Diavol, abis și lecții!

Bate vantul! E toamna! O toamna asa cum de mult n-a fost! Acum e noapte iar vrajitoarele se aduna! Sunt cateva zeci, iar lacul din padure reprezinta o poarta pentru lumea de dincolo! Undeva, pe fundalul peisajului din padure, in muzica bufnitelor, se aude cantecul lenes al corurilor de demoni ce merg pe fundalul povestii din Noaptea de Sinziene!

Hidosenia lor isi spune cuvantul, fac focuri, rostesc incantatii. Farmecul lor mereu a nascut o partea mistica si demonica fara de care lumea ar fi fost mult mai saraca. Fara ele, nu am fi aflat ca spiritul nu are limite si spaimele nu ar fi fost la fel de intense. Fara ele clopotele Bisericii mici din padure nu ar fi fost la fel de zgomotoase!

In intunericul noptii ceasurile uita sa mearga asteptand aparitia Diavolului care este stapanul noptii. Apare, iar ecoul se cutreiera. Apare! Amantul serii cu chip de print! Cu straie negre si insetat de suflete, se contopeste cu padurea. Din nou liber, ataca orasul! Te cauta insetat! Te gaseste oriunde ai fi! Din oglinda vine la tine!

Ochii lui te privesc din oglinda acum! Il vezi iar chipul tau se metamofozeaza! Te duce undeva departe! Acolo unde sunt gandurile tale negre, acolo unde ai fost al lui! Intunericul te cuprinde! Te vezi! Iti e frig si raul trece prin tine! E iarna iar venele iti ingheata, cuprinzandu-te o senzatie dulce-amara! Diavolul te gusta! Esti ceva ce are gust de foc si miros de strugure!

Te-ai invatat sa stai inert si sa te uiti in oglinda, ca un dependent de acest drog! Sa vezi ceva ce scoate din plictiseala! Iti revezi viata de pana acum si te cuprinde ameteala! Esti un pod ce tine oameni si se tine de o piatra. Repede esti o stanca ce vezi scena de dragoste a unui cuplu, pentru ca apoi sa urmeze despartirea!

Esti un tren ce calatoreste, surprinzi ciudatenii, si urci munti, apoi esti un matador, ce se joaca cu taurii. Timpul trece, oglinda te consuma, intensitatea fiecarei secunde devine un drog, esti un dependendent de alcool, iar clipele iti trec fiind prins in jocul incredibil de a procura alcoolul. Esti un slujitor al regelui ce se omoara pentru dreptate, esti parolist si punctual. Ai devenit si cuceritor de femei, ai gusuri fine la parfumuri si imbracaminte!

Capeti o putere cu care poti iesi din jocul oglinzii insa ramai acolo! Il implori pe diavol sa mai ramana! Te duce langa o biserica undeva unde esti prins! E o constructie atipica si frumoasa, desi ceva iti lasa urme adanci de otrava! Inchizi ochii iar in gand iti apare chipul unei domnite ce vine sa te conduca undeva!

De fapt esti aproape mort iar oglinda iti sopteste ca e noaptea de Sanziene! Te zbati, insa nu poti iesi! Intri prin oglinda si te trezesti inconjurat de vrajitoare! Iesi din lac, ridicat de forte nevazute si inconjurat de lumanari! Mai e putin si se crapa de ziua, iar diavolul se uita la tine bland, cu chip de om rece si neimplicat!

Apare bufnita ce iti da tarcoale si te vrea treaz si lucid. Incepi sa sangerezi, iar frigul te cuprinde, iar padurea iti canta Aleluia, acompaniata de vrajitoare! Mai ai putin si scapi, putin si se termina experienta! Sufletul se va usca, membrele ti se vor odihni pe veci, iar stelelele calauze iti vor fi! Asa se termina povestea ta, in care tu ai rolul negativ si de neinlocuit.

Ai murit, ce a fost nu va mai fi, ai alunecat in Iad, Noaptea de sanziene te-a cerut!

P.S. Cam ASA A VRUT Eliade sa scrie in „Noaptea de Sinziene” si nu a reusit! ToTUL e un miraj in care CASTIGUL pe care il gustam e O RULETA ce mereu va continua pana cand EL VA SPUNE STOP unui joc de la care nu AI AVUT CE INVATA DECAT LECTII!

Petrișor Buruiană

Tot mai sus

Se aude un izvor! Muntele ii face loc pentru a ramane discret! Se vede apusul! Cerul este rosu, iar luna galbena face loc la stelele stralucitoare si saltarete! Aici, sus, pe munte, a patruns mirosul misticului care se impleteste cu natura!

Muntele nu ne lasa sa credem ca e aproape vara si ne imbie, cu altitudinea lui, ducandu-ne pana la nori! E doar o ora in care ai timp sa te bucuri! O ora in care trebuie sa iei cu tine totul si sa cobori! Mai ai putin de sarutat ploaia si de admirat pomii. Savoarea mutelui este minunata! De neuitat este si cerul. Apusul este un spectacol ce vine rapid si apoi pleaca! E o chitara furioasa.

Ai COBORAT! In mijlocul noptii spiritul tau pleaca si bantuie un oras! E intuneric! Ti-au mai ramas stele de admirat. Esti foarte discret. Un fin observator. Treci pe langa frig, doar amintindu-ti ca ai vazut muntele iar acum spiritul tau cutreiera un oras de la poalele muntelui. Frigul nu te atinge, iar in cap iti rasuna muzica de pian ce te lasa sa conduci tu calatoria influentandu-te discret!

Vezi Biserica din centru, ocolesti putin, apoi ajungi pe o strada laturalnica. Florile parca au o frumusete deosebita noaptea. Ploaia iti picura pe haina si tu nu o poti simti. O vezi doar. Mergi ghidat de muzica pianului ce iti rasuna in cap!

Iti dai seama ca treci pe langa flori, le poti admira, nu le poti mirosi. Atunci cand timpul era asa de pretios, nu prea te interesa natura. Constiinta te striga si te intreaba ‘ce ai facut omule? Ai fugit dupa bani si ai uitat sa traiesti?” Amalgamul DIN CAPUL TAU ITI TREZESTE SIMTURI UITATE DE ANI. Te cheama constiinta capturata de noapte si imbatata de faptul ca nu se mai poate trezi. Este speriata!

Spiritul condus de muzica te duce acolo unde copii stau langa mama lor asteptand o bucata de paine! Spiritul te poarta pana la masina ta pentru care ai muncit atat, pe care ai lasat-o in cateva secunde. Spiritul tau te poarta sa mai vezi odata marea. Sunt pescarusii ce se joaca si este dimineata. Doar 5 minute ai timp, iar in fata ta apare o clepsidra ce te desprinde usor-usor de imagine.

Un miros de pizza calda te invaluie iar papilele tale gustative sunt inundate de gustul de Cola!

Esti la masa unui restaurant, imbracat in camasa si in pantaloni subtiri. In picioare incaltamintea lejera si masa prea festiva pentru „doar” un spirit! Vezi apa ce te ajuta sa iti amintesti cum ai stat la o casa modesta, doar cu sufletul tau pereche. Putei sa fii si ratacit in pustiu, ai fost doar tu cu sufletul tau pereche.

Iti aduci aminte ca printr-un tablou totul! Erai la bunici si te bucurai de toamna. Pitorescul iti abunda ochii si nu il poti uita! Stai in copac, ca spirit pedepsit ce esti, si iti dau lacrimile! Erai cu gandul in cartea pe care nu voiai sa o termini si randurile te faceau sa traiesti ceva…de neuitat!

Ai jucat „Ascunsa” cu prietenii si radeati si era galagie si vara! Erai undeva la facultate si indragostit, nu credeai ca o vei mai scoate la capat cu atatea si ca viata e facuta sa fie dificila!!!

Au trecut anii, timpul te-a ajutat, cartile, oamenii au venit in asa fel incat sa te ajute sa depasesti momente, stari si frici si sa te invete!

Jucai sah si era frumos, erai la Biblioteca cu doamna buna la suflet si echilibrata si care juca bine! A venit prietenul tau care te-a ajutat. De mult nu il mai intalnisesi, din copilarie! Apoi Cluj, Oradea. Budapesta, sa te invarta, sa iti aminteasca de Mari, Oceane, carti, icoane, oameni si ca intr-un joc de Poker, sa iti arate ca cei cativa sunt mereu langa tine!

Spre dimineata, te trezesti in pat la tine! E o noua zi din viata ta! Au fost 2 luni cat o viata! Un virus te-a facut sa dormi 2 luni neintors si sa iti arate de ce Dumnezeu Te-A ajutat sa intelegi atata! E o lectie de viata! Nu poate un virus sa dezbine o ultime de vieti!

Orice eveniment se lasa cu o lectie! E ca un autobuz ce te va lua in 2 clipe din locul la care vei reveni candva nemaifiind la fel! Ai urcat copil si ai coborat batran!

Am scris aceast eseu pentru tine, sa inveti sa te bucuri, sa fii bun, sa ajuti si sa nu uiti ca esti trecator! E doar un episod facut sa te ajute sa inveti ca oriunde ai fi, de tine depinde daca ai parasit lumea cu capul sus! Sa fii demn!

Petrișor Buruiană

Visul

In aceste zile de odihna si asteptare, astept neincetat sa vina noaptea. Pe taramul mistic al starii influentate de intuneric, parca astept sa adorm si sa visez! Cunosc somnul ca pe ceva imprevizibil si ca pe o stare de liniste sau de…neliniste.

In fiecare seara aproape, eu, visatorul, astept ca intunericul sa imi cuprinda starea mea generala de agitatie si sa ma duca acolo…pe un taram necunoscut si frumos. Uneori dau piept cu temerile mele. Nu pot sa nu admir, cuprinse de detalii, elementele lumii reale. A inceput sa imi fie draga starea de beatitudine si clipele in care meditez si incerc sa patrund elementele lumii visate.

Ce este visul? Pentru mine reprezinta portalul ce leaga lumea reala de alte lumi, de alte vieti, de oameni vechi, de prietenii vechi, de oameni care au trecut prin viata mea ci care au imagini foarte clare. Ceva imi spune insa, ca ei nu mai sunt asa…s-au schimbat! Pe mine visul ma face sa imi fie dor de oameni si sa imi para bine ca nu ii mai regasesc in viata mea.

Ar fi fost pacat sa mai fie…acum nu isi mai aveau locul, de asta au plecat. Si-au luat talpasita spre vietile lor captivante probabil sau monotone. Adesea mai leg elemente ce tin de natura, umbre, amerindieni, de taramuri nemarginite, in care de putine ori sunt personajul principal.

Asa e si viata, pana la urma. Suntem manati fara doar si poate, insa liberul arbitru mereu ne este acordat! Viata insa, ne face personajul principal. In vis suntem prizonierii jocului unei minti ce noi o construim!

Este fascinat cum in cateva minute, cat dureaza un vis, am impresia ca vad atata, traiesc atata, revad oameni, imi apar personaje din romane si ma si trezesc. Pacat ca nu pot visa mereu si nu mai pot plati inca 10 ore de visare! E un dar nepretuit sa stii ca poti cuprinde linistea care ti se pare atat de aproape si totusi…e la mai mare distanta decat poate cuprinde un muritor cu puterea mintii! Sa vezi pasari si locuri uitate si sa fie doar in capul tau….toate.

Ti-ai pus problema, daca ar fi sa desenezi visul, tu cu ce culoare l-ai picta? Cum l-ai face? Linistea, infinitul si Londra doar cu o culoare? Ai reusi sa pui apusul oare langa rasarit si sa le inchizi intr-o singura culoare?

Cum ai desena suferinta si ce i-ai spune daca ai avea ocazia doar pentru o clipa celei mai frumoase trairi a ta? Ai baga-o intr-o cutie? Ce i-ai spune ingerului tau daca te-ar invita sa stati de vorba la o cafea, urmarind pe geam spectacolul unei mari de stele cazatoare? Iti spun eu!

.

.

.

AI VISAT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Petrișor Buruiană

Curcubeu

Buna, cititorule!

Prea rapizi, prea neglijenti, prea materialisti? Asa incepem sa devenim.
Incepeam sa uitam sa apreciem si totul parca ni se cuvenea. Eram prea in goana dupa bani, dupa apartamente, dupa confort. Usor, usor uitasem sa ne mai multumim si deveneam prea vitezomani in goana dupa partea materiala.
Uitasem sa ne multumim cu ce aveam si acceleram, insa ca orice lucru nenatural, am fortat si lectia a venit. Nu am mai fi gasit timp pentru solidaritate si sprijin, Adevarul e ca dezastrele si bolile mereu au unit oamenii ce nu isi mai gasisera timp sa o faca pentru ca erau preocupati.


Au existat situatii critice in istoria omenirii si mereu dupa ploaie a venit si soarele. Uitasem sa citim – criza ne reaminteste izolandu-ne, uitasem sa fim buni – teama ne reaminteste, uitasem ca acolo sus e Dumnezeu – El ne reaminteste, fugisem dupa bani – vremea ne opreste.


Fac un indemn sa fim calmi, sa chemam cu puterea gandului curcubeul si pacea, sa nu intram in panica si sa luam totul ca pe o lectie! Oricum ar fi, lasa frunzele sa circule in directia vantului si nu te panica. Daca facem ce tine de noi, suntem corecti si responsabili, sigur teama va fugi odata cu boala.

Stai acasa, asculta muzica preferata, citeste ce iti place, bucura-te de familie, de copii, zambeste.
Doar asa vremea va fi mai calda, doar asa vom alunga panica, doar asa ne vom insanatosi. La orice secunde in lume se petrec drame, insa dincolo de asta, natura si Dumnezeu da si binecuvantari.
Trecem un proces normal, plin de chestii ciudate si fara raspuns. Pentru a avea cel mai stralucitor soare, e nevoie de luna si pentru cea mai stralucitoare stea, e nevoie de lipsa soarelui. Nu iti face griji, totul e masurat perfect de Marele ziditor si observat cu atentie. Stie El care va fi deznodamantul.


Copacii cresc, se inverzesc, cresc fructe si fruze, apoi leapada totul si tot asa. Libelulele traiesc 1 zi pe Pamant, animalele depind mai mult sau mai putin de om. Totusi…daca ar avea gura, sigur nu s-ar plange! Frumusetea e asa trecatoare, totul are rostul sau incadrat perfect pe o banda la care astepta la rand lumina verde.
Probabil acum apreciezi mai mult culorile si inveti lectia responsabilitatii, draga cititorule. E pacat sa cazi in capcana disperarii, pentru ca numai lucrurile cu cap ajuta curcubeul si il imping. Uite-te la tine! Ai mai mult timp, ai atatea alegeri de facut; sa cazi in depresie e cel mai rau lucru! Independent de noi timpul fuge! Vei povesti nepotilor cum ai trecut prin clipe grele, pline de pericole, de boli si cum ai traversat o sosea cu un virus nebun, ce a vrut sa responzabilizeze.
Imi asum aceste randuri scrise de un optimist convins si iti spun ca totu-i trecator, insa depinde cum, depinde in ce barca ne bagam, depinde la ce mal tragem si mai ales incotro ne indreptam.


Apropos, chiar daca te vei bucura mai tarziu, sa stii ca ploaia va spala, insa ce e cel mai important e ca soarele va veni. Priveste partea pozitiva…faptul ca intarzie te va face sa iubesti mai mult soarele, iar faptul ca norii vor pleca atat de tarziu, te va face sa auzi cantecul pasarilor. Capul sus, cititorule, si nu uita ca acolo sus, cineva te iubeste si te va ajuta sa treci peste tot!
Taie viata dincolo de cuvinte, aceasta experienta unica si exceptionala, si nimic nu se compara cu autencitatea clipei si cu povestea fiecaruia. Pana si la sfarsit trebuie sa „gusti” faptul ca dragonul bun l-a invins pe cel rau, iar daca personaele nu au fost atat de bune, nu vei putea aprecia cat de buna a fost povestea.
Va salut dragi cititori sa va multumim pentru ca ati citit!

Cu drag si cu optimism,

Petrisor Buruiana

Bătrânețea

A sunat ceasul…suntem bătrâni. Timpul trece, independent de noi…trece și nu spune nimic. Azi, floarea din fereastră este mai palidă și mai trecută parcă. Mă întrebam ce este bătrânețea? Este doar o stare de spirit. Reprezintă impulsul timpului asupra unui copil.

Cu ce putem compara bătrânețea…eu o asociez cu copilăria. Am avut ocazia să lucrez ca psiholog la un azil. Zilnic mergeam și dădeam ‘bună dimineața” unor persoane în etate! Eram tare bucuros…vedeam sufletul omului și ascultam poveștile! O încântare! Ascultam interesantele povești de viață și imaginația îmi punea în scenă tablouri cu oameni ce au fost cândva directori, ingineri…

Alteori mă întristam…nejustificat…nu e drept ca trecerea timpului să ne facă din nou copii, însă e frumos! Ce curs interesant are viața! Îți dă prilejul să fii copil, tânăr, adult și apoi bătrân. Mai ieri m-am pus pe bancă cu bunicul.

Era toamnă, o toamnă ca în povești și îmi povestea bunicul. Așa e viața…nostalgică. Parcă mai ieri cerul părea răzbunător și copacii erau uscați. Se împleteau norii cu natura formând o frescă vie a unei naturi ce doar atunci a avut semnificația aceea. îl auzeam pe bunicul cum vorbea despre grijile zilnice și stăteam în grădina lui superbă!

M-am trezit matur, cu niște ani ce au trecut nedrept de repede, cu niște prieteni pe care i-am avut, cu niște experiențe și mă uit la calendar! A trecut timpul iar acum sunt matur! Port pe umeri responsabilitatea unei vieți și grijile cotidiene ce apasă orice om! Timpul trece!

Am învățat să ne asumăm greșeli, să iertăm, să fim mai buni! Cu asta ne ajută timpul. Dacă nici asta măcar nu reușim să ne asumăm, înseamnă că au trecut peste noi degeaba atâtea veri. Mai ieri alergam prin ograda bunicilor, iar acum…e iarnă și eu sunt prea mare să mai fac asta! Devenim cărunți și frumoși, neinteresanți pentru majoritatea, pentru că oricum societatea e făcută să nu respecte bătrânețea!

Nu am ințeles niciodată de ce tinerii nu se uită la bătrâni ca la un curs firesc al vieții! Timpul nu iartă pe nimeni, dragii mei! Ne chinuim cu spoturi să ținem pasul cu moda, însă ea zilnic trece pe lângă noi. Vor apărea alții si alții, vor trece generații. Frunzele copacilor vor cădea oricum și vom încărunți!

Nu reușim în rutină sa găsim secundele ce ne ajută să ne liniștim și trăim totul la viteză! Vine vremea când obosim și timpul trece, când lacrimile nu au valoare însă avem ocazia să ne reîntoarcem la copilărie! Ce lucru frumos e trecerea timpului, nu?

Repetam de multe ori ce frumos era cand eram copil, însă când trecem pe acolo ca maturi cărunți, oare nu mai vrem? Rămânem cu regrete? Doar atât! Ne bucurăm prea putin de farmecul și candoarea noastră de muritori!

Timpul trece oricum, însă bătrânețea ne face să îl prețuim. Atâta timp ne ia să învățăm cel mai ușor lucru! Să prețuim timpul și să iubim!

Cu drag,

Petrișor Buruiană

Un izvor de veșnicie

Azi am cazut… asa cum nu am mai facut-o de mult. Se facea ca visam si eram in autobuz. Vremea era ploiasa si eu ma gandeam… Uneori gandesc cam mult. Azi ma jucam cu frunzele in gand, le fugaream prin gradina Raiului, cand am zarit ceva! Ma trezesc in autobuz. Aproape ca dormeam si ma durea prezenta ta! Absenta ta ma durea!

Eram in autobuz si contemplam. M-am dat jos cu 2 statii mai tarziu! Puteam sa cobor la destinatie insa trebuia sa ma trezesc din visare! Unii oameni, prieteni ma intreaba adesea despre unde ma voi angaja? Fug pentru ca vreau sa raman in visare!

In fiecare dimineata o am pe ea in dreapta! O ea asa cum visez eu si vorbim adesea ale noastre! Ne spunem ca ne vom casatori si ca vom avea copii… Asa cum ne dorim amandoi. Vom calatori si vom face dragoste! Probabil vom avea multi bani! Mereu m-a oripilat cuvantul asta! A avut prea multe in comun cu realitatea din care eu simt ca nu mai fac parte de mult! Cam de cand a trebuit sa invat ultima data la matematica!

Ajung acasa, ma dezbrac si ma bag in pat! Visez si astept! Afara se aude ploaia si ma lovesc refrene neterminate din strafunduri! Ma trezesc speriat si visand, contempland la oameni si evenimente si ma loveste un dor nebun de nimic!

Mi-e dor de un rock, asa ca melodia lui Chris Rea “Blue café”! O reascult la maxim in timp ce ma gandesc la Mare si la cat de frumos a fost vara aceasta. Ma gandeam sa nu merg! Am intalnit-o pe fata asta frumoasa pe care acum o iubesc!

Ma iau resentimentele pentru faptul ca stau degeaba si merg la librarie sa citesc din cartea mea, inceputa de acum 2-3 saptamani! Imi doresc sa nu se mai terminine niciodata! Uneori simt ca nu mai rezist conectat in lumea asta! Nu pot fi ca oamenii, sunt prea, prea, prea desprins dintr-o rasa de visatori prea avansati!

Brusc imi amintesc de pactul cu diavolul lui Faust si un gand dulce amar ma cuprinde din cap pana in picioare, cuprinzand viata cu ceva pigment colorat al personajului dupa acest pact. Mefistofel, asa cum se numea diavolul, il calauzeste, ajutandu-l pe Faust sa guste iubirea, placerea si durerea!

Ma intrebam cum vesnicia poate fi cuprinsa si in emotii negative, ce fac parte din tabloul cu umbre si colorit frumos! Sigur il desevarsesc, desi nu fac parte din “vedetele” peisajului. Suntem rai si goi! Am devenit impasibil! M-am transformat! M-ati transformat, voi, lumea asta rece! Pentru ca sa ma bucur de revederea unui prieten drag?! Doar de atat?!

M-ati facut mai puternic, atat vreau sa stiti, norilor, oamenilor, ranilor! Stiu ca visele ma asteapta si asa trebuie sa se intample ca sa devin mai puternic! Sigur unde sunt acum e locul meu pentru a deveni inca ce… insa sigur ceva maret care sa ajute si sa fie cel mai bun! GATA!

Petrișor Buruiană

noiembrie 2019, Brașov

Toamna

Te visasem in culori si nu stiam daca esti tu, daca ai venit, daca ai fost sau daca vei fi? Cert este ca te caut de cand ma stiu. Voiam sa te anunt ca a venit toamna și ca te astept inca. De asta ma simt inca trist, gol, visez si ma zbat. In povestea mea, totul este toamna azi. Oriunde sunt frunze si peste tot sunt copaci. Te simt mai aproape ca oricand sau ca ai trecut pe langa mine!

Brusc, ma vad in visul meu și-mi dau seama ce frumoasa ar fi fost, sau este, toamna alaturi de tine! Poate mirosul de pastrama si must sau poate ceva minor imi aduce aminte despre cum as fi vrut sa fii… Ceva imi spune cum esti!

Se facea ca mergeam cu vaporul iar undeva, la începutul unei toamne, ne cautam. Ne simteam, iar vocile noastre se auzeau in somn. De fapt in acelasi timp eram in livada amandoi, iar trupul ne era carat de un vas de croaziera ce trecea pe langa niște peisaje superbe. Povestea noastra incepe in livada in care culegeam mere si struguri.

Dupa acest vis nu reusesc sa ma trezesc din stare, desi culorile imi spun aramiu. Iar e toamna si iar sufletul meu ratacește in cautarea ta. Sigur moare de sete si sigur vrea sa iti spuna TE IUBESC cu sete, sa te caute, sa te bea din fantana si sa se hraneasca cu tine! E toamna, draga mea! Am mai imbatanit 1 an, gasindu-ne sau inca ne cautam!

Poate inca mai traim un vis in care eu sper sa nu fi ratat secventa cu tine! De cate ori am fost capabili sa iertam in dragoste? Rar!!!! De cate ori am încercat compromisul? Rar? De cate ori am început totul cu 0? Rar! începem o scrisoare in care spunem asa: ‘draga suflete pereche, azi e toamna! Nu contează cat si unde, nu contează cum, insa e toamna!

Daca ești prezent, stai, daca ai plecat, vino, iar. daca vei veni, fa-o! Nu iti pierde timpul cu temerile mele, știi ca eu alerg, alerg, alerg și imi dai impresia ca e atat de aproape! De undeva din foc, din apa, din nori sopteste-mi sa vin. Daca mor, iti mulțumesc ca ma chemi tu, iar daca traiesti șa stii ca imi poți spune doar Hai! Te gasesc si gata!

La viteza cu care se intampla lucruri ie, cat crezi a durat pana te-am gasit? Cat crezi ca va dura sau dureaza? Azi e toamna si inima mea alearga de atata durerel E amorțita si e de PLUMB! Are ceva din Bacovia insa si ceva din cenusa pasarii Phoenix! E toamna din nou si miroase a tinerețe, a iubire și a gasire! A dragoste si a semineu unde se aude focul. Miroase a chitara si a foc de tabara. Miroase a semineu si a rosu, larasi te vad!

Esti cel mai frumos tablou dintr-un vis ce nu se mai termina! Ma astepti in prag! Daca ești tu, chiar tu, iubirea mea, nu știu ce forma ai, insa mirosi a toamna, sa stii! E toamna si atat! Iar eu visez si realitate și franturi din ieden si din iad, cu arome de must! Gata! Ramai sau pleci, Toparceanu sau Eminescu! Nu UITA, te vreau, atat, suflet pereche si iubire flamanda! Iar e toamna!

Petrișor Buruiană

10 septembrie 2019

Pe ritm de copaci înfloriți

Odată vorbeam despre tăcerea grăitoare. Este incredibil cum viața ne ghidează în cele mai multe dintre situații doar fiind atenți la ce se întâmplă în jur. Nu am crezut că pragmaticii reușesc asta. Mereu i-am condamnat pentru lipsa lor de visare, pentru judecata lor precisă și pentru că își petrec viața de cele mai multe ori muncind, câștigând bani și fără performanțe notabile. Treaba lor.

În realitate, ne lovim adesea de probleme. Adesea, când mi se întâmplă, mă las ghidat doar de intuiție! Lumea în general mă acuză: că sunt prea visător, că vreau mult mai mult și că sunt un veșnic nemulțumit.

Am învățat, de asemenea, să trăiesc în realitatea mea, retrăgându-mă și gândind la soluții. Adeseam, mintea mea zboară în diverse locuri, calculând fără nici un fel de logică pașii ce îi pot parcurge pentru a ajunge la soluții bune, implicând miracole, vise și oameni din jur. Când nu am răspunsuri…ascult tăcerea. Mă concentrez la locurile în care mă retrag și caut soluții… rapide, rapide rapide! Așa e realitatea! Vrem să ardem etape, să zburăm peste munți, manifestând interes pentru lucruri, oameni ce apar în viețile noastre.

STOP!!! Viața nu e despre timp, cum credem noi; nu e despre bani, nu e despre nimic!

Tratez șirul de întâmplări ghidate de Dumnezeu prin indicii. Suntem detectivi. Găsesc soiluții uitându-mă pe pereți. Cele mai bune sfaturi, scrise pe centrale, cutii de ciocolată sau poze.

Până și cafeaua din care beau vorbește!

Îmi spune uneori „iubește mai mult, ajută, zâmbește!” Tăcerea e cel mai bun ghid. Te ajută să te înveți, te ajută să reflectezi și te ajută să cauți răspunsuri. Natura are alte indicii mai prețioase. Vrei muzică? Ascultă un pârâu. Vrei terapie vizuală? Admiră un copac. Cauți răspunsuri profunde? Uite-te la stele și roagă mintea să te ghideze!

Miracolele sunt moduri de transmitere de mesaje de la Dumnezeu. NIMIC nu e imposibil! Când mi-e greu, caut exempe în care s-a putut! E prea târziu să îmi pun limite pentru că eu am trăit multe miracole! Confirmările îmi spun că ele există! Oamenii știu că există pentru că le trăiesc și vin confirmări zilnice că în viață se poate cam orice!

Livezile, apele, cromatica ce ne înconjoară ne vorbesc. Noi alegem să le ignorăm zilnic, zilnic, zilnic, în timp ce natura, mediul, totul ne ajută să fim fericiți. Ne creează cadrul și apoi ne dau măcar puțin elan pentru a continua! Însă noi, de cele mai multe ori alegem să rămânem cu fricile noastre, cu viața noastră, fprp vise și goi!

Nostalgia ne mușcă zilnic, mușcă exact ca dintr-un măr! Ne păcălim că suntem bine, alegând să rămânem cu frici, cu dureri și cu gândul de a supraviețui. Oamenii fericiți au ceva aparte. Nu țintesc jos, se ajută de vise, de foi, de copaci, de tot! Se agață pentru că știu că pot și mereu reușesc! Cred în miracole! Asta e realitatea, viața e câștigată doar de cei care CRED și nu țintesc doar să meargă pe brânci. Oamenii mari fac calcule matematice, însă cea mai mare parte a succesului lor o reprezintă tot visele! Termin acest scurt eseu prin a vă spune că cel mai important dar al omului este tot iubirea iar eu vă scriu, așa cum am început, ascultând tăcerea copacilor înfloriți ce m-au ghidat pentru a scrie.

Vă mulțumim pentru timpul acordat și vă mai așteptăm pe blogul nostru cu eseuri scrise din inimă.

Cu drag,

Petrișor Buruiană

Cine și ce ești?

Te aud, stiu ca existi, te vad cu ochii mintii, te simt si te stiu. Mereu te-am stiut. Intre noi doi mereu a existat o legatura, o legatura nevazuta intre suflete. Ma visezi, ma stii si ma simti si tu. Noi doi stim de prezenta celuilalt. Suntem ca Ying si Yang. Azi te-am auzit, cu glasul tau care cere iubire, cu prezenta ta care nu poate fi ignorata, cu puterea ta, cu tristetea, cu bunatatea!

Noi ne stim de cand ne jucam prin gradina si ne-a prins luna. Atunci mi-a soptit de tine! Am stiut ca existi si ca ma vezi, de acolo, din locul de la care savurezi cafeaua. Ma saluti…cu privirea ta profunda. Ti-ai amintit ca noi 2…ne cautam. Multumim muzicii ca ne ajuta, iar, fara ea ne-am gasi prea repede.

Unii risipesc vieti si nu se gasesc, se banuiesc de existenta unul altuia. E ca o zi de primavara, fara gust si fara miros. Nu se gasesc pentru ca sunt prea rationali, enervanti de angrenati in realitate, iscodind in mrejele prezentului.

Suntem speciali…tu cu mine avem multe porturi in care trebuie sa ancoram. E pacat sa ne gasim prea devreme. Atunci, viata ar fi prea monotona. Nu ar face loc si nu ne-ar face sa constientizam de ce exista lacrimi, de ce exista dureri, de ce exista negru si de ce existam noi, cand toate sunt asa frumoase. Care e scopul diavolului daca nu ar fi Dumnezeu si ce muzica ne ajuta sa ne cautam?

Cum am cadea daca nu ar exista sol, si de ce nu am putea sa traim fara sa murim? Stim ca ne vom gasi, suflete pereche si stim ca fiecare, cu muzica sa, va gasi calea catre celalalt. Pana atunci ne vom cauta, cu lacrimi de smarald si vom gasi doar urme din celalalt cand luna doarme. Voi asculta linistea trimitand sageti din tine si voi dansa cu nisipul pe care Dumnezeu mi-a lasat urmele tale, atunci cand stia ca te voi cauta.

Inainte sa plecam pe lume, am stiut ca ne vom intalni, asa ca drumurile de pe care am plecat erau pline cu flori, cu rauri frumoase. Apoi ne-am dat seama de dulcele blestem: sa ne regasim, sa radem, sa ne intalnim si sa ne iubim: zi si noapte, secunda de secunda, clipa de clipa si minut de minut. Sa visam, iar dupa ce ne vom intalni…sa fim fericiti.

Sa traim unul langa celalalt, apoi, in final sa ne despartim pentru eternitate. Vom pleca la fel de goi precum am venit, la fel de veseli si la fel de uimiti de miracolul vietii, iar ce vom putea povesti in Eden va fi doar ca a fost superb pana cand ne-am gasit, cu griji si lacrimi, cu nefericire si cu iubire vesnica!

Concluzia este ca ar trebui, in cautarea fericirii, sa pretuim tristetea si sa nu regretam…raul e facut pentru a fi invins insa, pana atunci…el trebuie respectat pentru ca ne desavarseste! Asa ca draga cititorule, te rog, in cautarea sufletului de care te-ai despartit, pana il vei gasi, nu uita sa fii sincer si curat, sa iubesti din tot sufletul dar si sa fii total devotat…asta e viata, iubeste din inima! Doar un strigat va face, din ura, iubire din nou! Sa crezi, pentru ca asa este viata, incredibila si este despre cautari si regasiri, despre inceputuri si dureri transformate in iubire!

Nu iese fum fara foc, diavol fara Dumnezeu si nori fara soare! Nu uita: “arunca 2 vase mari intr-un ocean si in final…ele se vor intalni”!

Petrișor Buruiană

Prea complicat!

Vă salut, dragi cititori!

Azi m-am hotărât să scriu pentru că așa m-a ghidat sufletul. Este inutil să nu îl ascultăm, pentru că așa s-a născut sentimentul de… regret! Așa a împânzit el lumea de la Adam și Eva și ne-a bucurat cu prezența lui.

Să vorbim puțin despre modul în care s-a născut bucuria. Pe când oamenii nu erau așa complicați, cineva a descoperit că există chestii pe care nu le poți denumi. Probabil un biet bărbat a oferit unei femei o floare, iar sentimentul pe care l-a citit în ochii ei s-a numit… fericire! Lucrurile au luat o turnură pozitivă, iar de atunci toți, fie bărbați, fie femei, îl caută pentru că este frumos!

Nici acum nu aș băga mâna în foc că știm prea bine unde se află și în ce doze pate fi găsită, deși pentru toți este un borcan cu miere. De atunci, lumea nnu mai este fericită! A luat naștere nefericirea, care a apărut pe seama negăsirii fericirii!

Ne întrebăm adesea cum a apărut mânia. Un om de pe stradă, fiind îmbrăcat la 4 ace, s-a împiedicat și a agățat sacoul ce arăta impecabil! S-a înroșit și a dat frâu liber unor sentimente încărcate negativ.

Căutând în sertarele trecutului, mereu găsim lucruri nedefinite care se cheamă cumva. Unii le spun mânie, alții le spiun fericire, dar toate au o denumire. Nu știm cum arată, nu știm exact unde le găsim, dăm frâu liber experienței și le numim cumva. Viața este o căutare permanentă, iar lupta cu timpul ne împinge spre a găsi locuri, mașini, roboți, case și a le denumi pentru a ne securiza.

Cu siguranță ar crește originalitatea dacă am fi zilnic provocați să nu mai denumim nimic. Apropos…așa a luat naștere vorbirea…cineva a vrut să se simtă mai în siguranță decât oricine și a creat așa niște chestii extrem de complicate cum ar fi cuvintele.

Sunt ca o ploaie ce ne alină, sunt ca niște furtuni ce ne fac mari, sunt ca niște scări ce ne coboară și sunt ca niște păsări strălucitoare, cu mirosul fiecăruia în ele. Sunt ceva și atât! Dacă cineva nu ar fi avut curajul să denumească, sigur nu am fi fost așa de abili de a evolua, dar nici atât de răi și proști gestonari ai unui capitol ce se cheamă viața. Nu am încheia capitolul viață cu capul plecat și cu atitudinea lăsând să arate că am fost doar o umbră a omului ce eram, acoperită de ani trecuți.

Între oameni, doar atitudinea ne face mai tineri! Cât timp vom veni cu cuvintele în îmtâmpinarea senzațiilor, vom strica farmecul și esența vieții. Haideți să trăim fără să numim chestii! Haideți să fim simpli și să știm doar să iubim!

Nu ne-am mai simți securizați, dar sigur ne-am simți mai buni! Am fi mai muzicali, dar mai mult vorbitori! Am asculta liniștea și ea mereu ne va călăuzi! Am asculta viața și ea ne va duce acolo unde sufletul va simți nevoia!

Vom învăța să fim copii și să ne jucăm, având doar cunoștința unor sentimente autentice! Am reuși să mergem să ne jucăm cu copii, lăsându-ne ghidați doar de suflet și de soare, de lună și de tot ce vedem. Atunci l-am găsi pe Dumnezeu și pe tot ce am uitat odată cu evoluția.

Vă las, dragi cititori, și vă îndemn să vă bucurați de tot! Viața are șarmul ei, iar răul fără bine ar fi făcut ca noi să nu mai fim! Vă îndemn la un ocean de fericire și pozitivitate pentru că tot ce ne înconjoară e o minune!

Cu drag, autorul!