinda si te trezesti inconjurat de vrajitoare! Iesi din lac, ridicat de forte nevazute si inconjurat de lumanari! Mai e putin si se crapa de ziua, iar diavolul se uita la tine bland, cu chip de om rece si neimplicat!

Apare bufnita ce iti da tarcoale si te vrea treaz si lucid. Incepi sa sangerezi, iar frigul te cuprinde, iar padurea iti canta Aleluia, acompaniata de vrajitoare! Mai ai putin si scapi, putin si se termina experienta! Sufletul se va usca, membrele ti se vor odihni pe veci, iar stelelele calauze iti vor fi! Asa se termina povestea ta, in care tu ai rolul negativ si de neinlocuit.

Ai murit, ce a fost nu va mai fi, ai alunecat in Iad, Noaptea de sanziene te-a cerut!

P.S. Cam ASA A VRUT Eliade sa scrie in „Noaptea de Sinziene” si nu a reusit! ToTUL e un miraj in care CASTIGUL pe care il gustam e O RULETA ce mereu va continua pana cand EL VA SPUNE STOP unui joc de la care nu AI AVUT CE INVATA DECAT LECTII!

Petrișor Buruiană

Abraham Lincoln

Unul dintre „tătucii” patriei Americane, Abraham Lincoln a fost artizanul aboliționismului, reușind să pună capăt sclaviei în Uniunea Statelor Americane.

Născut pe 12 februarie 1809, în Kentucky, într-o familie modestă, a urcat pe brânci (putem spune) treptele ierarhiei sociale de acum 2 secole, ajungând de la avocat la senator la președinte al Uniunii.

Tot treptat a militat și pentru interzicerea sclaviei, iar în momentul când ajunge Președinte, acest decret declanșează reacții vehement ostile în statele din Sud, (majoritatea argare și cu o economie bazată pe munca sclavilor negri), iscându-se astfel Războiul de Secesiune, care a împărțit practic Uniunea Statelor Americane în două!

Războiul a durat 4 ani, de o ferocitate și durată precum primul război mondial, încheindu-se cu victoria Nordiștilor (tabăra lui Lincoln). Sclavia este abolită așadar în toate statele Uniunii, dar Lincoln moare subit, în 1865, asasinat, într-un teatru, de către John Wilkes Booth.

Citindu-i biografia am învățat că atunci când o națiune își oblojește rănile după un război intern ce a sfâșiat-o în două, un lider o poate reuni printr-un discurs împăciuitor și ferm.

Tot mai sus

Se aude un izvor! Muntele ii face loc pentru a ramane discret! Se vede apusul! Cerul este rosu, iar luna galbena face loc la stelele stralucitoare si saltarete! Aici, sus, pe munte, a patruns mirosul misticului care se impleteste cu natura!

Muntele nu ne lasa sa credem ca e aproape vara si ne imbie, cu altitudinea lui, ducandu-ne pana la nori! E doar o ora in care ai timp sa te bucuri! O ora in care trebuie sa iei cu tine totul si sa cobori! Mai ai putin de sarutat ploaia si de admirat pomii. Savoarea mutelui este minunata! De neuitat este si cerul. Apusul este un spectacol ce vine rapid si apoi pleaca! E o chitara furioasa.

Ai COBORAT! In mijlocul noptii spiritul tau pleaca si bantuie un oras! E intuneric! Ti-au mai ramas stele de admirat. Esti foarte discret. Un fin observator. Treci pe langa frig, doar amintindu-ti ca ai vazut muntele iar acum spiritul tau cutreiera un oras de la poalele muntelui. Frigul nu te atinge, iar in cap iti rasuna muzica de pian ce te lasa sa conduci tu calatoria influentandu-te discret!

Vezi Biserica din centru, ocolesti putin, apoi ajungi pe o strada laturalnica. Florile parca au o frumusete deosebita noaptea. Ploaia iti picura pe haina si tu nu o poti simti. O vezi doar. Mergi ghidat de muzica pianului ce iti rasuna in cap!

Iti dai seama ca treci pe langa flori, le poti admira, nu le poti mirosi. Atunci cand timpul era asa de pretios, nu prea te interesa natura. Constiinta te striga si te intreaba ‘ce ai facut omule? Ai fugit dupa bani si ai uitat sa traiesti?” Amalgamul DIN CAPUL TAU ITI TREZESTE SIMTURI UITATE DE ANI. Te cheama constiinta capturata de noapte si imbatata de faptul ca nu se mai poate trezi. Este speriata!

Spiritul condus de muzica te duce acolo unde copii stau langa mama lor asteptand o bucata de paine! Spiritul te poarta pana la masina ta pentru care ai muncit atat, pe care ai lasat-o in cateva secunde. Spiritul tau te poarta sa mai vezi odata marea. Sunt pescarusii ce se joaca si este dimineata. Doar 5 minute ai timp, iar in fata ta apare o clepsidra ce te desprinde usor-usor de imagine.

Un miros de pizza calda te invaluie iar papilele tale gustative sunt inundate de gustul de Cola!

Esti la masa unui restaurant, imbracat in camasa si in pantaloni subtiri. In picioare incaltamintea lejera si masa prea festiva pentru „doar” un spirit! Vezi apa ce te ajuta sa iti amintesti cum ai stat la o casa modesta, doar cu sufletul tau pereche. Putei sa fii si ratacit in pustiu, ai fost doar tu cu sufletul tau pereche.

Iti aduci aminte ca printr-un tablou totul! Erai la bunici si te bucurai de toamna. Pitorescul iti abunda ochii si nu il poti uita! Stai in copac, ca spirit pedepsit ce esti, si iti dau lacrimile! Erai cu gandul in cartea pe care nu voiai sa o termini si randurile te faceau sa traiesti ceva…de neuitat!

Ai jucat „Ascunsa” cu prietenii si radeati si era galagie si vara! Erai undeva la facultate si indragostit, nu credeai ca o vei mai scoate la capat cu atatea si ca viata e facuta sa fie dificila!!!

Au trecut anii, timpul te-a ajutat, cartile, oamenii au venit in asa fel incat sa te ajute sa depasesti momente, stari si frici si sa te invete!

Jucai sah si era frumos, erai la Biblioteca cu doamna buna la suflet si echilibrata si care juca bine! A venit prietenul tau care te-a ajutat. De mult nu il mai intalnisesi, din copilarie! Apoi Cluj, Oradea. Budapesta, sa te invarta, sa iti aminteasca de Mari, Oceane, carti, icoane, oameni si ca intr-un joc de Poker, sa iti arate ca cei cativa sunt mereu langa tine!

Spre dimineata, te trezesti in pat la tine! E o noua zi din viata ta! Au fost 2 luni cat o viata! Un virus te-a facut sa dormi 2 luni neintors si sa iti arate de ce Dumnezeu Te-A ajutat sa intelegi atata! E o lectie de viata! Nu poate un virus sa dezbine o ultime de vieti!

Orice eveniment se lasa cu o lectie! E ca un autobuz ce te va lua in 2 clipe din locul la care vei reveni candva nemaifiind la fel! Ai urcat copil si ai coborat batran!

Am scris aceast eseu pentru tine, sa inveti sa te bucuri, sa fii bun, sa ajuti si sa nu uiti ca esti trecator! E doar un episod facut sa te ajute sa inveti ca oriunde ai fi, de tine depinde daca ai parasit lumea cu capul sus! Sa fii demn!

Petrișor Buruiană

O nouă provocare

Bună seara.
Mike la taste.

De regulă citesc zilnic câte un articol (biografic, istoric, nutrițional, literar…) dar fiecare din acestea rămân „îngropate” în lista marcajelor browserului de articole pe care le-am citit și la care e posibil să nu mă mai întorc niciodată.

Și în agendele proprii cu notițe (sunt studios în timpul liber 🤓), notații ce rămân, tot așa, exclusive ochiului meu și memoriei, și pe care le împărtășesc când și când cu prietenii și cunoscuții.

Dar cum frumusețea e în ochiul privitorului, la fel cum și opera care nu e admirată sau văzută, nu există, m-am gândit să începem o serie de postări regulate în care să prezentăm pe pagina acceptedchallenge.ro câteva cuvinte despre o personalitate a zilei.

Nu neapărat literară și nu doar autohtonă, lista va cuprinde personalități care au marcat istoria lumii începând din secolul XIX, (cunoscut ca și secolul națiunilor), secol care a marcat startul independenței multor popoare și a fost și rampă de lansare pentru multe personalități de legendă.

Sunt oameni (bărbați și femei) care au acceptat provocarea sorții și au întors sorții în favoarea lor și a celor pentru care au luptat, s-au zbătut și au trăit.

Chiar dacă vom include aici și personalități politice sau din alte domenii, nu am uitat despre marea noastră pasiune, literatura, dar de spre asta vă va povesti Petrișor mai multe în perioada ce urmează, căci și el așteaptă să vă împărtășească și vouă ce a mai citit.

Cum vi se pare această provocare? 🙂

Viața fără „cheat-uri”

Citeam zilele trecute niște articole din arhiva personală și mi-am reamintit de ideea de a trăi viața ca pe un joc video, de a „juca” practic viața (fără a mă juca cu- și de-a viața, ci la modul serios vorbesc).

Nevoia de nou este relativ repede înnăbușită de prima înfrângere după o serie de victorii, necazuri care vin după perioade de liniște și bucurie. Atunci când dăm de greu, ne punem întrebări pentru a ști unde am greșit și pentru a nu mai repeta greșelile.

De aceea, începem atunci un mecanism psihologic de a ne calcula mai atent pașii, pentru a nu ne mai prinde viitorul și viața nepregătiți.

Putem spune că astfel, într-un mod sau altul, au apărut primii așa-ziși profeți, ghicitori, astrologi (fără a-i denigra) sau doar unii prieteni binevoitori care, dând sfaturi și încercând să îi facă pe alții să nu le repete greșelile, dau indicații fără a lua mereu în considerare că fiecare parcurs în viața fiecăruia e unic. Suntem unici, atâtea vieți – atâtea destine.

Ce vreau să zic este că – și aici trec direct la concluzie, fără a mai folosi un limbaj artistic (cel puțin nu în acest articol) – încercând să planificăm viața, să o calculăm până la cel mai mic detaliu, masa după cea mai mică înghițitură, timpul planificat la fiecare secundă, nu doar că putem deveni ca niște roboți, dar pierdem însăși esența farmecului vieții, de a ne surprinde, plăcut sau…mai puțin plăcut.

Sunt sfintele sărbători de Paște. La creștinii ortodocși, cel puțin.

Măcar acum, azi, să ne propunem – propun – să ne lăsăm un pic în voia sorții, fără a mai încerca să apelăm la „cheat”-urile și ”codurile” din jocul vieții, apelând la cei care ne prezic viitorul, și să fim destul de puternici și încrezători de a ne asuma propriul drum (bineînțeles, cu greșelile viitoare de rigoare 🙂 )

Și ca să închei într-o notă pozitivă și celor (ca mine) care au încă o ușoară teamă de eșec, aflați și voi că nu există greșeli în viață, ci doar lecții ale ei, învățate. Sper doar să fie trecute cu brio!

Al vostru dactilograf,

Mike

Brașov, 2020

a doua zi de Paști

Visul

In aceste zile de odihna si asteptare, astept neincetat sa vina noaptea. Pe taramul mistic al starii influentate de intuneric, parca astept sa adorm si sa visez! Cunosc somnul ca pe ceva imprevizibil si ca pe o stare de liniste sau de…neliniste.

In fiecare seara aproape, eu, visatorul, astept ca intunericul sa imi cuprinda starea mea generala de agitatie si sa ma duca acolo…pe un taram necunoscut si frumos. Uneori dau piept cu temerile mele. Nu pot sa nu admir, cuprinse de detalii, elementele lumii reale. A inceput sa imi fie draga starea de beatitudine si clipele in care meditez si incerc sa patrund elementele lumii visate.

Ce este visul? Pentru mine reprezinta portalul ce leaga lumea reala de alte lumi, de alte vieti, de oameni vechi, de prietenii vechi, de oameni care au trecut prin viata mea ci care au imagini foarte clare. Ceva imi spune insa, ca ei nu mai sunt asa…s-au schimbat! Pe mine visul ma face sa imi fie dor de oameni si sa imi para bine ca nu ii mai regasesc in viata mea.

Ar fi fost pacat sa mai fie…acum nu isi mai aveau locul, de asta au plecat. Si-au luat talpasita spre vietile lor captivante probabil sau monotone. Adesea mai leg elemente ce tin de natura, umbre, amerindieni, de taramuri nemarginite, in care de putine ori sunt personajul principal.

Asa e si viata, pana la urma. Suntem manati fara doar si poate, insa liberul arbitru mereu ne este acordat! Viata insa, ne face personajul principal. In vis suntem prizonierii jocului unei minti ce noi o construim!

Este fascinat cum in cateva minute, cat dureaza un vis, am impresia ca vad atata, traiesc atata, revad oameni, imi apar personaje din romane si ma si trezesc. Pacat ca nu pot visa mereu si nu mai pot plati inca 10 ore de visare! E un dar nepretuit sa stii ca poti cuprinde linistea care ti se pare atat de aproape si totusi…e la mai mare distanta decat poate cuprinde un muritor cu puterea mintii! Sa vezi pasari si locuri uitate si sa fie doar in capul tau….toate.

Ti-ai pus problema, daca ar fi sa desenezi visul, tu cu ce culoare l-ai picta? Cum l-ai face? Linistea, infinitul si Londra doar cu o culoare? Ai reusi sa pui apusul oare langa rasarit si sa le inchizi intr-o singura culoare?

Cum ai desena suferinta si ce i-ai spune daca ai avea ocazia doar pentru o clipa celei mai frumoase trairi a ta? Ai baga-o intr-o cutie? Ce i-ai spune ingerului tau daca te-ar invita sa stati de vorba la o cafea, urmarind pe geam spectacolul unei mari de stele cazatoare? Iti spun eu!

.

.

.

AI VISAT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Petrișor Buruiană

2 ani!

Dragă cititorule, astăzi se fac 2 ani de când Petrișor și Mike s-au hotărât să colaboreze pentru o lume mai frumoasă. Am pus pe foaia de hârtie texte scrise cu sufletul și sperăm că am adus câte o pată de culoare în viețile fiecăruia! Vă mulțumim pentru atenție și vă invităm să ne mai citiți si vizionați!

Cu prietenie,

Petrișor si Mike!

Desăvârșirea creației

Este o zi de Duminică acum când scriu și probabil era tot o zi de Duminică atunci când toate animalele din sălbăticie s-au așezat la sfat.

Au deschis un consiliu prezidat de către leu, așezat pe scaunul cel mai înalt, cu roba de judecător și rangul de rege ce-l avea, iar alături îi stăteau elefantul, sfetnicul credincios și bufnița, bătrâna înțeleaptă.

– Am organizat această întrunire pentru a rezolva odată și pentru totdeauna toate neînțelegerile ce le avem între noi, spuse impozant leul, pe un ton aspru. Nu vreau să mai răcnesc la voi ca și în trecut, căci am văzut că nu a avut nici un efect. Dar vreau să-mi spuneți voi, cum vedeți rezolvată situația în care ne aflăm?

– Mărite și stimate leu, vorbi vulpea pe un ton aparent mieros, am venit tocmai din pădure în savană unde ne-ai dat share la locație ca să-ți prezentăm și doleanțele noastre, ale celor din pădurile de după Tropice, căci ne-a fost greu să ajungem dățile trecute la întruniri. Îl am lângă mine pe lup și pe iepure, ursul n-a putut veni iar pe arici nu-l văd, deși a venit cu noi.

– Sunt aici, răspunse ariciul de după un tufiș, abia văzându-se.

Dar înainte de a vorbi mai departe, vulpea fu întreruptă de către girafă, care îi tăie replica nezisă:

– Leule, doar nu ai de gând să o asculți din nou pe vulpe! Știi și tu și știm cu toții reacția ei de ultima dată când a luat și ea parte la consiliu, și știm cu toții ce părere ne-a lăsat de atunci, de abia am mai reușit să rezolvăm ce se mai putea rezolva, cu gâlceava între noi.

Reacția girafei stârni rumoare în sala de consiliu de printre lianele pădurii cu climă ecuatorială. Girafa era privită ca o doamnă respectabilă în comunitate, dar avea sau avusese o veche dispută cu vulpea, care la un moment dat se suise mai sus decât trebuia probabil, așezându-se pe o ramură al unui baobab și privind totul de sus, inclusiv pe girafă.

– Liniște în sala de prezidiu! bătu leul în masă cu ciocanul de pumn dar ceilalți din sală abia se potoliră, neluând în seamă tonul amenințător decât atunci când elefantul stropi cu trompa un jet pe deasupra tuturora, calmând spiritele pentru o perioadă.

– Eu îi pot da locul meu din sfat vulpii, dacă îi place să stea, sus pe ramură, nu ar fi o problemă, spuse pantera pe un ton împăciuitor, dar tonul ei fusese înțeles greșit de către hipopotam, care replică pe un ton nazal:

– Nu e vorba de asta, doar că…

– Știți ce? îi tăie vorba lupul, eu m-am săturat de toate aceste certuri interminabile. Eu am plecat înapoi în pădure, acasă la mine la zăpada mea siberiană. Plec singur!

Și de atunci lupul nu se mai întoarse, dar celelalte animale încercaseră să găsească o soluție, deși ce reușeau era doar să toarne și mai mult „gaz pe foc.”

– Mărite leu, – încuviință să vorbească și maimuța, după încă o batere din ciocan a leului – eu sunt saltimbancul savanei, știu că părerea mea nu contează așa de mult, căci mereu când zic ceva, ceilalți râd.

– Nu degeaba ești bufonul nostru, intră în fișa postului, spuse glumeț tucanul.

– Cu toate acestea, haideți să creem ceva nou. Fiecare avem abilitățile noastre, la care suntem mai buni. Eu spre exemplu sunt un cascador și gimnast desăvârșit, crocodilul este aici dinaintea noastră, ne poate istorisi multe povești și despre cum au supraviețuit generațiile dinainte, ghepardul aleargă ca nimeni altul!

Leul ascultă cum maimuța începu să-și spună părerea constructivă iar șoimul, care le vedea pe toate, înregistră convorbirea din sala de prezidiu, în timp ce toți tăceau ascultând ideea maimuței, convorbire ce a putut face ca povestea să fie respusă.

După ce leul ascultă și se sfătui cu consilierii săi de taină, toate animalele au terminat cearta definitiv, au început să se roage și să conștientizeze fiecare greșelile dar și aptitudinile ce le puteau face mai buni, atât pe ei cât și comunitatea din toată jungla lumii.

Atunci Dumnezeu le-a ascultat ruga și le-a adus un conducător, împlinind astfel dorința leului și terminarea gâlcevii. Cineva care să le facă dreptate tuturor.

Desăvârșirea creației.

OMUL!

Mike,

29 martie 2020, Brașov

Curcubeu

Buna, cititorule!

Prea rapizi, prea neglijenti, prea materialisti? Asa incepem sa devenim.
Incepeam sa uitam sa apreciem si totul parca ni se cuvenea. Eram prea in goana dupa bani, dupa apartamente, dupa confort. Usor, usor uitasem sa ne mai multumim si deveneam prea vitezomani in goana dupa partea materiala.
Uitasem sa ne multumim cu ce aveam si acceleram, insa ca orice lucru nenatural, am fortat si lectia a venit. Nu am mai fi gasit timp pentru solidaritate si sprijin, Adevarul e ca dezastrele si bolile mereu au unit oamenii ce nu isi mai gasisera timp sa o faca pentru ca erau preocupati.


Au existat situatii critice in istoria omenirii si mereu dupa ploaie a venit si soarele. Uitasem sa citim – criza ne reaminteste izolandu-ne, uitasem sa fim buni – teama ne reaminteste, uitasem ca acolo sus e Dumnezeu – El ne reaminteste, fugisem dupa bani – vremea ne opreste.


Fac un indemn sa fim calmi, sa chemam cu puterea gandului curcubeul si pacea, sa nu intram in panica si sa luam totul ca pe o lectie! Oricum ar fi, lasa frunzele sa circule in directia vantului si nu te panica. Daca facem ce tine de noi, suntem corecti si responsabili, sigur teama va fugi odata cu boala.

Stai acasa, asculta muzica preferata, citeste ce iti place, bucura-te de familie, de copii, zambeste.
Doar asa vremea va fi mai calda, doar asa vom alunga panica, doar asa ne vom insanatosi. La orice secunde in lume se petrec drame, insa dincolo de asta, natura si Dumnezeu da si binecuvantari.
Trecem un proces normal, plin de chestii ciudate si fara raspuns. Pentru a avea cel mai stralucitor soare, e nevoie de luna si pentru cea mai stralucitoare stea, e nevoie de lipsa soarelui. Nu iti face griji, totul e masurat perfect de Marele ziditor si observat cu atentie. Stie El care va fi deznodamantul.


Copacii cresc, se inverzesc, cresc fructe si fruze, apoi leapada totul si tot asa. Libelulele traiesc 1 zi pe Pamant, animalele depind mai mult sau mai putin de om. Totusi…daca ar avea gura, sigur nu s-ar plange! Frumusetea e asa trecatoare, totul are rostul sau incadrat perfect pe o banda la care astepta la rand lumina verde.
Probabil acum apreciezi mai mult culorile si inveti lectia responsabilitatii, draga cititorule. E pacat sa cazi in capcana disperarii, pentru ca numai lucrurile cu cap ajuta curcubeul si il imping. Uite-te la tine! Ai mai mult timp, ai atatea alegeri de facut; sa cazi in depresie e cel mai rau lucru! Independent de noi timpul fuge! Vei povesti nepotilor cum ai trecut prin clipe grele, pline de pericole, de boli si cum ai traversat o sosea cu un virus nebun, ce a vrut sa responzabilizeze.
Imi asum aceste randuri scrise de un optimist convins si iti spun ca totu-i trecator, insa depinde cum, depinde in ce barca ne bagam, depinde la ce mal tragem si mai ales incotro ne indreptam.


Apropos, chiar daca te vei bucura mai tarziu, sa stii ca ploaia va spala, insa ce e cel mai important e ca soarele va veni. Priveste partea pozitiva…faptul ca intarzie te va face sa iubesti mai mult soarele, iar faptul ca norii vor pleca atat de tarziu, te va face sa auzi cantecul pasarilor. Capul sus, cititorule, si nu uita ca acolo sus, cineva te iubeste si te va ajuta sa treci peste tot!
Taie viata dincolo de cuvinte, aceasta experienta unica si exceptionala, si nimic nu se compara cu autencitatea clipei si cu povestea fiecaruia. Pana si la sfarsit trebuie sa „gusti” faptul ca dragonul bun l-a invins pe cel rau, iar daca personaele nu au fost atat de bune, nu vei putea aprecia cat de buna a fost povestea.
Va salut dragi cititori sa va multumim pentru ca ati citit!

Cu drag si cu optimism,

Petrisor Buruiana

Bătrânețea

A sunat ceasul…suntem bătrâni. Timpul trece, independent de noi…trece și nu spune nimic. Azi, floarea din fereastră este mai palidă și mai trecută parcă. Mă întrebam ce este bătrânețea? Este doar o stare de spirit. Reprezintă impulsul timpului asupra unui copil.

Cu ce putem compara bătrânețea…eu o asociez cu copilăria. Am avut ocazia să lucrez ca psiholog la un azil. Zilnic mergeam și dădeam ‘bună dimineața” unor persoane în etate! Eram tare bucuros…vedeam sufletul omului și ascultam poveștile! O încântare! Ascultam interesantele povești de viață și imaginația îmi punea în scenă tablouri cu oameni ce au fost cândva directori, ingineri…

Alteori mă întristam…nejustificat…nu e drept ca trecerea timpului să ne facă din nou copii, însă e frumos! Ce curs interesant are viața! Îți dă prilejul să fii copil, tânăr, adult și apoi bătrân. Mai ieri m-am pus pe bancă cu bunicul.

Era toamnă, o toamnă ca în povești și îmi povestea bunicul. Așa e viața…nostalgică. Parcă mai ieri cerul părea răzbunător și copacii erau uscați. Se împleteau norii cu natura formând o frescă vie a unei naturi ce doar atunci a avut semnificația aceea. îl auzeam pe bunicul cum vorbea despre grijile zilnice și stăteam în grădina lui superbă!

M-am trezit matur, cu niște ani ce au trecut nedrept de repede, cu niște prieteni pe care i-am avut, cu niște experiențe și mă uit la calendar! A trecut timpul iar acum sunt matur! Port pe umeri responsabilitatea unei vieți și grijile cotidiene ce apasă orice om! Timpul trece!

Am învățat să ne asumăm greșeli, să iertăm, să fim mai buni! Cu asta ne ajută timpul. Dacă nici asta măcar nu reușim să ne asumăm, înseamnă că au trecut peste noi degeaba atâtea veri. Mai ieri alergam prin ograda bunicilor, iar acum…e iarnă și eu sunt prea mare să mai fac asta! Devenim cărunți și frumoși, neinteresanți pentru majoritatea, pentru că oricum societatea e făcută să nu respecte bătrânețea!

Nu am ințeles niciodată de ce tinerii nu se uită la bătrâni ca la un curs firesc al vieții! Timpul nu iartă pe nimeni, dragii mei! Ne chinuim cu spoturi să ținem pasul cu moda, însă ea zilnic trece pe lângă noi. Vor apărea alții si alții, vor trece generații. Frunzele copacilor vor cădea oricum și vom încărunți!

Nu reușim în rutină sa găsim secundele ce ne ajută să ne liniștim și trăim totul la viteză! Vine vremea când obosim și timpul trece, când lacrimile nu au valoare însă avem ocazia să ne reîntoarcem la copilărie! Ce lucru frumos e trecerea timpului, nu?

Repetam de multe ori ce frumos era cand eram copil, însă când trecem pe acolo ca maturi cărunți, oare nu mai vrem? Rămânem cu regrete? Doar atât! Ne bucurăm prea putin de farmecul și candoarea noastră de muritori!

Timpul trece oricum, însă bătrânețea ne face să îl prețuim. Atâta timp ne ia să învățăm cel mai ușor lucru! Să prețuim timpul și să iubim!

Cu drag,

Petrișor Buruiană

Cu bețe și pietre

Marele gânditor și savant Albert Einstein spunea, referitor la armele teribile cu care se ducea lupta în cel de-al doilea război mondial, că nu știa cu ce fel de arme se va lupta lumea în cel de-al treilea război mondial, dar de ce era sigur e că într-un al patrulea război mondial se va fi dus lupta doar cu bețe și pietre.

Niciodată nu putem ști unde va duce tehnologia viitorului și nici în ce scopuri va fi ea folosită, distructive sau benefice. Asta depinde doar de noi și de nivelul de educație pe care-l vom avea, noi și cei ce ne vor urma pe pământ. Căci educația crează tehnologia și cu ajutorul tehnologiei putem educa și ne putem educa mai departe.

Acum aproape o sută de ani, mari oameni de știință și fizicieni precum cel amintit mai sus au pus umărul să creeze cea mai puternică armă existentă atunci pe pământ: bomba nucleară. O armă ce a creat multă suferință într-o parte a lumii dar justificarea folosirii ei a fost să oprească crearea de și mai multă suferință, în alte părți ale lumii, precum și scurtarea unui război ce dura deja de 6 ani – pe front doar, căci în spatele planurilor și strategiilor politico-militare, războiul începuse de mai mult timp, de pe când nici nu se încheiase bine războiul precedent. Dar despre revizionism și știința de a pierde nu vreau să vorbesc acum.

Un alt fizician care contribuise și el la crearea bombelor nucleare (Oppenheimer) spunea, citând din scrieri vedice vechi, indiene, că devenise moarte, distrugător de lumi.

Lumea nu murise atunci (nu toată, cel puțin), dar cu fiecare persoană ce nu a mai apucat să prindă anii războiului așa-zis „rece” ce a urmat apoi, murise o lume întreagă. Pentru că ce e lumea, de fapt, afară de tot ceea ce știi, cunoști și amintirea ce o ai despre fapte, despre tine și ceilalți? O dată cu tine moare și lumea ta, tu nemaifiind responsabil de cenușa lăsată în urma ta celorlaltor oameni care încă viețuiesc aici.

Însă, tot cu ajutorul tehnologiei reușim să ne amintim de asemenea greșeli și să nu le mai repetăm. Tehnologii, începând cu era scrisului și continuând până la era digitală a internetului, au făcut omenirea un loc mai bun, prielnic pentru dezvoltarea frumosului și a omeniei în omenire.

Acum, de la aproape un veac de la ultimul război mondial, au mai urmat și alte conflicte politice – nu doar militare, cât și economice, sociale și mediatice. Nu știm și nu avem de unde ști dacă suntem sau nu în pragul unui război sau nici dacă acesta nu are deja loc, pe cine-știe-ce fronturi ferite de ochii vigilenți ai societății cu acces la o gamă foarte largă de dispozitive de urmărire a știrilor.

Nici eu nu știu cu ce arme se va fi putând duce un posibil și nedorit nou conflict mondial, dar cred că suntem de acord că marele fizician german Einstein se referea la faptul că armele for deveni atât de distructive, încât lumea apoi se va mai lupta doar cu bețe și pietre, rămânând nu mult în afară de nisip și cenușă după un astfel de război și mai teribil, demn de un scenariu postapocaliptic.

Vreau să cred că putem schimba cursul acestui scenariu și să-i dăm un sens benefic citatului lui Einstein de la începutul acestui articol. Tot cu ajutorul tehnologiei dar și cu ajutorul educației putem dezvolta un curs pozitiv al istoriei, ca astfel, să luptăm întradevăr cu bețe și pietre, dar nu de nevoie, ci în joacă, cu copiii și nepoții noștri, sau ei între ei, și noi privindu-i, într-o societate unde sărăcia a fost abrogată. Și nu mă refer neapărat la sărăcia materială – care contează și ea enorm – cât la sărăcia sufletului și a minții.

Scăpând de anumite nevoi scăpăm și de probleme, și așa cum spune și un cântăreț autohton contemporan: important e să ai doar atât cât îți lipsește.

Așa cred că ar trebui să interpretăm citatul cum că într-un îndepărtat viitor război mondial vom lupta cu bețe și pietre.

Mike,

9 decembrie 2019, Brașov

Trezirea la visare

„ Ma trezesc speriat si visand, contempland la oameni si evenimente si ma loveste un dor nebun de nimic! ”

„ M-ati transformat, voi, lumea asta rece! ”

„ M-ati facut mai puternic, atat vreau sa stiti, norilor, oamenilor, ranilor! Stiu ca visele ma asteapta si asa trebuie sa se intample ca sa devin mai puternic! ”

Așa erau gândurile lui Petrișor într-una din toamnele ce au urmat, după cum relata el într-un blog ce-l crease împreună cu Mike, blog ce începuse ca un experiment terapeutic dar care se transformase ușor-ușor într-o colaborare.

Viața lui Petrișor a continuat pe același făgaș, cu încercări, bucurii trecătoare, clienți cu probleme de toate felurile ce se perindau la cabinetul său psihologic și relații, câteva dar frumoase, care îl făceau de fiecare dată să spună că, „întradevăr, asta e ea!”

Diferiți prieteni au continuat să îl întâmpine și ei în periplul vieții sale. Fiecare din ei își lăsa amprenta asupra personalității și caracterului său, ca și când ar lăsa o semnătură sau un gând în cartea de vizită a unui muzeu din centrul orașului.

Lăsau parte din ei și din personalitatea lor și luau la schimb aspecte, păreri, opinii și sfaturi din personalitatea lui Petrișor, ca un târg sau troc al caracterelor.

Petrișor ajunsese să se maturizeze, oarecum, dar devenise ușor rigid, nu maleabil, cât pragmatic. Își calcula pașii precum o făcea vechiul său client Mike, iar când își dădu seama de ceea ce devenise, realizase că toți cei pe care îi întâlnise până atunci au lăsat urme adânci nu doar în amintirile comune, frumoase ce-i drept, dar și în firea sa care era cu totul alta.

Nu se mai recunoștea. Se definea precum ar fi făcut-o prietenii săi, dar nu se mai simțea ca vechiul Petrișor, visătorul. Asta până într-o zi când, admirând ambientul unei șosele pitorești de oraș, dădu nas în nas cu Mike…

Întâlnirea îi plăcuse și vedea în Mike altul decât cel pe care îl știa; taciturnul matematician devenise un om cu îndoieli și speranțe, dar nici Petrișor nu mai era cel pe care-l știuse vechiul Mike. Ultima intervenție a lui Mike din dialogul celor doi fusese ca o sentință:

– Petrișor, toți cei pe care i-ai întâlnit până acum au fost doar bucăți de tine, din tine. Toți te-au învățat ce ai avut nevoie să știi, ca să-i înveți și tu pe ei ce aveai nevoie să uiți. Toți erau alte variante de Petrișor, mai involuate sau mai evoluate, dar doar tu erai cel ce se schimba perpetuu. Nu era nevoie să vrei să te maturizezi. Și mai află că eu nu sunt Mike. Eu sunt, de fapt, tu. O altă variantă a ta. Încă o alta.

Acum că ai aflat asta, ești gata să te trezești la…visare?

Mike

17 noiembrie 2019, Brașov

Un izvor de veșnicie

Azi am cazut… asa cum nu am mai facut-o de mult. Se facea ca visam si eram in autobuz. Vremea era ploiasa si eu ma gandeam… Uneori gandesc cam mult. Azi ma jucam cu frunzele in gand, le fugaream prin gradina Raiului, cand am zarit ceva! Ma trezesc in autobuz. Aproape ca dormeam si ma durea prezenta ta! Absenta ta ma durea!

Eram in autobuz si contemplam. M-am dat jos cu 2 statii mai tarziu! Puteam sa cobor la destinatie insa trebuia sa ma trezesc din visare! Unii oameni, prieteni ma intreaba adesea despre unde ma voi angaja? Fug pentru ca vreau sa raman in visare!

In fiecare dimineata o am pe ea in dreapta! O ea asa cum visez eu si vorbim adesea ale noastre! Ne spunem ca ne vom casatori si ca vom avea copii… Asa cum ne dorim amandoi. Vom calatori si vom face dragoste! Probabil vom avea multi bani! Mereu m-a oripilat cuvantul asta! A avut prea multe in comun cu realitatea din care eu simt ca nu mai fac parte de mult! Cam de cand a trebuit sa invat ultima data la matematica!

Ajung acasa, ma dezbrac si ma bag in pat! Visez si astept! Afara se aude ploaia si ma lovesc refrene neterminate din strafunduri! Ma trezesc speriat si visand, contempland la oameni si evenimente si ma loveste un dor nebun de nimic!

Mi-e dor de un rock, asa ca melodia lui Chris Rea “Blue café”! O reascult la maxim in timp ce ma gandesc la Mare si la cat de frumos a fost vara aceasta. Ma gandeam sa nu merg! Am intalnit-o pe fata asta frumoasa pe care acum o iubesc!

Ma iau resentimentele pentru faptul ca stau degeaba si merg la librarie sa citesc din cartea mea, inceputa de acum 2-3 saptamani! Imi doresc sa nu se mai terminine niciodata! Uneori simt ca nu mai rezist conectat in lumea asta! Nu pot fi ca oamenii, sunt prea, prea, prea desprins dintr-o rasa de visatori prea avansati!

Brusc imi amintesc de pactul cu diavolul lui Faust si un gand dulce amar ma cuprinde din cap pana in picioare, cuprinzand viata cu ceva pigment colorat al personajului dupa acest pact. Mefistofel, asa cum se numea diavolul, il calauzeste, ajutandu-l pe Faust sa guste iubirea, placerea si durerea!

Ma intrebam cum vesnicia poate fi cuprinsa si in emotii negative, ce fac parte din tabloul cu umbre si colorit frumos! Sigur il desevarsesc, desi nu fac parte din “vedetele” peisajului. Suntem rai si goi! Am devenit impasibil! M-am transformat! M-ati transformat, voi, lumea asta rece! Pentru ca sa ma bucur de revederea unui prieten drag?! Doar de atat?!

M-ati facut mai puternic, atat vreau sa stiti, norilor, oamenilor, ranilor! Stiu ca visele ma asteapta si asa trebuie sa se intample ca sa devin mai puternic! Sigur unde sunt acum e locul meu pentru a deveni inca ce… insa sigur ceva maret care sa ajute si sa fie cel mai bun! GATA!

Petrișor Buruiană

noiembrie 2019, Brașov

Sfârșit de vacanță

E sfârșitul verii. Sau a trecut deja?

Vara a trecut, întradevăr, și odată cu ea, zilele însorite și serile răcoroase, când jucam și cântam ca greierii, petrecând clipe de neuitat.

Cam așa a trecut și anul acesta ce se apropie de un deznodământ.

Cam așa a trecut și viața mea, când abia ce am intrat în anii tinereții și m-am trezit bătrân.

Fiecare perioadă a vieții se spune că e un ciclu. Dar aceste cicluri nu au și ele un rost al lor, ca niște zale sau inele pe același lanț?

Nu mă băga în seamă, sunt doar niște gânduri nostalgice de sfârșit de vară și început de toamnă.

Afară vremea e încă blândă dar treptat se răcește în timp ce școlarii își pregătesc caietele și creioanele.

Ca și tine, am fost și eu școlar, dar dezamăgirea era că după fiecare an școlar, venea o vacanță ca apoi să vină un alt an școlar.

Nici după ciclul liceal nu s-a terminat, căci urmau alte examene, ale facultății sau ale vieții.

Vacanță după vacanță, ritmul nu se mai termina, dar măcar a fost și este frumos.

Dar iată-mă acum, la final de vacanță, de ciclu sau poate chiar de viață (?) căci cu toții știm că ultimele clipe nu sunt de fapt ultimele propriu-zis, ci doar cele mai recente.

Urmează probabil alte examene, ca la final să dau, ca noi toți, testul final.

Dar în ce constă acest test? N-a început el oare cu prima clipă a existenței?

Bah, iartă-mă pentru aceste întrebări retorice și inutile, dar permite-mi să-mi imaginez cum va fi, poate, la examenul final, cum, conform preceptelor mai multor credințe, ne vom înfățișa în fața marelui judecător, având ca argumente doar faptele și caracterul.

Stau astfel la bară, în fața Domnului Destin, iar lângă mine o văd pe soția mea cu care am împărțit tinerețe și nu-mi dau seama dacă îmi e martor sau jurat, dar pe chipul ei ridat încă recunosc acei ochi de fetișcană. Domnul Destin îmi spune pe un ton hotărâtor:

  • Aceasta îți va fi colega de bancă. Bine ai început școala!

Mike

12 septembrie 2019

Toamna

Te visasem in culori si nu stiam daca esti tu, daca ai venit, daca ai fost sau daca vei fi? Cert este ca te caut de cand ma stiu. Voiam sa te anunt ca a venit toamna și ca te astept inca. De asta ma simt inca trist, gol, visez si ma zbat. In povestea mea, totul este toamna azi. Oriunde sunt frunze si peste tot sunt copaci. Te simt mai aproape ca oricand sau ca ai trecut pe langa mine!

Brusc, ma vad in visul meu și-mi dau seama ce frumoasa ar fi fost, sau este, toamna alaturi de tine! Poate mirosul de pastrama si must sau poate ceva minor imi aduce aminte despre cum as fi vrut sa fii… Ceva imi spune cum esti!

Se facea ca mergeam cu vaporul iar undeva, la începutul unei toamne, ne cautam. Ne simteam, iar vocile noastre se auzeau in somn. De fapt in acelasi timp eram in livada amandoi, iar trupul ne era carat de un vas de croaziera ce trecea pe langa niște peisaje superbe. Povestea noastra incepe in livada in care culegeam mere si struguri.

Dupa acest vis nu reusesc sa ma trezesc din stare, desi culorile imi spun aramiu. Iar e toamna si iar sufletul meu ratacește in cautarea ta. Sigur moare de sete si sigur vrea sa iti spuna TE IUBESC cu sete, sa te caute, sa te bea din fantana si sa se hraneasca cu tine! E toamna, draga mea! Am mai imbatanit 1 an, gasindu-ne sau inca ne cautam!

Poate inca mai traim un vis in care eu sper sa nu fi ratat secventa cu tine! De cate ori am fost capabili sa iertam in dragoste? Rar!!!! De cate ori am încercat compromisul? Rar? De cate ori am început totul cu 0? Rar! începem o scrisoare in care spunem asa: ‘draga suflete pereche, azi e toamna! Nu contează cat si unde, nu contează cum, insa e toamna!

Daca ești prezent, stai, daca ai plecat, vino, iar. daca vei veni, fa-o! Nu iti pierde timpul cu temerile mele, știi ca eu alerg, alerg, alerg și imi dai impresia ca e atat de aproape! De undeva din foc, din apa, din nori sopteste-mi sa vin. Daca mor, iti mulțumesc ca ma chemi tu, iar daca traiesti șa stii ca imi poți spune doar Hai! Te gasesc si gata!

La viteza cu care se intampla lucruri ie, cat crezi a durat pana te-am gasit? Cat crezi ca va dura sau dureaza? Azi e toamna si inima mea alearga de atata durerel E amorțita si e de PLUMB! Are ceva din Bacovia insa si ceva din cenusa pasarii Phoenix! E toamna din nou si miroase a tinerețe, a iubire și a gasire! A dragoste si a semineu unde se aude focul. Miroase a chitara si a foc de tabara. Miroase a semineu si a rosu, larasi te vad!

Esti cel mai frumos tablou dintr-un vis ce nu se mai termina! Ma astepti in prag! Daca ești tu, chiar tu, iubirea mea, nu știu ce forma ai, insa mirosi a toamna, sa stii! E toamna si atat! Iar eu visez si realitate și franturi din ieden si din iad, cu arome de must! Gata! Ramai sau pleci, Toparceanu sau Eminescu! Nu UITA, te vreau, atat, suflet pereche si iubire flamanda! Iar e toamna!

Petrișor Buruiană

10 septembrie 2019

Pe ritm de copaci înfloriți

Odată vorbeam despre tăcerea grăitoare. Este incredibil cum viața ne ghidează în cele mai multe dintre situații doar fiind atenți la ce se întâmplă în jur. Nu am crezut că pragmaticii reușesc asta. Mereu i-am condamnat pentru lipsa lor de visare, pentru judecata lor precisă și pentru că își petrec viața de cele mai multe ori muncind, câștigând bani și fără performanțe notabile. Treaba lor.

În realitate, ne lovim adesea de probleme. Adesea, când mi se întâmplă, mă las ghidat doar de intuiție! Lumea în general mă acuză: că sunt prea visător, că vreau mult mai mult și că sunt un veșnic nemulțumit.

Am învățat, de asemenea, să trăiesc în realitatea mea, retrăgându-mă și gândind la soluții. Adeseam, mintea mea zboară în diverse locuri, calculând fără nici un fel de logică pașii ce îi pot parcurge pentru a ajunge la soluții bune, implicând miracole, vise și oameni din jur. Când nu am răspunsuri…ascult tăcerea. Mă concentrez la locurile în care mă retrag și caut soluții… rapide, rapide rapide! Așa e realitatea! Vrem să ardem etape, să zburăm peste munți, manifestând interes pentru lucruri, oameni ce apar în viețile noastre.

STOP!!! Viața nu e despre timp, cum credem noi; nu e despre bani, nu e despre nimic!

Tratez șirul de întâmplări ghidate de Dumnezeu prin indicii. Suntem detectivi. Găsesc soiluții uitându-mă pe pereți. Cele mai bune sfaturi, scrise pe centrale, cutii de ciocolată sau poze.

Până și cafeaua din care beau vorbește!

Îmi spune uneori „iubește mai mult, ajută, zâmbește!” Tăcerea e cel mai bun ghid. Te ajută să te înveți, te ajută să reflectezi și te ajută să cauți răspunsuri. Natura are alte indicii mai prețioase. Vrei muzică? Ascultă un pârâu. Vrei terapie vizuală? Admiră un copac. Cauți răspunsuri profunde? Uite-te la stele și roagă mintea să te ghideze!

Miracolele sunt moduri de transmitere de mesaje de la Dumnezeu. NIMIC nu e imposibil! Când mi-e greu, caut exempe în care s-a putut! E prea târziu să îmi pun limite pentru că eu am trăit multe miracole! Confirmările îmi spun că ele există! Oamenii știu că există pentru că le trăiesc și vin confirmări zilnice că în viață se poate cam orice!

Livezile, apele, cromatica ce ne înconjoară ne vorbesc. Noi alegem să le ignorăm zilnic, zilnic, zilnic, în timp ce natura, mediul, totul ne ajută să fim fericiți. Ne creează cadrul și apoi ne dau măcar puțin elan pentru a continua! Însă noi, de cele mai multe ori alegem să rămânem cu fricile noastre, cu viața noastră, fprp vise și goi!

Nostalgia ne mușcă zilnic, mușcă exact ca dintr-un măr! Ne păcălim că suntem bine, alegând să rămânem cu frici, cu dureri și cu gândul de a supraviețui. Oamenii fericiți au ceva aparte. Nu țintesc jos, se ajută de vise, de foi, de copaci, de tot! Se agață pentru că știu că pot și mereu reușesc! Cred în miracole! Asta e realitatea, viața e câștigată doar de cei care CRED și nu țintesc doar să meargă pe brânci. Oamenii mari fac calcule matematice, însă cea mai mare parte a succesului lor o reprezintă tot visele! Termin acest scurt eseu prin a vă spune că cel mai important dar al omului este tot iubirea iar eu vă scriu, așa cum am început, ascultând tăcerea copacilor înfloriți ce m-au ghidat pentru a scrie.

Vă mulțumim pentru timpul acordat și vă mai așteptăm pe blogul nostru cu eseuri scrise din inimă.

Cu drag,

Petrișor Buruiană

Cine și ce ești?

Te aud, stiu ca existi, te vad cu ochii mintii, te simt si te stiu. Mereu te-am stiut. Intre noi doi mereu a existat o legatura, o legatura nevazuta intre suflete. Ma visezi, ma stii si ma simti si tu. Noi doi stim de prezenta celuilalt. Suntem ca Ying si Yang. Azi te-am auzit, cu glasul tau care cere iubire, cu prezenta ta care nu poate fi ignorata, cu puterea ta, cu tristetea, cu bunatatea!

Noi ne stim de cand ne jucam prin gradina si ne-a prins luna. Atunci mi-a soptit de tine! Am stiut ca existi si ca ma vezi, de acolo, din locul de la care savurezi cafeaua. Ma saluti…cu privirea ta profunda. Ti-ai amintit ca noi 2…ne cautam. Multumim muzicii ca ne ajuta, iar, fara ea ne-am gasi prea repede.

Unii risipesc vieti si nu se gasesc, se banuiesc de existenta unul altuia. E ca o zi de primavara, fara gust si fara miros. Nu se gasesc pentru ca sunt prea rationali, enervanti de angrenati in realitate, iscodind in mrejele prezentului.

Suntem speciali…tu cu mine avem multe porturi in care trebuie sa ancoram. E pacat sa ne gasim prea devreme. Atunci, viata ar fi prea monotona. Nu ar face loc si nu ne-ar face sa constientizam de ce exista lacrimi, de ce exista dureri, de ce exista negru si de ce existam noi, cand toate sunt asa frumoase. Care e scopul diavolului daca nu ar fi Dumnezeu si ce muzica ne ajuta sa ne cautam?

Cum am cadea daca nu ar exista sol, si de ce nu am putea sa traim fara sa murim? Stim ca ne vom gasi, suflete pereche si stim ca fiecare, cu muzica sa, va gasi calea catre celalalt. Pana atunci ne vom cauta, cu lacrimi de smarald si vom gasi doar urme din celalalt cand luna doarme. Voi asculta linistea trimitand sageti din tine si voi dansa cu nisipul pe care Dumnezeu mi-a lasat urmele tale, atunci cand stia ca te voi cauta.

Inainte sa plecam pe lume, am stiut ca ne vom intalni, asa ca drumurile de pe care am plecat erau pline cu flori, cu rauri frumoase. Apoi ne-am dat seama de dulcele blestem: sa ne regasim, sa radem, sa ne intalnim si sa ne iubim: zi si noapte, secunda de secunda, clipa de clipa si minut de minut. Sa visam, iar dupa ce ne vom intalni…sa fim fericiti.

Sa traim unul langa celalalt, apoi, in final sa ne despartim pentru eternitate. Vom pleca la fel de goi precum am venit, la fel de veseli si la fel de uimiti de miracolul vietii, iar ce vom putea povesti in Eden va fi doar ca a fost superb pana cand ne-am gasit, cu griji si lacrimi, cu nefericire si cu iubire vesnica!

Concluzia este ca ar trebui, in cautarea fericirii, sa pretuim tristetea si sa nu regretam…raul e facut pentru a fi invins insa, pana atunci…el trebuie respectat pentru ca ne desavarseste! Asa ca draga cititorule, te rog, in cautarea sufletului de care te-ai despartit, pana il vei gasi, nu uita sa fii sincer si curat, sa iubesti din tot sufletul dar si sa fii total devotat…asta e viata, iubeste din inima! Doar un strigat va face, din ura, iubire din nou! Sa crezi, pentru ca asa este viata, incredibila si este despre cautari si regasiri, despre inceputuri si dureri transformate in iubire!

Nu iese fum fara foc, diavol fara Dumnezeu si nori fara soare! Nu uita: “arunca 2 vase mari intr-un ocean si in final…ele se vor intalni”!

Petrișor Buruiană

Deșert

Dacă n-aș fi avut diacritice, titlul ar fi sunat cu mult mai apetisant și dulceag simțurilor, dar astăzi vreau să fiu unpic mai pesimist.

Așa că voi lăsa la o parte deserturile culinare și îmi voi îndrepta atenția către ceea ce se numește

Deșertăciunea deșertăciunilor

așa cum un renumit pictor își intitula un tablou de natură moartă.

Și că tot vorbim de pictori celebri, un alt mare maestru își zugrăvea într-un mare best-seller internațional următoarea pildă:

Un om își strânsese o avere considerabilă și astfel își asigurase traiul pentru mult timp, căci hambarele lui erau pline și omul nu mai avea grija zilei de mâine. Dar până la mâine, venise noaptea, alături de îngerul care-i vestea moartea și-i zise:

  • Nebunule, degeaba ai strâns atâta avere căci azi am venit să-ți iau sufletul. Nu-ți mai folosește la nimic averea, căci nu e avere pe pământ ca să-ți înlocuiască sufletul la schimb.

Ca să revin la ideea care m-a inspirat la scrierea acestui articol, cam așa și eu, privind cu admirație și mulțumire la biblioteca pe care am reușit momentan să o alcătuiesc, cu volume destul de interesante din diferite domenii, nu aveam cum să nu mă gândesc la toate personajele și evenimentele trăite de ele, la întâmplările și învățăturile (valoroase) ale cărților pe care le-am citit sau ale celor care încă așteptau să le dezvălui taina și să le dezbrac de mister.

Se zice că un cititor, un gamer sau un cinefil nu trăiește o viață, ci mai multe, una cu fiecare poveste în care pătrunde imersiv. Dar aici intervine un mare dezavantaj:

Toate acele vieți, (trăite, unele) suprapuse pe paginile bidimensionale nu rămân decât un material perisabil, în timp ce simțurile noastre ne asigură că suntem în viață.

Nu trăim veșnic, dar acum, așa că să prețuim clipa cum știm noi mai bine.

Eu n-am făcut decât să-ți fur 2 minute din viață cu acest articol. Fie ca următoarele clipe ce-ți sunt dăruite să le investești (sau consumi) cu mai multă pricepere, responsabilitate și bucurie.

Cât despre restul tomurilor, revin din nou la acel best-seller internațional de care pomeneam, ce le descrie ca fiind doar:

„Deșertăciune. Totul e deșertăciune.”

Mike, 22 iulie 2019

Timpul nemuritor

Stăteam suspendat astăzi în cuget când am căzut pe gânduri și mi-a venit ideea să scriu un nou articol. De data aceasta voi lăsa proza epică la o parte în încercarea de a scrie și un articol liric, în stilul lui Petrișor, să spun așa. Dar cum sunt conștient că nu am talentul său liric, eu, Mike, mă simt dator să încerc măcar.

Și se știe că încercarea moarte n-are sau cel ce n-a încercat niciodată ceva nou nici n-a greșit dar nici n-a învățat mare lucru.

Tema de azi: timpul.

Aici îmi vin în minte mai multe citate și aforisme despre acest subiect. Unul ar fi că nu timpul trece pe lângă noi, ci noi trecem prin timp. Cu toate că nu pot zice c-am înțeles pe de-a-ntregul acest citat, îl cred veridic până la proba contrarie. Și îl argumentez cu date din propria experiență și percepție.

Spre exemplu, se mai zice că ne naștem de două ori în viață. Prima dată când ne naștem propriu-zis, iar a doua oară când ne dăm seama și de ce; sau cu ce scop.

Aici vin cu o teorie proprie. Viața e ca un urcuș pe munte. În prima parte ne cățărăm doar ca să ajungem în vârf, să vedem peisajul de sus, panoplia mirifică a vieții. A naturii existenței însăși.

Eu cred că m-am simțit cel mai bine în facultate, în anii studenției. Nu aveam așa multe griji și nici nu prea știam cu ce se mănâncă viața. Dar poate asta și e frumusețea tinereții. 😉

Mulți bătrâni, dacă îi întrebi, ar indica jumătatea vieții undeva pe la 20-25 de ani, deși ei au mai bine de 60 de ani. Explicația ar fi că după o vreme, viața devine așa de monotonă încât anii trec fără să mai aducă mult nou. Așa că, înșirând evenimentele marcante ale vieții lor, media evenimentelor cu adevărat memorabile este undeva puțin după borna 20. Cu alte cuvinte, să dai ani vieții și nu viață anilor, cum ar spune un dicton.

După cum ziceam, în facultate mă simțeam teribil și indolent de fericit, lăsând grijile pentru altă dată, pentru alte ocazii. Dar cum timpul nu cruță pe nimeni, fiecare dintre noi trebuie să treacă a doua bornă, cum relatam la începutul articolului. După ce ajungi în pisc, te delectezi cu priveliștea din vârful muntelui – vieții – dar știi că urmează și coborârea, căci nu ai cum să stai în pisc și să și rămâi acolo. Până la urmă, nici Imperiul Roman și nici seria invincibilă de medalii ale celui mai mare campion sportiv n-au fost eterne. Aici începe coborârea.

Te mai întâlnești pe drum cu alții care urcă în timp ce tu cobori, ocazie de a îi atenționa și sfătui despre greutățile ce urmează să le întâmpine dar și de a te bucura pentru ei, pentru momentul când vor ajunge și ei în vârf. Fără vorbă de invidie, căci te poți bucura și de bucuria lor.

Nu există timp, ci există veșnicie, spune undeva scriitorul contemporan Evgheni Vodolazkin, și pe bună dreptate că în clipele mai fericite timpul parcă stă în loc, închizând din ochi și lăsându-ne să furăm mici bucăți de nemurire.

Dar cu un alt citat vreau să închei acest articol de idei răzlețe, care spune cam așa:

Când eram mai tânăr, aveam libertate dar nu o vedeam, aveam timp dar nu știam și aveam parte de iubire dar nu o simțeam. Mult timp a trecut până să înțeleg semnificația acestor trei.Ezio Auditore (saga Assassin’s Creed)

Să asasinăm și noi timpul, dar, și să nu uităm că suntem nemuritori, doar timpul ne este limitat.

Al vostru, Mike.

Aventuri în Pădurea Baciului

Articolul cu care mă gândeam să încep acest nou sezon de scris vrea să prezinte niște întâmplări, tot reale, de data asta din Pădurea Hoia-Baciu de lângă Cluj-Napoca.

Petrișor avea de mult în plan să vizităm (din nou) Clujul, mai ales pentru pădurea legendară de lângă acest frumos oraș ardelean, iar eu, Mike, îmi voi lua de data aceasta rolul de narator la persoana I pentru a relata cu fidelitate periplul nostru.

Cum nu se poate mai bine, Petrișor își luă rolul de căutător de mituri și de senzații tari, având ca obiectiv deslușirea tainelor ascunse în pădurea Baciului. Nu am putut să refuz invitația de a lua parte din echipa lui de Ghost Busters de fenomene stranii, imaginându-mi-l deja ca pe un Indiana Jones. Și cum mai bine este decât să iei parte la o asemenea misiune demnă de un arheolog/jefuitor de morminte, așa și eu mi-am luat în serios rolul de coechipier sceptic, șoarecele de bibliotecă al echipei, păstrătorul runelor și al cunoștințelor antice.

Poate că tocmai de asta n-am dat peste nici un OZN, nici o fantomă sau cerc făcut cu laserul în lanul de rapiță, eu fiind prea non-believer pentru a ni se arăta spiritele pădurii. Bine, e drept că am văzut vreo două năluci (și nu doar eu, deci nu mi s-a părut) dar la asta voi ajunge pe măsură ce povestesc pe parcurs.

Am uitat introducerea. Pădurea Baciului este o pădure de la marginea Clujului, un oraș cosmopolit dar pitoresc în aceeași măsură, pe care vi-l recomand să-l vizitați, că merită. Pe internet și nu numai puteți găsi date despre tot felul de întâmplări stranii – cum ar fi decorporalizări prinse pe camere de filmat, ca să dau doar un exemplu – fapt ce face din această zonă din inima României un veritabil triunghi al Bermudelor autohtone.

Pornim de dimineață cu harta în mână (povestirea având loc în secolul nostru, GPS-ul și Google-Maps au avut rolul de hartă, rol pe care l-au reprezentat cu prisosință) și ajungem la stația de autobuz. Schimbăm 1-2 autobuze până la stația cea mai apropiată de pădure, și coborâm în stație, care pare un fel de nod sau capăt de linie. Un butic ne întâmpină, alături de clienții și personalul său. Numai bine, și-așa ne era sete. Comandăm o bere pentru fiecare. Nu că ar avea vreun efect, noi fiind deja euforici din natura noastră.

Acolo un domn ne explică, după ce îl întrebăm, că am ajuns în stație departe de pădure și ne arată direcția drumului pe unde ar trebui să mergem. Însă aflăm apoi că sunt mai multe intrări. Noi dorim să ajungem măcar la liziera pădurii, așa că pornim pe jos către o destinație ce pare suficient de apropiată de planurile noastre.

Începem să ne depărtăm de șoseaua principală și ajungem, după 1-2 intersecții, într-o zonă ce pare mai degrabă comunală. Personal și sincer, nu-mi era teamă de stafii cât de câinii care lătrau din curțile oamenilor. Da, sunt caninofob.

După câteva minute, ajungem să trecem și calea ferată, semn că am ajuns cu adevărat la marginea orașului. Acolo, în stația CFR de la barieră, întâlnim o fată tânără blondă care străjuia bariera. După ce îi cerem și ei un mic ghidaj, măcar să știm că suntem pe drumul cel bun, trecem de barieră mai departe, iar eu rămân cu nedumeriri și cu un fetiș nou cu blonde în uniformă de impiegat.

Câinii continuă să latre iar oamenii să fie din ce în ce mai rari pe unde mergeam. Ajungem la un fel de garaj de automobile când un Taxi oprește chiar lângă noi. A picat tocmai bine, și-așa rătăcisem destul. Ne ia. Așa aveam să ajungem exact la locul la care doream.

”Am ajuns, aici e intrarea către Pădurea Baciu”, ne spune taximetristul. ”Plimbați-vă, faceți ce vreți, dar eu după 15 minute plec, așa că să fiți aici.” Zis și făcut.

Nu cred că teama l-a împins pe taximetrist să stea doar 15 minute, dar noi aveam să depășim cu mult acel termen, deși puțin a lipsit să ne întoarcem la timp.

În pădure, nu aveam cum să nu remarcăm copacii crescuți în moduri din cele mai bizare. Fie păreau să crească de sus în jos, fie aveau ramuri dezvoltate din noduri cum nici Dali nu și-ar fi închipuit în tablourile sale, cert e că acei copaci crescuseră într-un mod foarte bizar.

Facem câteva poze, întâlnim niște turiști care tocmai terminau un picnic și în tot acest timp încercăm să ne ferim de câinii ciobănești ce nu mai aveau curți de unde să latre, ei fiind acum liberi. Bine că i-am evitat!

În momentul când eu îi dau zor să ne întoarcem la mașină, căci am văzut ce era de văzut, prin necredința mea față de cele stranii îi transmit lui Petrișor indispoziția de a nu fi găsit ce căuta.

„Ce? Te-așteptai să vezi OZN-uri și extratereștri care să ne aștepte cu covorul roșu, pregătit? Cu pâine și sare?” îi spun lui Petrișor unpic hâtru, în timp ce el devine dezamăgit că a văzut doar atât. sau poate dezamăgirea îi era creată de faptul că mă chemase tocmai pe mine să-l însoțesc, eu care mă feresc de obicei de întâmplările paranormale.

„Mă voi întoarce!” își promite Petrișor, încrezător că această drumeție va fi fost doar prima din altele ce vor urma, mai multe și mai interesante.

Două fete îmbrăcate ca de trail-running merg agale pe o cornișă, într-un mod misterios, undeva puțin mai sus de noi. Nu reușim să ne dăm seama nici de ce acele fete au ales tocmai acest loc pentru o plimbare de Duminică, dar rămânem cu amintirea unei prime vizite în Pădurea Baciului și cu pozele de pe telefon ce ne stau mărturie.

Ieșim din marginea pădurii și ajungem într-un fel de șantier. Nu știm ce fel de navă spațială sau subterană construiau acolo Doreii, dar Petrișor, care era mai abil ca mine în crearea unui contact social, deschide conversația spunând cine suntem și ce căutăm.

„Acolo e solul care are ceva în el, mai special, de-aia cresc copacii așa” ne explică cineva.

Pe drumul de întoarcere găsit o ușă din lemn cu mici motive tradiționale. Dacă n-am reușit să vedem pe Casper, fantoma din desene, măcar reușeam să vizităm Muzeul Satului de acolo. Era un muzeu de arhitectură etnografică. Pe lângă specificul cultural care poate face subiectul unui alt articol, ce e relevant povestirii este mărturia uneia dintre îngrijitoarele muzeului:

„Știu pe cineva din facultate care a mers să facă cercetări în această pădure, alături de tot felul de specialiști cu aparate, și îmi povestea cum 2 dintre ei s-au pierdut de grup, și au fost găsiți telefonând peste 2 zile, spunând că ei rătăcesc de vreo 2 ore (doar!).

A fost o aventură interesantă. O drumeție care pe mine m-a lăsat fără traume și fără întâlniri de gradul 0 pentru care eram pregătit doar cu o metanieră, iar pe Petrișor cu aceeași râvnă către mistere și poate cu lecția învățată de a nu mai merge în astfel de locuri însoțit de necredincioși ca mine 🙂

Cam atât deocamdată. Îți mulțumesc că ai citit până aici. Te salut, pe curând, să aveți grijă de voi și să nu lăsați ambalaje și mizerii prin pădure!

Mike

Prea complicat!

Vă salut, dragi cititori!

Azi m-am hotărât să scriu pentru că așa m-a ghidat sufletul. Este inutil să nu îl ascultăm, pentru că așa s-a născut sentimentul de… regret! Așa a împânzit el lumea de la Adam și Eva și ne-a bucurat cu prezența lui.

Să vorbim puțin despre modul în care s-a născut bucuria. Pe când oamenii nu erau așa complicați, cineva a descoperit că există chestii pe care nu le poți denumi. Probabil un biet bărbat a oferit unei femei o floare, iar sentimentul pe care l-a citit în ochii ei s-a numit… fericire! Lucrurile au luat o turnură pozitivă, iar de atunci toți, fie bărbați, fie femei, îl caută pentru că este frumos!

Nici acum nu aș băga mâna în foc că știm prea bine unde se află și în ce doze pate fi găsită, deși pentru toți este un borcan cu miere. De atunci, lumea nnu mai este fericită! A luat naștere nefericirea, care a apărut pe seama negăsirii fericirii!

Ne întrebăm adesea cum a apărut mânia. Un om de pe stradă, fiind îmbrăcat la 4 ace, s-a împiedicat și a agățat sacoul ce arăta impecabil! S-a înroșit și a dat frâu liber unor sentimente încărcate negativ.

Căutând în sertarele trecutului, mereu găsim lucruri nedefinite care se cheamă cumva. Unii le spun mânie, alții le spiun fericire, dar toate au o denumire. Nu știm cum arată, nu știm exact unde le găsim, dăm frâu liber experienței și le numim cumva. Viața este o căutare permanentă, iar lupta cu timpul ne împinge spre a găsi locuri, mașini, roboți, case și a le denumi pentru a ne securiza.

Cu siguranță ar crește originalitatea dacă am fi zilnic provocați să nu mai denumim nimic. Apropos…așa a luat naștere vorbirea…cineva a vrut să se simtă mai în siguranță decât oricine și a creat așa niște chestii extrem de complicate cum ar fi cuvintele.

Sunt ca o ploaie ce ne alină, sunt ca niște furtuni ce ne fac mari, sunt ca niște scări ce ne coboară și sunt ca niște păsări strălucitoare, cu mirosul fiecăruia în ele. Sunt ceva și atât! Dacă cineva nu ar fi avut curajul să denumească, sigur nu am fi fost așa de abili de a evolua, dar nici atât de răi și proști gestonari ai unui capitol ce se cheamă viața. Nu am încheia capitolul viață cu capul plecat și cu atitudinea lăsând să arate că am fost doar o umbră a omului ce eram, acoperită de ani trecuți.

Între oameni, doar atitudinea ne face mai tineri! Cât timp vom veni cu cuvintele în îmtâmpinarea senzațiilor, vom strica farmecul și esența vieții. Haideți să trăim fără să numim chestii! Haideți să fim simpli și să știm doar să iubim!

Nu ne-am mai simți securizați, dar sigur ne-am simți mai buni! Am fi mai muzicali, dar mai mult vorbitori! Am asculta liniștea și ea mereu ne va călăuzi! Am asculta viața și ea ne va duce acolo unde sufletul va simți nevoia!

Vom învăța să fim copii și să ne jucăm, având doar cunoștința unor sentimente autentice! Am reuși să mergem să ne jucăm cu copii, lăsându-ne ghidați doar de suflet și de soare, de lună și de tot ce vedem. Atunci l-am găsi pe Dumnezeu și pe tot ce am uitat odată cu evoluția.

Vă las, dragi cititori, și vă îndemn să vă bucurați de tot! Viața are șarmul ei, iar răul fără bine ar fi făcut ca noi să nu mai fim! Vă îndemn la un ocean de fericire și pozitivitate pentru că tot ce ne înconjoară e o minune!

Cu drag, autorul!

Deconectare, reconectare

Petrișor pătrunse în hala lui de lângă atelier, căci venind primăvara, era vremea curățeniei și, deși expertiza lui era în artele socio-culturale, mai avea și cunoștințe de tehnică și mecanică.
Însă tehnicile lui erau alternative, în loc de șubler folosea psihanaliza iar în loc de polizor sau cheie franceză avea tehnica meloterapiei.


Acum că ai înțeles metafora, Petrișor pătrunse în hala de lângă atelierul său de lucru unde trebuia să curețe și să recondiționeze o mașină, un utilaj.
Era vorba de Mike, omul din povestirile noastre, care fiind atât de conectat la tehnologiile moderne, gadgeturi și internet, devenise mai mult decât un om – un angrenaj.


Însă mai avea abilități ce-l făceau să fie o persoană, numai potrivite pentru ca Petrișor să aibă de unde începe șlefuirea și repararea agregatului care devenise Mike.
Petrișor își suflecă mâinile și începu lucrul…

Începea să facă ordine și curățenie, să șteargă de praf și de rugină personalitatea devenită amorfă a dependentului de online. Și cu fiecare cablu pe care Petrișor îl smulgea din aparat, Mike era tot atât de mai puțin legat de lanțurile ce-l țineau captiv într-o lume abisală, virtuală, dar fiecare lanț rupt însemna o reconectare cu realitatea naturii, a omenirii offline.


O vizită la zoo însemna conectarea la realitatea lumii necuvântătoare, dar în același timp o deconectare de totemurile și faunii omniprezenți din jocurile MMO fantasy.
O tură de carturi însemna o conectare a creierului lui Mike de lanțurile neuronale ce leagă mâinile de nervi, timpii de reacție, dar și o deconectare de la contul online de Colin McRae Dirt ce Mike îl avea pe PlayStation 4.
O ieșire în oraș la un ceai cu vechi prieteni comuni însemna un meeting social ce îl conecta pe Mike la amintiri din facultate și îl deconecta de raidurile și instanțele de la World of Warcraft.

Petrișor avea o salopetă de lucru curată când pătrunse în atelier să-l meșterească pe Mike, iar mașinile erau peste tot, alături de scule vraiște și rugină cu miros puternic industrial.
Dar după ce Petrișor își terminase treaba, peisajul din jur se preschimbă în ceva mult mai luminos, de parcă deodată se teleportă într-un pastel idilic dintr-un tablou de Monet.


Mike nu mai era legat de aparate și cabluri de internet, dar se reconectase la ansamblul uman, la organismul social format din acele mici celule care suntem noi oamenii.
Un corp fusese vindecat. Celulele-medic își făcuseră încă o dată datoria.

Putem privi societatea ca pe un organsim format din celulele care suntem noi oamenii, unii mai sănătoși, alții mai bolnavi, dar dacă ne putem privi pe noi ca fiind o societate formată din mai mulți oameni, grupați în organizații precum ficatul, plămâniul, mușchiul deltoid, parcă nu ne-am putea permite ca o celulă să fie disfuncțională, fie ea cât de mică de piele sau cuticulă, tot e a noastră.


Extrapolând, fiecare suntem o celulă ce ajută la buna funcționare a organismului românesc, și mai apoi, uman, apoi terestru.
Să nu cădem în cancerul ispitirilor, lăcomiei și răutății; să fim celule bune și folositoare, și mai ales – sănătoase!


Mike
5 februarie 2019

Ninsoare de vară

Cunosc iarna. Am umblat prin ea de cateva ori. Am fost prins in mrejele ei, iar acum cand vine o astept. Este o splendoare cu infatisare de porumbel si aripi de inger. Ninsoarea mereu ma duce cu gandul la o stare de visare. Atunci cand ninge, parca ploua cu stele albe.

Cand eram copil, odata m-am uitat la fulgi si am ramas furat de profunzimea si seriozitatea cu care ei coborau. Oamenii se confunda cu anotimpurile care trec pe langa ei, transformandu-se odata cu timpul. Cine mai are timp de saniute, de jocuri cu zapada, de oameni de zapada si de cazemate? Trecem in viteza pe langa anotimpuri, lasand sa ne scape inca o iarna, o primavera, o toamna sau chiar o vara.

A mai trecut 1 an, inca 1 an si incepem sa uitam. Vin ghioceii, macii, liliecii si noi parca ne metamorfozam in umbre. Nu ne recunoastem, ramanem goi, lasam tristetea sa ne imbrobodeasca si bucuria prea putin sa ne mangaie.

Observam miscarea in schimb. Oameni, animale, copii, toti parca sunt extraterestri. Toti se misca, toti evolueaza, isi formeaza scopuri, toti sunt in cautarea unor evenimente ce le cauta cu binoclu si ele se apropie. Forfota e prea mare pentru o lume atat de mica. Casele vorbesc despre oameni, locurile, uitarea, apele.

Cred ca ar trebui sa ascultam ninsorile. Ele ne vorbesc despre locuri si despre trecut. Verile ne vorbesc despre viitor si despre lucruri bune. Toamna ne vorbeste despre nostalgie si despre culesul legumelor. Nu exista toamna in care sa nu ne facem o evaluare, sa vedem cum am evoluat, cum gandim, de unde culegem si cum facem sa evoluam. Acesta e omul, un proces de continua schimbare, un loc de depresie, o imagine a revenirii, o tinerete, o batranete, un ceas si un sir de realizari.

Suntem flori ce infloresc iarna, la marginea zapezilor si se usuca vara, in mijlocul soarelui ce ne ajuta sa uitam. Sa ne amintim ca am fost acolo, in viata ce se misca si curge ca un parau cu apa limpede si rece.

Alergam prin timp. Uitam de bufnita ce ne supravegheaza. Halal roman al evolutiei. Zilnic intrebam de Dumnezeu daca se mai uita la lumea noastra si la dosarele noastre impletite de uitare in camara bunicii.

Eu ma vad savurand viata la un borcan de serbet, imbracat in frac. In pod inca se mai aude bufnita, iar timpul ne vorbeste, dragii mei, ca viata e prea scurta sa nu ne bucuram. Asta e strania poveste ce vreau sa o reamintesc.

Ne scufundam intr-o continua ploaie de vara, fara raspuns si fara formule. Intreaba timpul si el iti va da toate raspunsurile de care ai nevoie.

Petrișor Buruiană

18 ianuarie 2019

Cărți și muzică

Bună seara, dragi cititori și bine ne recitim!

Am petrecut cu toții, sper eu, cu bine, Crăciunul și cum anul ce se încheie se pregătește să mai crească o cifră, ne revin fiecăruia dintre noi, în minte, clipe de neuitat, clipe frumoase petrecute alături de cei dragi.

Pentru mulți dintre noi, Crăciunul înseamnă familie;

care familie înseamnă întoarcerea la origini;

care întoarcerea la origini înseamnă revenirea la ceea ce ne devinește ca oameni, la ceea ce ne-a creat sau ne-a făcut așa cum suntem.

Revenind la tema blogului challenge accepted, asta ar însemna întoarcerea la primul articol al acestui blog, articol ce relatează întâmplările petrecute într-o seară răcoroasă de sfârșit de vară în Piatra Neamț.

O astfel de seară chiar a existat, iar atunci am scris câteva articole, dintre care unul îl prezint chiar acum, retrospectiv.

Titlul a fost ales de Petrișor, urmând ca eu, Mike, să concep contentul.

Lecturare plăcută!

Cărți și muzică

Cărți. Muzică. Ceai. Ora cinci. Companie. Relaxare. Uitare. Reamintire. Recunoștință. Fotografie.

Un moment trăit. Un moment uitat. Un moment regretat. Melancolie.

Pauză.

Scris. Scrisoare. Buze ce lipesc un timbru. Adresă. Urări. Drag. O stea. Dragostea.
Început. Continuat. Suspans. Greutăți. Dans. Destindere. Simbioză. Floare. Flori. Ceașcă. Verandă. Surpriză.

Un prieten. O prietenă. Parteneri. Moment. Recitat. Propunere. Cadou. Radio. Probleme. Părinți.

Societate. Cotidian. Stres. Boală. Adus aminte de acel moment uitat. Un moment rememorat. Un moment reprimat ce devine unul nou, plăcut.

Dinamism. Grabă. Accident. Suferință. Jertfă. Iubire. Împărtășire; sentiment. Acord. Împăcare.

File din viață, file de roman, cărți. Filme. Jocuri. Din nou ceai.

Regăsire. Contemplare. Vinil. Muzică Poveste. Rimă. Poezie. Poet. Autor. Cărți.

Cărți și muzică.

Mike

16 septembrie 2017

Undeva, cândva!

Sunt un admirator de momente magice! Nu las sa treaca secunda fara sa imi tin mintea ocupata! Zilnic ma intreb daca viata este un vis sau realitate! Suntem inconjurati de lucruri simple, care ne macina existenta! Uneori vad totul ca pe o antiteza. Rezolvam enigme zilnice, ce ne fac cei mai mari detectivi. Ne place sau nu, lucrurile marunte alcatuiesc viata noastra, asa cum este ea. Un ansamblu complex de evenimente si insiruiri atat de logice, incat nu le dam importanta! O carte de psihologie inversa!

Ne trezim, vedem soarele si nu ne mai bucuram de el! Pentru noi e ceva logic si perfect normal. Cand ne trezim nu mai avem timp sa vedem ce miracole se petrec. Devenim deprimati, dupa ce ne bem cafeaua si traim cu gandurile noastre zilnice care ne macina!

Suntem prea slabi in calitatea clipelor! Asta ne face timpul! Mai indiferenti si mai iubitori de mai mult! Avem adesea teama ca vom trece neobservati o viata! Vom lasa sa treaca zilele si clipele si nu se va intampla nimic! Fiind un pozitiv convins, reusesc sa vad si sa cred ca totul e o binecuvantare! Libelula traieste o zi si totusi e fericita pentru ca traieste!

Ne trec oameni prin suflet, lucuri, dureri, frici, convingeri si iubiri! Credem ca devenim slabi, dar fiecare clipa ne face mult mai puternici! Ar trebui sa pasim cu mai multa recunostinta! Sa gasim locuri ce ne fac bine si sa ne bucuram de taceri! Cum intelegem mai mult puterea cuvintelor? Prin tacere. Cum intelegem cat de mult conteaza un om? Prin absenta!

Evit sa comentez citate pentru ca ar trebui sa imi pierd noptile si zilele dar puterea vietii este uimitoare! Sa nu uitam asta! Sa pasim cu incredere pe covorul minunilor zilnice, doar admirandu-le! Pierdem oameni din viata dar castigam experiente!

Uneori credem ca platim prea scump niste lucruri care sunt normale! Nu avem nevoie de noroc sau ghinion, viata doar omul si-o sculpteaza fara nici o mana a norocului sau ghinionului. Doar Dumnezeu ne stie si ne e martor clipa de clipa la „condamnarea” la viata.

Daca te consoleaza, draga cititorule, sa stii ca aparitia oricarui om este o joaca de-a cifrele, in care proportia cea mica mereu o invinge pe cea mare! Traim lectia tacerii, lectia durerii, lectia despartirii, lectia frumusetii, lectia iubirii ca pe un botez inevitabil. Lasam animalul numit suparare sa ne cuprinda doar temporar sau chiar total traind nelinisti si avand pretexte sa calcam mai departe pana la ultima secunda a existentei.

Nu are rost sa vorbim de lucrurile ce ne acapareaza, de tehnologie si de modernism. Mereu a avut o parere proasta despre ele. Sub pretextul ambalajului, devoram lucruri ce ne rapesc viata, secunda de secunda.

La incheiere as  vrea sa va spun ca sunteti niste norocosi si datorita faptului ca cititi aceasca insignifianta pagina! E un miracol! Altii nu au avut ocazaia sa fie aici, acum, in fata calculatorului, pentru a se bucura de orice cuvant, fie ca nu vor, fie ca nu pot!

Petrișor Buruiană

23 decembrie 2018

Dușmanul din noi

La început am fost toți buni. Și tu erai bun.

Tu ești bun!

Asta îți spuneai și cei dragi ție îți spuneau și ei același lucru (părinți, bunici, frați…)

Asta până să începi călătoria eroului. Pentru că fiecare are drumul său în viață, ai început să dai de obstacole, de oameni, de fel și fel de întâmplări. Atunci ai dat primele tale bătălii. Dar, cine era inamicul/adversarul?

Să explicăm puțin…

Atunci Dumnezeu a dat poruncă și au căzut neisprăviții. Atunci am devenit toți albi sau negri, buni sau răi, aliați sau inamici, prieteni sau dușmani.

Nici nu conta de ce parte erai. Totul ce conta era doar să lupți pentru ai tăi, pentru scopul tău, impotriva celor ce ți se împotriveau. Tot atunci a apărut zicala: dușmanul dușmanului meu este prietenul meu.

Dar, cu timpul, ai început să-ți înfrîngi dușmanii, să-ți faci aliați tot mai puternici și mai mulți, pe măsură ce câștigai bătălie după bătălie, și ai ajuns la un nivel superior, dar răul nu a stat deoparte. Căci războiul a devenit dintr-unul fizic, palpabil, într-unul ideologic.

Nu te luptai cu cine, ci pentru ce(?)

Atunci inamicul a luat o față și mai mlădioasă, mai parșivă, și s-a ascuns în spatele ideilor și ale dogmelor. Iar inamicii erau cei care îi urmau ideea și o urau pe a ta. Așadar, trebuia să îți aperi crezul!

Atunci au apărut și justițiarii. Biete suflete ce credeau că luptă pentru un scop mult mai înalt și mai nobil, dar care, tragic, lăsau în urma lor maldăre de cadavre. Căci în spatele fiecărui inamic răpus era fiul sau soțul cuiva, sora sau nepoata altui suflet a cărui vină fusese doar să se alinieze ideologiei greșite. Victime colaterale, ar spune justițiarii de atunci, dar cu toții știm că drumul spre iad e pavat cu intenții bune.

Iar drumul către victorie fusese atunci pavat cu ideologii și concepte. Însă nici asta n-a funcționat mult, căci oamenii, în ascunsa lor bunătate și intuiție pătrunzătoare, și-au dat seama că, deși lupta era împotriva steagurilor și ale simbolurilor, ceea ce se vărsa era tot sânge uman, iar sângele curgând nu se putea discerne dacă era de prieten sau de dușman. Așa că oamenilor le-a părut rău de ce făcuseră, și s-au încredințat să nu mai apară războaie mondiale.

Dar nici răul n-a stat în loc. Și pentru că răul găsește totdeauna o cale, acesta s-a dezis de vechile imbolduri și stindarde și s-a ascuns în oameni, între noi. ÎN noi…

De atunci, răul umblă cu față umană și precum un cameleon, polimorfizează fizionomii și intenții bune. Azi e aici, mâine acolo, acum poate e în mine, într-un gând de-al meu trufaș sau mai rușinos, ca peste câteva clipe să sară direct la tine, dacă nu ești atent, și să te acapareze, prelundu-ți controlul minții pentru doar câteva momente, sau mai mult.

De atunci, lupta e și mai grea, dar oamenii nu s-au lăsat dezbinați sau descurajați. De atunci, lupta eu cu răul din noi înșine!

Cum voi lupta eu? Scriind. Scriu încercând să am intențiile cele mai bune, sau cât mai bune pot să am, sperând să las în șirurile literelor capcane, poate-poate îl prind în momeala mea ca să-l răpun. Nu voi fi atent întotdeauna la momeală, dar pentru asta propun să facem cu rândul. Să stăm de pază, precum Arhanghelul în vremea protopărinților noștri.

Ne înarmăm. Vrei să fii aliat cu mine?

Mike,

14 noiembrie 2018

Stele cântând

In primul rand vreau sa incep acest articol prin a-l felicita pe prietenul si asociatul meu, Mike, pentru implinirea onorabilei varste de 29 de ani si sa ii multumesc pentru eforturile comune de a aduce blogul nostru in top si pentru expectantele lui marete.

Am inceput ziua de azi prin a ma duce la terasa la care imi beau cafeaua. Stateam la bar si ma gandeam la viata mea si la toti cei ce ma inconjoara cand, dincolo de geamuri si de terasa, la 50 de metri, in locul neacoperit, unde locatia se prelungeste, in frig, zaresc o fata cu o patura pe ea. Ospatarii si barmanii imi spun ca este o fata de moravuri usoare si sa o las in pace. Nu am reusit. Am rugat barmanul sa faca o cafea si am mers la ea servind-i cafeaua. Erau asa de ingretosati cei de la bar incat tot eu am dus ambele cani. M-am trezit servindu-mi cafeaua pe terasa de afara impreuna cu o fetita blonda, frumusica, cu chipul stalcit de durere si grijile vietii.

I-am dat buna dimineata si am incercat sa discut cu ea. Am intrebat-o de ce sta in frig si mi-a zis ca ii place. Am uitat sa mentionez faptul ca am facut cunostinta si mi-a zambit inocent. Dupa cateva propozitii schimbate, am tinut neaparat sa ne mutam pe terasa acoperita. Apoi a plecat, dupa ce s-a incalzit. Asa a zburat o dimineata din viata mea in care in loc sa ajung linistit acasa, m-am dus mai ingandurat ca niciodata.

Nu reusesc sa inteleg cum de lumea este asa rea? Cum poate un copil sa fie in halul asta de scapat de sub control? De ce toata lumea rade si nu face nimic? De ce nimeni nu se chinuie sa inteleaga de unde vin cu adevarat problemele?

Reusim doar sa judecam si sa radem? Nu putem sa oferim o cana de ceai si o cafea? Suntem asa mici incat nu putem oferi un gand bun? Asa suntem de ocupati? Sa judecam si sa dam vina pe neputinta de a face nimic? Doar dam vina pe altii? Traim vremuri handicapate, in care normalitatea e individuala si e mana in mana cu mediocritatea.

Azi am inteles ca fiecare are un drum in care hotaraste sa se opreasca. Asta e evolutia. Cand hotarasti sa pui stop, sa nu mai inveti nimic, sa nu mai asculti nimic, esti pierdut. Esti inca un bou ce traieste degeaba, punandu-te in locul lui Dumnezeu, care le stie pe toate si tot.

Oamenii mari s-au nascut doar pentru ca nimeni nu a crezut in ei. Mereu au facut mai mult decat normal si de aceea au plusat. Au lasat media oamenilor sa se minta ca au destul si ca sunt fericiti. Au fost lacomi intr-un mod solitar. Au dorit sa aiba ei mai mult pentru a-i ajuta pe ceilalti. Drumurile noastre sunt poleite si marcate de stelele ce canta si ne invita sa fim mai buni si sa ascultam.

Cei ce ating succesul sunt tot oameni care au crezut, nu care s-au mintit. Nu au asteptat sa faca altii. Au facut ei de 10-100-1000 de ori mai mult pana cand numele lor a fost scris in stele. Am vazut un documentar legat de Freddie Mercury si de Queen. A fost un om care si-a asumat partile lui negative si pe planul carierei a facut cat un infinit de oameni. A trait fiecare secunda facand muzica pentru altii, ajutand oameni sa isi traiasca momente, suparari si fericiri pe muzica sa.

Asa au fost toti oamenii mari. Au multumit pentru faptul ca nimeni nu a crezut in ei si asta a fost factorul motivant suprem. Acesta a fost semnul: cand nimeni nu a crezut a fost un pas prin care Dumnezeu le-a spus oamenilor ca are pregatita o viata plina de success si premii. Pentru ca dincolo de Iad e Rai si dincolo de soare au existat o groaza de nori. Depinde unde vrem sa ramanem. Asta e viata, unii aleg sa fie doar intre groapa si cer, pe o linie de plutire; cei care se ridica inteleg ca dincolo de nori asteapta soarele.

Nu ar mai exista viata daca la inceput nu ar fi nimicul.

Petrișor Buruiană

5 noiembrie 2018

La 100 de ani…

Petrișor și Mike încep încă o sesiune de terapie.

– De această dată, Mike, vom încerca ceva puțin diferit, ceva ce nu am mai făcut până acum.

– Sună interesant, spune Mike afabil.

– O să vreau să te relaxezi puțin căci astăzi vom încerca să rememorăm – adică să rememorezi – o amintire plăcută din copilărie. Se spune că în timpul perioadei fragede a vieții, omul este nepăsător de griji și stres, și are comoara sufletului încă avidă de a arde frumos, de a trăi viața cu adevărat.

Petrișor încerca astfel să-l facă pe Mike să găsească în el o amintire plăcută, din care să extragă cu un forceps imaginar acei sâmburi de dorință de viață și emoție, care să-l ajute să întâmpine viața de acum nu cu curaj sau raționament, cât cu abilitatea de a simți. Căci așa îi stă bine unui om.

Acum, eu, povestitorul, îți las ție carnetul cu notițe și pixul psihologului terapeut, lăsându-te în postura lui Petrișor iar eu îmi voi lua rolul lui Mike, de data aceasta, cel adevărat.

Gândindu-mă la o întâmplare sau eveniment plăcut al copilăriei, nu pot uita aniversarea de 80 de ani a bunicii mele.

Bunica mea era născută în 1920. Era deodată cu istoria, puteam zice. I-a prin pe regi, pe legionari, răzoiul mondial și harta României dodoloațe, României mari.

Ca un disclaimer, acest articol nu dorește să pună accentul pe centenarul României mari, a României-100 de ani de la Marea Unire, ci doar să vorbească despre strămoașa mea.

Căci, ce ar fi România și ce ar mai însemna ea pentru noi dacă nu oamenii cetățeni români sau măcar cei care au simțit și simt românește.

Iar acum, gândindu-mă la România trecută mă gândesc implicit și la bunica, la istorie. La întoarcerea la origini. Căci în cadrul familiei am învățat noi toți conceptul de patrie, de apartenență la neam.

Dar destul cu vorbăria semipatriotică!

Bunica mea se născuse într-o zi de sărbătoare, 26 octombrie, ziua de Sf. Dumitru. Însă cum atunci bolile copilăriei erau necruțătoare, un copil nu era înregistrat la evidența persoanelor decât după câteva zile, astfel părinții să vadă de copilul va trăi sau nu.

Așa că bunica mea s-a născut oficial – în acte – câteva zile mai târziu, tot într-o zi de sărbătoare – pe 8 noiembrie – de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril.

Nu o chema nici Dumitrița, nici Mihaela, nici Gabi, căci părinții ei și moșii mei i-au dat cel mai comun nume din lume – Maria.

Avea să fie înmormântată tot într-o zi de sărbătoare, duminica, astfel viața îi fusese încadrată între două sărbători religioase calendaristic; sărbătoarea vieții însoțită înainte și după de alte două sărbători. Ce frumos!

Dar să revenim la momentul copilăriei mele pe care vreau să-l redau.

Eram de vreo 10 ani când tata i-a organizat bunicii aniversarea zilei de naștere.

Nu eram în familie prea festiviști – eu ziua de naștere mi-am ținut-o prima oară în facultate, când deja îmi luasem zborul, pot zice – dar un moment așa de rar nu putea fi trecut oricum precum registrul vârstei bunicii care atinsese rotunda bornă 80.

La aniversarea ei, tata a dat o masă la care au venit toți vecinii de pe stradă. Stăteam la o stradă mică, nu prea lungă, de case, iar majoritatea vecinilor erau pensionari, de vârsta bunicii.

Au venit la aniversare doamna X, refugiată din Basarabia care se stabilise în România după deportarea din al doilea război mondial, domnul Popescu, un bătrânel tare simpatic și poate cel mai stilat om pe care să-l fi știut vreodată, mereu cu bunele maniere la el, doamna LV, vecina de peste drum, care ne dădea mingea când ne jucam, copiii, și aruncam mingea după gard, și doamna V, o femeie foarte cumsecade.

Ca și ceilalți toți de altfel.

Nu țin minte prea multe din acest eveniment decât poate toastul.

– Să ne vedem și la aniversarea de 100 de ani! spunea domnul Popescu, după ce îi uraseră toți la mulți ani Marietei, cum i se spunea bunicii mele.

Atunci bunica avea doar 80 de ani, iar ceilalți vecini comeseni nu aveau vârste depărtate de acest număr.

Mă bucură când mă gândesc, totuși, că am și au apucat să trăiască și să celebreze așa un eveniment împreună, căci apoi soarta și perisabilitatea vieții aveau să se aștearnă peste cei prezenți.

Domnul Popescu avea să se stingă la o vârstă onorabilă, nu înainte de a călători, de unul singur(!) în Canada pentru a-și vizita fiica stabilită acolo. Pun pariu că educația și noblețea sa i-au servit ca o veritabilă carte de vizită străinilor canadieni. Cu nepotul său aveam să mă întâlnesc mai pe urmă, în Brașov, printr-o coincidență, aflând că avem locuri comune în copilăriile noastre.

Doamna LV se mutase apoi la copiii ei, într-un oraș mai îndepărtat al țării, pentru a putea fi îngrijită mai bine decât să stea singură. O dată mai venise în vizită la bunica mea, Marieta, adusă de copiii ei.

N-a fost o discuție prea lungă, nici vorbă de taifas, căci mințile ambelor octogenare începuseră să se erodeze, dar, chiar dacă nu mai știau cu cine vorbeau sau nici măcar cine erau ele, poate, se putea simți în atmosferă emoția revederii cu o persoană dragă.

Doamna V avea să se stingă și ea în perioada când terminasem anul I de liceu iar de doamna X nu mai știu nimic, nici măcar dacă mai trăiește.

Acum fiii comesenilor lor au familii, la rândul lor, familiile lor, în timp ce unii s-au mutat sau au vândut casele părintești pentru a face loc altor oameni să stea în acel loc ce reprezenta parte din copilăria mea.

Bunica mea ar fi împlinit 98 de ani săptămâna trecută.

Dar pun pariu că, undeva în rai, peste 2 ani de zile, se vor strânge iar comesenii, pentru a-i ura bunicii la mulți ani, ca apoi domnul Popescu să spună:

– Marieta, am făcut cum am promis, ne-am strâns să fim împreună și la 100 de ani!

cu emoție,

Mike

31 octombrie 2018

Spune-i ploii!

Usor, usor, spatiul te invadeaza. Conspiratia prajiturilor umplute cu frisca si ciocolata isi arata coltii. Te gasesti in scaunul tau, la laptop, ascultand ploaia si ranit de trecerea timpului. Azi iti iei sacoul pentru ca vrei sa pari serios si elegant/eleganta. Patrunzi in starea hipnotica, in care te duce calculatorul. Te relaxezi incercand autohipnoza.


Ai uitat de soare. Acum afara nu mai este nimeni…ai fugit. Te-ai refugiat. Afara e lumea, iar tu traiesti in “afara oricarui pericol”. Te-a acaparat tehnica, iar starea de transa este cel mai frumos refugiu dupa 1 zi de munca si, evident, deserturile.


NU ITI MAI PLACE FOTBALUL…era 8D si candva iti puneai castile, si cu ajutorul ecranului patrundeai…era in 2348. Acum esti in 2378. De dragostea virtuala, de femei virtuale, de toate esti satul. Intri in transa si te lasi ghidat de vocea de pe Youtube 8D.


Ghidat de voce, ajungi acolo, langa aleasa inimii. O saluti, o tii la pieptul tau. Acum stii, e blonda si are ochi caprui. Iti spune orasul din care e. Sta departe. Va simtiti minunat. Stati unul langa altul, drona va aduce sampania, desigur, feelingul e unul relativ, imbinat de parfum si de gustul ei fin. Rochia albastra dispare, ciocolata fina si iubirea trece repede in modernismul contemporan. E prea rapid si prea…trait si incercat.


A fost frumos! Te trezesti si te duci cu taxiul zburator la adresa data de fata din transa hipnotica! Faceti cunostinta si vorbiti! Desigur, nu prea mult! 2 ani mai tarziu va casatoriti! Tehnica ne ajuta sa progresam!


Esti cu persoana visurilor tale, totul e frumos si bine! Banii sunt pe card si tehnica face parte din viata. Samsung S8561 e langa tine! Independent de asta, te mai simti trist! Viata merge inainte! Esti bun pentru ca ai extras din credinta, ai bunul simt pentru ca asa te-au invatat ai tai, ai familia dorita, ai validare.


Cititorule, traiesti acelasi feeling pe care il am si eu scriind aceste randuri! E viitorul prea sec, prea bun iar noua ne lipseste ceva. Probabil o fi trecutul ce iti aminteste inconstient de stramosi, de anotimpuri si de multe. Muzica s-a schimbat, laptopul e altfel, aducand si el a ceva ce nu exista acum 150 de ani. Traim prin copii si prin bunatate! Am ramas vii cu ajutorul tehnologiei, insa goi de continut, traim mai mult insa mai seci! Gata, final!


Concluziile le tragi singur!

Petrișor Buruiană

Lansare de carte

Fascinantul roman “Lumea de dincolo de mine”, prezinta o lume a dragostei, vazuta prin ochii Mirelei, protagonista romanului. Intensitatea actiunii, sarmul personajelor, fac parte din frumoasa imagine de ansamblu, fascinand mintea oricui gusta din ‘’FRUCTUL INTERZIS” al cartii. 

Pe tot parcursul operei, autoarea da o nota de eleganta naratiunii, personaje ca Mihai, Vanesa, Anastasia si Vladis contribuind la perfectiunea naratiunii. Punctul culminant al suspansului este reprezentat de final, care va va tine cu sufletul la gura!

Talentul autoarei, da un stil aparte, o carte usor de citit, dinamica si frumoasa, ce va incanta mintea cititorului, facand romanul de nelasat din mana, pana la finalul lecturii! Suspansul creat imi aminteste de impresionantele si pasionalele romane “Tess D’urberville” de Thomas Hardy si “Invitatie la Vals” a lui Mihail Drumes.

Petrisor Buruiana

link-ul lansării, pe canalul de Discord: https://discord.com/channels/825373115080900678/840657705731620864