Cea mai bună versiune a ta

Astăzi m-am visat pe mine.

Dar nu eram eu ca în toate dățile, când făceam diverse acțiuni sau vorbeam cu persoane cunoscute sau (încă) necunoscute. Mă visasem pe mine cel din viitor, vorbeam cu cea mai bună versiune a mea, cu eul cel ce voi fi în ultima clipă a vieții mele, versiunea mea cea mai îmbunătățită înainte de Game Over și finalul vieții.

Voiam să-l întreb pe eul cel din viitor ca pe un horoscop, să-mi spună ce greșeli să evit pe viitor sau ce fapte să întreprind mai departe ca să-mi fie mai bine, dar această versiune mai înțeleaptă începuse să-mi explice:

  • 1. Nu-ți voi dezvălui ce te așteaptă pentru a nu desface taina viitorului și

2. Nici n-ar schimba nimic dacă ți-aș spune. Viața ta a fost deja scrisă, ca un film pe diapozitiv ce așteaptă doar să ți se dezvăluie; clipe ce așteaptă să te întâmpine, cu emoțiile și întâmplările inerente pe care trebuie să le trăiești încă.

Și să-ți mai spun un secret:

3. Nu te vei schimba.

Auzind aceste cuvinte care sunau ca un verdict implacabil, aș fi vrut să-l întreb dacă nu cumva toate strădaniile mele ca om, ale noastre în general, sunt inutile, dar din nou, acest gin îmi tăie întrebarea încă din fașă:

  • Nu, nu sunt inutile, și da, știam ce vrei să întrebi. Doar îți știu viața de la cap la coadă, ai uitat?

Toate cursurile tale pe care le vei fi făcut, toate încercările de a empatiza mai bine, de a deveni o persoană mai bună, profesional și nu numai, nu sunt în van. Doar fac parte din viața ta.

Înainte ca acest eu mai bătrân să mă lase în prezent, îmi mai lăsă o ultimă fărâmă de înțelepciune din viitor:

  • Acum am să-ți mai demitizez o teorie, una matematică.

Viața nu e o ecuație, unde membrul stâng trebuie să fie egal cu membrul drept, unde numărătorul trebuie să fie egal cu numitorul pentru ca fracția să dea 1, nu este totul un univers 3D perfect simetric.

Ești însă ca o candelă, ce dacă-și dă din lumina proprie altei candele, nu rămâne fără lumină, ci ambele candele vor avea astfel lumină.

Dumnezeu a sădit în fiecare din noi la zămislire o astfel de lumină, o rază divină.

Acestea fiind zise, nu mai ține lumina sub obroc. Luminează și tu alte candele sau primește lumină cu încredere în caz că ți se va stinge vreodată, și astfel toată omenirea va fi un joc de lumini!

Întrevederea noastră se apropie de sfârșit. E timpul să revii la ritmul vieții tale normale.

Îți vei aminti această seară, dar nu și cele ce vor urma.

Și zicând acestea, eul viitorului meu necunoscut îmi zornăi lângă ureche precum un magician un ceas deșteptător.

Suna alarma. Mă trezesc.

Era o dimineață de ianuarie…

Mike,

Ianuarie 2021

Haotic

                Ce spectacol de lumini ȘI CE VIAȚĂ! Am în suflet bucuria unei vieți și veselia tuturor oamenilor! Azi nu ai voie… să clipești, să respiri, să plângi pentru că… vin eu. Vom face o excursie către ‘’Pomul Cunoașterii’’ și vom opri pe aici.

                Te intreb: cum mai e la tine în suflet? Ți-ai adus aminte să zâmbești? Undeva în lumea asta se țin concerte și cineva ascultă Chopin. Nu ai călătorit destul, încât să îți amintești… ce face muntele când tu dormi? Pădurea, unde crezi că mai ascunde atâtea crengi ale pomilor ce așteaptă să te îmbrățișeze?

                Probabil au murit împărați și nu au avut ocazia să îți zică “Noapte bună”! Crezi că ai putea să le faci ziua mai bună cu un zâmbet? Dacă te-ar fi întâlnit… poate că nu mai erai aici, însă… lumea se rotește datorită ție, mie și altora ce așteaptă… o bomboană, un semn, o speranță și… o umbrelă să-mi amintească de tine!

                Rază aprinsă ce vii într-un cuprins al cărții de pe birou! Ha… te-am omorât doar!!!! Timp ce vii furat de o tresărire! Ai furat din mine cele mai frumoase și odioase sentimente, aprinderi si viscole, ninsori și tornade!

             O lume cruda! Nu are sens sa nu dispari in NEANT! Am grijile pe umăr și speranța pe celălalt… culori de toamnă ce se amestecă în râu si formează… PASTEL! Cu căștile la ureche aștept să înțeleg balada sunetelor zbuciumate de când mâncam Pizza și admiram orașul acesta…

                Vreau să las luna să înflorească și cireșii să cânte în 9999 de moduri și să… îmi spună de bine… să lăsăm pomii să se aștearnă zăpada pe ei… am fugit… somnul îmi șoptește că e doar un pește ce cândva… va fi matur și apoi bătrân… bătrânețea… e doar un vis al nostru ce se năruie… așa se năruie… ca o viață de om ce doar trece!

                Vine noaptea… cu ținuta ei de lebădă neagră ce se miră… de oameni și de pești. E o voce care îmi șoptește “ascultă-ți sufletul”, iar el nu te va înșela niciodată! Un om nu poate fi cuprins în cuvinte, pentru că o viață se schimbă după ritmul unei viori și cade… ca petalele macului ajuns in etate. 

                Oamenii sunt așa de complecși și de interesanți încât… nu pot fi decât iubiți și lăsați în unghiul lor… cu suferințe și dinamism. Las drogul vieții să fie trăit de toți și să spună doar că totul și nimic îi vor acapara!

Petrișor Buruiană

Omagiu bunătății!

Un omagiu aduc astăzi actorilor și filmelor vechi ca “Undeva, cândva”. Mi-ar plăcea ca rugăciunea mea pentru “ultimul Superman” să fie dusă de lupi, la Dumnezeu. Nostalgic fiind, aș fi preferat să trăiesc acolo, în timpurile vechi, cu actori și filme clasice bune, mă rog, în cazul meu, cărți bune.

Am călătorit în timp și am învățat că pe oamenii din trecut e bine să îi lași acolo, asta daca nu așa vor ei. E prea scurtă viața să porți dușmănie! Binecuvântată fie dragostea! Merită orice sacrificiu, chiar dacă, după ce ai întâlnit-o sau o întâlnești, nimic nu va mai fi la fel.

Fascinația trecutului ne schimbă și ajungem să petrecem timp, pentru a găsi niște umbre ale trecutului. De asta căutăm nostalgia, pentru că acolo ne-am simțit noi bine! Suntem adaptări ale trecutului, trăite actual!

Undeva ne asteaptă același apus, iar cântecul interior ne duce spre un apus! În fiecare dimineață vedem același soare, dar niciodată la fel! Viața e prea minunată să nu asculți cântecul lupilor, care niciodată nu se opresc a ne călăuzi! Să porți o viață demnă nu e ușor, știind că răspundem de greșelile trecutului și că ne asumăm în spate o marfă ce o vom face mai ușoară, sau mai grea!

Muzica mereu va fi prietenul care te va călăuzi spre adevăr și îți va dicta urmele unei vieți pline de poveri sau de binecuvântări, vei avea prieteni sau dușmani, vei fi bun sau rău, spiritual sau nu, iubitor sau nu, retras și in toate felurile. Tava e servită, iar fiecare alege.

Unde va fi noapte, peste câteva ore va fi și zi! Merită să cauți toată viața iubirea sau să ai scopuri marețe. Suntem dotați cu resurse nebănuite și călcăm cu pași repezi spre ceva ce nu vom mai putea întoarce… timpul.

Așa vrea să scriu acest eseu, ca pe o binecuvântare! Vreau să rostesc această rugăciune ce izvorăște din inimă pentru tot ce a fost omenire și pentru ce va fi! Vom fi martori ale unor șiruri de schimbări majore, ce aparțin rodului unor vieți frumoase, sau nu, pe Pământ!

Așa au trecut anii, înlocuind costumul și pantalonii de stofă cu blugi mulați, muzica clasică cu manele si cărțile cu filme! Acesta e rodul ființei umane, pădurea tăiată si neînlocuită, conducători submediocri și demnitari submediocri!

Un praf de lumină vă mai pot oferi încă, cu această compunere. Să vă spun că mai este timp pentru a sădi pe acest pământ și că soarele nu a apus! A rămas pe cer și ne va aștepta să ne schimbăm într-un glas al rugăciunilor colective ce plutește în aer!

Te salut, iubite cititor, și îți spun că doar noi putem schimba lumea, cu mințile noastre, cu iubirea noastră și cu bunătatea!

Petrișor Buruiană

Scrisoare în noapte

Mi-am însușit deja viața ca pe un drog consumat de abisul timpului. Voi începe să dau noroc cu oamenii a căror viață am intersectat-o și mă voi resemna. Am aflat că…doar oamenii pentru care ai însemnat ceva pleacă…nu definitiv. Dacă soarta va decide că trebuie să ne revedem…se va întâmpla, nu fără scop și nu fără un țel.

Voi continua cu citatul lui Mark Twain care spune că “iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâi când acesta o strivește”. Uneori este nevoie ca uitarea să se producă pentru ca un om să fie iertat total.

Suntem urmăriți ca de un iepure de cursa lungă de plecări, nostalgii, oameni ce pentru noi au fost odată totul iar acum…după ce ne-am lămurit, ne dăm seama că nu era locul lor în viața noastră. Ne transformăm zilnic, până când timpul ne depășește, însă în suflete rămânem cu aroma unui alt drum ce ne putea duce în altă parte.

Gândul omului este alcătuit dintr-o serie de dacă, ce sunt puși cap la cap. Am învățat că este păcat să regreți! Cei ce ne părăsesc, pur și simplu nu trebuie să fie în viețile noastre! Nu ne merită și se vor întoarce doar dacă glasul conștiinței va exista și dacă vor avea curaj să recunoască greșelile!

Mai există problema greșelilor noastre! Mereu am crezut că acestea trebuiesc recunoscute pentru purificarea conștiintei. Mergi în fața celui căruia ai greșit și găsește-ți curajul de a-ți asuma fiecare eveniment cu repercusiuni negative!

Poate în altă viață vă veți întâlni așa cum spune și Allan în Maitreyi. Pentru a putea să te privești ochi în ochi și pentru a putea spune “bună” din perspectiva unui nou început și pentru a nu lăsa datoria să te apese! Nu cred în alte vieți! Am învățat să trăiesc doar în aceasta cu mai multă responsabilitate.

Să nu uiți unde este rana, dacă o vei lăsa să se vindece va crește o altă floare…mereu florile din următoarele straturi au fost altceva. Au fost doar niște trăiri ce au adus un plus…de mireasmă, de frumusețe, de responsabilitate și de maturitate. Ele cresc doar dacă înveți să ierți, să uiți și să îți culegi ce e roditor și trainic.

Este important să nu te legi în viață de oameni care nu au nevoie de tine…vei înțelege toate astea la timp. Dacă ai fost cu adevarat important pentru cineva odată, sufletul lui se va confunda cu tine, iar daca nu…va uita fără a te fi reținut. Va fi doar o ploaie ce s-a intersectat cu momentul cel mai roditor iar daca nu, un blestem pe capul oricui!

Vă mulțumesc pentru atenție din nou, dragi cititori! Cineva se gândește la voi mereu și preferă să rămână acolo! Să fiți binecuvântați!

Petrișor Buruiană

Episodul 3 al podcastului AcceptedChallenge.ro

Episodul 3: „Invitația la vals” (Drumeș) și autori africani accepted challenge

În această ediție, Petrișor și Mike discută despre recentul roman citit de Petrișor (Mihail Drumeș  – „Invitația la vals”) dar și despre alte romane ale altor autori, printre care și romancieri africani. Audiție și săptămână plăcută!
  1. Episodul 3: „Invitația la vals” (Drumeș) și autori africani
  2. Astăzi: despre romanele S.F.
  3. Podcastul Accepted Challenge – episodul 1 / pilot

Bună dimineața!

Cu această postare adăugăm și o categorie nouă pe site-ul blogului nostru,

secțiunea podcast.

Aflat deja la a treia ediție, vă răpim ~20 de minute din timpul vostru pentru a vă relata ce-am mai citit și impresiile pe care ni le-a lăsat lectura noastră recentă sau mai veche.

Ne puteți găsi și pe pagina noastră de Patreon sau pe Anchor.fm, unde este găzduit podcastul nostru.

Disponibil și pe Google Podcasts, Spotify și alte rețele asemănătoare, sperăm ca această secțiune a noastră să fie de bun augur și să vă delectăm și astfel (audio).

Vă mulțumim!

autorii

Ultimele mari personalități din serie / noul podcast

Bună ziua, dragi cititori!

Ajungând cu seria marilor personalități istorice pe la începutul veacului trecut (XX), Mike a mai învățat:

de la frații Lumiere, că o invenție poate revoluționa lumea într-atât încât se poate naște o nouă artă (a șaptea), dacă invenția este exploatată în termeni chiar și fictivi (de pildă, cinematografia);

de la Theodor Herzl, că un popor încercat și devenit nomad se poate organiza, în pofida grelelor presiuni la care este supus, să-și organizeze un stat al lor (statul evreu);

de la Emile Zola, că un intelectual poate stârni controverse prin articole publicate, acide la neregularitățile vremii;

de la Rosa Luxemburg, că o celebră reprezentantă și militantă a socialismului poate avea opinii diferite/opuse celei leniniste, totalitare, dându-și seama că „libertatea este îngăduirea libertății celuilalt de a gândi diferit”;

de la Pierre și Marie (soții) Curie, că un cuplu poate să fie sudat de și grație cercetărilor științifice, iar după cum spune Marie Curie, prima femeie profesor la Sorbona: știința trebuie să servească umanismului;

de la Bleriot, primul care a traversat Canalul Mânecii (în zbor), care ne demonstrează că aproape orice limită poate fi depășită;

de la Roald Amundsen, că un cuceritor al ultimelor mari culmi ale Pământului (Polurile Sud / Nord) se poate stinge chiar în mediul pe care-l biruise de multe ori (Marea Barents) în încercarea de a-și regăsi un vechi coechipier;

de la Sun Iat-sen, un „Lenin” al chinezilor, primul președinte al Republicii Chineze, care întrerupe seria dinastică și se va lupta toată viața, până la moarte, din țară sau din exil, pentru drepturile muncitorilor socialiști, împotriva forțelor militare din Nord.

Încheind această serie de mari personalități, vă anunțăm totodată lansarea podcastului nostru accepted challenge, pe site-ul anchor.fm, ajuns deja la al doilea episod.

Vă spunem tot acum și de noua noastră pagină de patreon, care este în continuă extindere.

Vă mulțumim și vă dorim un weekend plăcut în continuare!

Mike

Binecuvântat

Sfântă este viața, așa cu bune și cu rele. În adâncul meu dau piept adesea cu stări de beatitudine, ce îmi amintesc de puținele noastre clipe pe Pământ. Suntem doar niște stele ce pentru o clipă scaldă cerul cu prezența noastră luminoasă! Am uitat de izvorul nemuririi din care beam apă când eram mic. Credeam că timpul nu va trece niciodată, lăsând în urmă dureri, frici, tăceri, plânset, niște mici semme ale anilor ce te iau în imensul râu ce trece…râul vieții!

Primul plâns al copilului, prima alegere. Așa se crease de mult lumea, cu iubire și cu o incomensurabilă voință. Au fost 7 zile de foc. Au trecut generații, au avut loc războaie, secetă, pandemii, toate pentru a vedea ca viața nu se compară cu nimic!

Acum stau și admir corabia din capul meu, ce mă duce acolo unde e așa de frumos că nu îmi găsesc timp nici să mă supăr pe prieteni, să uit de existența mea fizică! Îmi aduc aminte doar că lumea nu mai e așa cum era când eram copil. Corabia mă lasă pe tărâmul cel văzut într-un tablou.

E o casă în pădure. Ies în evidență culorile ei vii. Peisajul de toamnă cheamă pe fundal cântecul acela… de fapt chiar acesta ce se aude când scriu acum. Îmi amintesc că odată, mergând cu mama la niște vecini în vizită, am aflat că ea e pictor. Mereu mă fascinau lucrurile din casa lor. Erau prea frumoase, așa că mai mereu am crezut că acea casă e puțin magică.

Este interesant că putem asocia lucruri cu oameni în așa fel încât le putem da o conotație sfântă pentru noi.

Îmi amintesc că acolo unde ajung cu corabia este o casă mare însă nu enormă, colorată cu arămiu. Face parte dintr-un peisaj de toamnă iar pădurea e locuită de amerindieni…Apași, Comași, Kiowași. Când merg pe insulă, îi salut și las barca. Indienii mă văd și ne salutăm cu respect. Mă lasă să locuiesc pe insula lor puțin. Știu că mă relaxez.

În visele mele mereu am simțit nevoia unui loc în care natura se imbină puțin și cu un lucru făcut de mâna omului, cum ar fi o casă. Aud râul și merg în pădure. Am învățat ca lucrurile frumoase pe langă care merg, să le binecuvantez. Așa zic și cu oamenii. Sunt metode preluate din cărți, care îmi aduc multe beneficii.

Mi-am amintit că eu nu pot fi supărat…viața nu îmi dă voie…pot numai să te binecuvântez pe tine, cititorule, cu această ieșire din monotonie și să îți mulțumesc din nou.

Cu RESPECT,

Petrișor Buruiană

Gândurile

Drogul vieții o face o licoare din ce în ce mai puternică zilnic! Un rachiu din ce în ce mai atipic pentru tot ce ne imaginăm. Se dovedește o luptă în care imprevizibilul își spune cuvântul la orice pas.

Acum citește doar și imaginează-ți: ești în Veneția, iar in Gondolă ești doar tu. Gondolierul te întreabă unde mergi, iar tu îl atenționezi că vei coborî unde vei simți. Visătorul din tine încă mai dă târcoale personalității tale. Ajungi la capătul micii drumeții, iar un miros de pizza te conduce spre o pizzerie de unde cumperi o bucată mare. Simțurile iți invadează nările și adormi. Dormi dus.

Visezi ca esti pe o stradă lată, cu suprafata din…sticlă…exact. Te uiți în jos și vezi la 2 metri în jos. Este un pietonal de câțiva kilometri ce te duce în centrul orașului de Smarald. Întâlnești oameni, copii, vezi cafenele, restaurante din smarald si clădiri fastuoase.

O fată frumoasă, ce pictează, vine spre tine, iar tu o oprești. O rogi să îți facă un portret și îi dai bani. Ea își pune șevalet iar mâinile conturează portretul de o fidelitate rară. Mereu ți-a plăcut arta fotografică.

Brusc, remarci culorile vii ce fac parte din vestimentația oamenilor. Mai mergi puțin și te așezi pe o bancă. Cumperi un balon de la un comerciant ambulant. Te cuprinde o stare de beatitudine. Mai mergi și puțin mai încolo de centru este un castel. La poarta lui stă un om îmbrăcat în tricou galben și pantaloni scurți roșii.

Intri, iar omul îți spune că în acel castel vei fi vindecat…de lume, de greutăți, de doruri și de absolut tot ce te apasă. Condus de personaj, treci pe lângă uși mărețe, pe lângă mobile din sticlă și smarald. Începi să te simți mai liber, timpul nu mai există și nici grijile.

Ai ajuns într-o cameră cu un pat și o fântână artizanală construită din sticlă pictată în culori vii. Acolo te lași afundat în patul pufos ce te face să te simți din ce în ce mai liber și fără griji. Bei din apa ce ți-o dă ghidul, ce cuprinde locurile ce te dor din organism. Trece prin tine apa luată din fântâna magică. Te vindecă de toate, îți curăță inima și te umple de idei și gânduri bune.

Te trezești lângă bucata de pizza ce ai luat-o, ce te-a condus spre castel. Ești mai recunoscător, și mai calm. Mulțumești cerului pentru experiență. Te-am condus spre o lecție de hipnoză aproape completă, în care ai învățat că totul e in gândul tău și unde vei mai reveni când ai nevoie. Mulțumesc pentru atenția acordată…

Petrișor Buruiană

8 august, 2020, Piatra Neamț

Printre provocările verii

Bună dimineața, cititori curajoși 😀☕️😊

Mike revine cu seria de biografii ale marilor oameni. Astăzi începem în mod impozant și învățăm:

– de la Gustave Eiffel: că și o construcție precum turnul Eiffel poate avea detractori la inaugurarea sa, dar apoi își va căpăta, treptat, nimbul de punct de mare atracție al orașului. 🛕

– de la Behanzin (Regele Kondo), că și în secolul XIX un suveran poate fi păzit de un corp de elită de mercenari femei, amazoane în adevăratul sens al cuvântului. 🤺

– de la Jean Jaures (fondatorul partidului socialist francez, SFIO), că idele sale atât socialiste cât și pacifiste, total antibeligerante, probabil că i-au adus și moartea, acesta fiind asasinat într-o cafenea. După câțiva ani, asasinul a fost achitat, dar cenușa lui Jaures îi este mutată în Panteonul Francez. 🏳️

– de la (Țarul) Nicolae al II-lea, că în fața represaliilor puternice ale unei revolte, între puterea statului și familie, un conducător poate alege familia, dar le poate pierde pe ambele, inclusiv viața, fără vreo rezistență sau susținere politică. 👑

– și de la Rontgen, că un om modest dar studios poate descoperi din întâmplare tehnologii ce-l pot acoperi de glorie și pot revoluționa viața și sănătatea omenirii. 👨‍🔬

Până data viitoare, aveți grijă de voi.

Mike vă salută și vă îndeamnă să acceptați provocarea unei noi zile reușite!

1 August, 2020, Brașov

Creatori mai tenebroși – mari personalități

Inspirându-ne din biografiile unor autori mai lugubri, precum Nietzsche sau Van Gogh, ne propunem să vă inspirăm și noi la rândul nostru, spunându-vă că de data trecută Mike a mai învățat:

de la Jules Ferry, că deși având contribuții la învățământul primar, laicizat, obligatoriu și gratuit, o personalitate politică poate fi acuzată apoi pentru insuccese în politici colonialiste, uitându-se remarcabilele reușite din trecut;

de la Nietzsche, că un filosof și geniu precum el nu avea cum să nu rămână celebru și constroversat, chiar dacă opera sa a fost răstălmăcită sau publicată (doar) parțial cu exactitate;

de la Louis Pasteur, cel ce a pus bazele pasteurizării și a descoperit fermentația, că acest neobosit savant a ajutat enorm la progresul omenirii prin studiul virușilor și al bacililor, mai ales prin vaccinul antirabic;

de la Geronimo, că după atacul din noaptea Sfântului Ieronim, (ce i-a adus și numele), un vajnic luptător pentru drepturile comunității sale nu poate stăvili expansiunea unei națiuni pe tot continentul (SUA, America) ce se întinde din ce în ce mai mult;

de la Wilhelm al II-lea, că un împărat la cârma unei forțe și al unui Imperiu precum cel German își poate supraaprecia puterea și, fără o politică coezivă sau coerentă, poate să se angajeze în războaie pe care să le piardă apoi;

de la Van Gogh, că un pictor necunoscut ce a vândut în viața lui doar un tablou poate să devină celebru postum, ca opera sa să-și găsească ecoul mult așteptat al talentului și profunzimii artistului.

Pe 29 iulie a survenit decesul lui Van Gogh și tot până atunci, dar anul acesta, Mike va mai reveni cu un articol biografic. Între timp vă mai pregătim ceva și vă dorim totodată să aveți grijă de voi și de cei din jurul vostru!

Mike,

22 iulie 2020,

Brașov