Bătrânețea

A sunat ceasul…suntem bătrâni. Timpul trece, independent de noi…trece și nu spune nimic. Azi, floarea din fereastră este mai palidă și mai trecută parcă. Mă întrebam ce este bătrânețea? Este doar o stare de spirit. Reprezintă impulsul timpului asupra unui copil.

Cu ce putem compara bătrânețea…eu o asociez cu copilăria. Am avut ocazia să lucrez ca psiholog la un azil. Zilnic mergeam și dădeam ‘bună dimineața” unor persoane în etate! Eram tare bucuros…vedeam sufletul omului și ascultam poveștile! O încântare! Ascultam interesantele povești de viață și imaginația îmi punea în scenă tablouri cu oameni ce au fost cândva directori, ingineri…

Alteori mă întristam…nejustificat…nu e drept ca trecerea timpului să ne facă din nou copii, însă e frumos! Ce curs interesant are viața! Îți dă prilejul să fii copil, tânăr, adult și apoi bătrân. Mai ieri m-am pus pe bancă cu bunicul.

Era toamnă, o toamnă ca în povești și îmi povestea bunicul. Așa e viața…nostalgică. Parcă mai ieri cerul părea răzbunător și copacii erau uscați. Se împleteau norii cu natura formând o frescă vie a unei naturi ce doar atunci a avut semnificația aceea. îl auzeam pe bunicul cum vorbea despre grijile zilnice și stăteam în grădina lui superbă!

M-am trezit matur, cu niște ani ce au trecut nedrept de repede, cu niște prieteni pe care i-am avut, cu niște experiențe și mă uit la calendar! A trecut timpul iar acum sunt matur! Port pe umeri responsabilitatea unei vieți și grijile cotidiene ce apasă orice om! Timpul trece!

Am învățat să ne asumăm greșeli, să iertăm, să fim mai buni! Cu asta ne ajută timpul. Dacă nici asta măcar nu reușim să ne asumăm, înseamnă că au trecut peste noi degeaba atâtea veri. Mai ieri alergam prin ograda bunicilor, iar acum…e iarnă și eu sunt prea mare să mai fac asta! Devenim cărunți și frumoși, neinteresanți pentru majoritatea, pentru că oricum societatea e făcută să nu respecte bătrânețea!

Nu am ințeles niciodată de ce tinerii nu se uită la bătrâni ca la un curs firesc al vieții! Timpul nu iartă pe nimeni, dragii mei! Ne chinuim cu spoturi să ținem pasul cu moda, însă ea zilnic trece pe lângă noi. Vor apărea alții si alții, vor trece generații. Frunzele copacilor vor cădea oricum și vom încărunți!

Nu reușim în rutină sa găsim secundele ce ne ajută să ne liniștim și trăim totul la viteză! Vine vremea când obosim și timpul trece, când lacrimile nu au valoare însă avem ocazia să ne reîntoarcem la copilărie! Ce lucru frumos e trecerea timpului, nu?

Repetam de multe ori ce frumos era cand eram copil, însă când trecem pe acolo ca maturi cărunți, oare nu mai vrem? Rămânem cu regrete? Doar atât! Ne bucurăm prea putin de farmecul și candoarea noastră de muritori!

Timpul trece oricum, însă bătrânețea ne face să îl prețuim. Atâta timp ne ia să învățăm cel mai ușor lucru! Să prețuim timpul și să iubim!

Cu drag,

Petrișor Buruiană

Un izvor de veșnicie

Azi am cazut… asa cum nu am mai facut-o de mult. Se facea ca visam si eram in autobuz. Vremea era ploiasa si eu ma gandeam… Uneori gandesc cam mult. Azi ma jucam cu frunzele in gand, le fugaream prin gradina Raiului, cand am zarit ceva! Ma trezesc in autobuz. Aproape ca dormeam si ma durea prezenta ta! Absenta ta ma durea!

Eram in autobuz si contemplam. M-am dat jos cu 2 statii mai tarziu! Puteam sa cobor la destinatie insa trebuia sa ma trezesc din visare! Unii oameni, prieteni ma intreaba adesea despre unde ma voi angaja? Fug pentru ca vreau sa raman in visare!

In fiecare dimineata o am pe ea in dreapta! O ea asa cum visez eu si vorbim adesea ale noastre! Ne spunem ca ne vom casatori si ca vom avea copii… Asa cum ne dorim amandoi. Vom calatori si vom face dragoste! Probabil vom avea multi bani! Mereu m-a oripilat cuvantul asta! A avut prea multe in comun cu realitatea din care eu simt ca nu mai fac parte de mult! Cam de cand a trebuit sa invat ultima data la matematica!

Ajung acasa, ma dezbrac si ma bag in pat! Visez si astept! Afara se aude ploaia si ma lovesc refrene neterminate din strafunduri! Ma trezesc speriat si visand, contempland la oameni si evenimente si ma loveste un dor nebun de nimic!

Mi-e dor de un rock, asa ca melodia lui Chris Rea “Blue café”! O reascult la maxim in timp ce ma gandesc la Mare si la cat de frumos a fost vara aceasta. Ma gandeam sa nu merg! Am intalnit-o pe fata asta frumoasa pe care acum o iubesc!

Ma iau resentimentele pentru faptul ca stau degeaba si merg la librarie sa citesc din cartea mea, inceputa de acum 2-3 saptamani! Imi doresc sa nu se mai terminine niciodata! Uneori simt ca nu mai rezist conectat in lumea asta! Nu pot fi ca oamenii, sunt prea, prea, prea desprins dintr-o rasa de visatori prea avansati!

Brusc imi amintesc de pactul cu diavolul lui Faust si un gand dulce amar ma cuprinde din cap pana in picioare, cuprinzand viata cu ceva pigment colorat al personajului dupa acest pact. Mefistofel, asa cum se numea diavolul, il calauzeste, ajutandu-l pe Faust sa guste iubirea, placerea si durerea!

Ma intrebam cum vesnicia poate fi cuprinsa si in emotii negative, ce fac parte din tabloul cu umbre si colorit frumos! Sigur il desevarsesc, desi nu fac parte din “vedetele” peisajului. Suntem rai si goi! Am devenit impasibil! M-am transformat! M-ati transformat, voi, lumea asta rece! Pentru ca sa ma bucur de revederea unui prieten drag?! Doar de atat?!

M-ati facut mai puternic, atat vreau sa stiti, norilor, oamenilor, ranilor! Stiu ca visele ma asteapta si asa trebuie sa se intample ca sa devin mai puternic! Sigur unde sunt acum e locul meu pentru a deveni inca ce… insa sigur ceva maret care sa ajute si sa fie cel mai bun! GATA!

Petrișor Buruiană

noiembrie 2019, Brașov

Toamna

Te visasem in culori si nu stiam daca esti tu, daca ai venit, daca ai fost sau daca vei fi? Cert este ca te caut de cand ma stiu. Voiam sa te anunt ca a venit toamna și ca te astept inca. De asta ma simt inca trist, gol, visez si ma zbat. In povestea mea, totul este toamna azi. Oriunde sunt frunze si peste tot sunt copaci. Te simt mai aproape ca oricand sau ca ai trecut pe langa mine!

Brusc, ma vad in visul meu și-mi dau seama ce frumoasa ar fi fost, sau este, toamna alaturi de tine! Poate mirosul de pastrama si must sau poate ceva minor imi aduce aminte despre cum as fi vrut sa fii… Ceva imi spune cum esti!

Se facea ca mergeam cu vaporul iar undeva, la începutul unei toamne, ne cautam. Ne simteam, iar vocile noastre se auzeau in somn. De fapt in acelasi timp eram in livada amandoi, iar trupul ne era carat de un vas de croaziera ce trecea pe langa niște peisaje superbe. Povestea noastra incepe in livada in care culegeam mere si struguri.

Dupa acest vis nu reusesc sa ma trezesc din stare, desi culorile imi spun aramiu. Iar e toamna si iar sufletul meu ratacește in cautarea ta. Sigur moare de sete si sigur vrea sa iti spuna TE IUBESC cu sete, sa te caute, sa te bea din fantana si sa se hraneasca cu tine! E toamna, draga mea! Am mai imbatanit 1 an, gasindu-ne sau inca ne cautam!

Poate inca mai traim un vis in care eu sper sa nu fi ratat secventa cu tine! De cate ori am fost capabili sa iertam in dragoste? Rar!!!! De cate ori am încercat compromisul? Rar? De cate ori am început totul cu 0? Rar! începem o scrisoare in care spunem asa: ‘draga suflete pereche, azi e toamna! Nu contează cat si unde, nu contează cum, insa e toamna!

Daca ești prezent, stai, daca ai plecat, vino, iar. daca vei veni, fa-o! Nu iti pierde timpul cu temerile mele, știi ca eu alerg, alerg, alerg și imi dai impresia ca e atat de aproape! De undeva din foc, din apa, din nori sopteste-mi sa vin. Daca mor, iti mulțumesc ca ma chemi tu, iar daca traiesti șa stii ca imi poți spune doar Hai! Te gasesc si gata!

La viteza cu care se intampla lucruri ie, cat crezi a durat pana te-am gasit? Cat crezi ca va dura sau dureaza? Azi e toamna si inima mea alearga de atata durerel E amorțita si e de PLUMB! Are ceva din Bacovia insa si ceva din cenusa pasarii Phoenix! E toamna din nou si miroase a tinerețe, a iubire și a gasire! A dragoste si a semineu unde se aude focul. Miroase a chitara si a foc de tabara. Miroase a semineu si a rosu, larasi te vad!

Esti cel mai frumos tablou dintr-un vis ce nu se mai termina! Ma astepti in prag! Daca ești tu, chiar tu, iubirea mea, nu știu ce forma ai, insa mirosi a toamna, sa stii! E toamna si atat! Iar eu visez si realitate și franturi din ieden si din iad, cu arome de must! Gata! Ramai sau pleci, Toparceanu sau Eminescu! Nu UITA, te vreau, atat, suflet pereche si iubire flamanda! Iar e toamna!

Petrișor Buruiană

10 septembrie 2019

Pe ritm de copaci înfloriți

Odată vorbeam despre tăcerea grăitoare. Este incredibil cum viața ne ghidează în cele mai multe dintre situații doar fiind atenți la ce se întâmplă în jur. Nu am crezut că pragmaticii reușesc asta. Mereu i-am condamnat pentru lipsa lor de visare, pentru judecata lor precisă și pentru că își petrec viața de cele mai multe ori muncind, câștigând bani și fără performanțe notabile. Treaba lor.

În realitate, ne lovim adesea de probleme. Adesea, când mi se întâmplă, mă las ghidat doar de intuiție! Lumea în general mă acuză: că sunt prea visător, că vreau mult mai mult și că sunt un veșnic nemulțumit.

Am învățat, de asemenea, să trăiesc în realitatea mea, retrăgându-mă și gândind la soluții. Adeseam, mintea mea zboară în diverse locuri, calculând fără nici un fel de logică pașii ce îi pot parcurge pentru a ajunge la soluții bune, implicând miracole, vise și oameni din jur. Când nu am răspunsuri…ascult tăcerea. Mă concentrez la locurile în care mă retrag și caut soluții… rapide, rapide rapide! Așa e realitatea! Vrem să ardem etape, să zburăm peste munți, manifestând interes pentru lucruri, oameni ce apar în viețile noastre.

STOP!!! Viața nu e despre timp, cum credem noi; nu e despre bani, nu e despre nimic!

Tratez șirul de întâmplări ghidate de Dumnezeu prin indicii. Suntem detectivi. Găsesc soiluții uitându-mă pe pereți. Cele mai bune sfaturi, scrise pe centrale, cutii de ciocolată sau poze.

Până și cafeaua din care beau vorbește!

Îmi spune uneori „iubește mai mult, ajută, zâmbește!” Tăcerea e cel mai bun ghid. Te ajută să te înveți, te ajută să reflectezi și te ajută să cauți răspunsuri. Natura are alte indicii mai prețioase. Vrei muzică? Ascultă un pârâu. Vrei terapie vizuală? Admiră un copac. Cauți răspunsuri profunde? Uite-te la stele și roagă mintea să te ghideze!

Miracolele sunt moduri de transmitere de mesaje de la Dumnezeu. NIMIC nu e imposibil! Când mi-e greu, caut exempe în care s-a putut! E prea târziu să îmi pun limite pentru că eu am trăit multe miracole! Confirmările îmi spun că ele există! Oamenii știu că există pentru că le trăiesc și vin confirmări zilnice că în viață se poate cam orice!

Livezile, apele, cromatica ce ne înconjoară ne vorbesc. Noi alegem să le ignorăm zilnic, zilnic, zilnic, în timp ce natura, mediul, totul ne ajută să fim fericiți. Ne creează cadrul și apoi ne dau măcar puțin elan pentru a continua! Însă noi, de cele mai multe ori alegem să rămânem cu fricile noastre, cu viața noastră, fprp vise și goi!

Nostalgia ne mușcă zilnic, mușcă exact ca dintr-un măr! Ne păcălim că suntem bine, alegând să rămânem cu frici, cu dureri și cu gândul de a supraviețui. Oamenii fericiți au ceva aparte. Nu țintesc jos, se ajută de vise, de foi, de copaci, de tot! Se agață pentru că știu că pot și mereu reușesc! Cred în miracole! Asta e realitatea, viața e câștigată doar de cei care CRED și nu țintesc doar să meargă pe brânci. Oamenii mari fac calcule matematice, însă cea mai mare parte a succesului lor o reprezintă tot visele! Termin acest scurt eseu prin a vă spune că cel mai important dar al omului este tot iubirea iar eu vă scriu, așa cum am început, ascultând tăcerea copacilor înfloriți ce m-au ghidat pentru a scrie.

Vă mulțumim pentru timpul acordat și vă mai așteptăm pe blogul nostru cu eseuri scrise din inimă.

Cu drag,

Petrișor Buruiană

Cine și ce ești?

Te aud, stiu ca existi, te vad cu ochii mintii, te simt si te stiu. Mereu te-am stiut. Intre noi doi mereu a existat o legatura, o legatura nevazuta intre suflete. Ma visezi, ma stii si ma simti si tu. Noi doi stim de prezenta celuilalt. Suntem ca Ying si Yang. Azi te-am auzit, cu glasul tau care cere iubire, cu prezenta ta care nu poate fi ignorata, cu puterea ta, cu tristetea, cu bunatatea!

Noi ne stim de cand ne jucam prin gradina si ne-a prins luna. Atunci mi-a soptit de tine! Am stiut ca existi si ca ma vezi, de acolo, din locul de la care savurezi cafeaua. Ma saluti…cu privirea ta profunda. Ti-ai amintit ca noi 2…ne cautam. Multumim muzicii ca ne ajuta, iar, fara ea ne-am gasi prea repede.

Unii risipesc vieti si nu se gasesc, se banuiesc de existenta unul altuia. E ca o zi de primavara, fara gust si fara miros. Nu se gasesc pentru ca sunt prea rationali, enervanti de angrenati in realitate, iscodind in mrejele prezentului.

Suntem speciali…tu cu mine avem multe porturi in care trebuie sa ancoram. E pacat sa ne gasim prea devreme. Atunci, viata ar fi prea monotona. Nu ar face loc si nu ne-ar face sa constientizam de ce exista lacrimi, de ce exista dureri, de ce exista negru si de ce existam noi, cand toate sunt asa frumoase. Care e scopul diavolului daca nu ar fi Dumnezeu si ce muzica ne ajuta sa ne cautam?

Cum am cadea daca nu ar exista sol, si de ce nu am putea sa traim fara sa murim? Stim ca ne vom gasi, suflete pereche si stim ca fiecare, cu muzica sa, va gasi calea catre celalalt. Pana atunci ne vom cauta, cu lacrimi de smarald si vom gasi doar urme din celalalt cand luna doarme. Voi asculta linistea trimitand sageti din tine si voi dansa cu nisipul pe care Dumnezeu mi-a lasat urmele tale, atunci cand stia ca te voi cauta.

Inainte sa plecam pe lume, am stiut ca ne vom intalni, asa ca drumurile de pe care am plecat erau pline cu flori, cu rauri frumoase. Apoi ne-am dat seama de dulcele blestem: sa ne regasim, sa radem, sa ne intalnim si sa ne iubim: zi si noapte, secunda de secunda, clipa de clipa si minut de minut. Sa visam, iar dupa ce ne vom intalni…sa fim fericiti.

Sa traim unul langa celalalt, apoi, in final sa ne despartim pentru eternitate. Vom pleca la fel de goi precum am venit, la fel de veseli si la fel de uimiti de miracolul vietii, iar ce vom putea povesti in Eden va fi doar ca a fost superb pana cand ne-am gasit, cu griji si lacrimi, cu nefericire si cu iubire vesnica!

Concluzia este ca ar trebui, in cautarea fericirii, sa pretuim tristetea si sa nu regretam…raul e facut pentru a fi invins insa, pana atunci…el trebuie respectat pentru ca ne desavarseste! Asa ca draga cititorule, te rog, in cautarea sufletului de care te-ai despartit, pana il vei gasi, nu uita sa fii sincer si curat, sa iubesti din tot sufletul dar si sa fii total devotat…asta e viata, iubeste din inima! Doar un strigat va face, din ura, iubire din nou! Sa crezi, pentru ca asa este viata, incredibila si este despre cautari si regasiri, despre inceputuri si dureri transformate in iubire!

Nu iese fum fara foc, diavol fara Dumnezeu si nori fara soare! Nu uita: “arunca 2 vase mari intr-un ocean si in final…ele se vor intalni”!

Petrișor Buruiană

Prea complicat!

Vă salut, dragi cititori!

Azi m-am hotărât să scriu pentru că așa m-a ghidat sufletul. Este inutil să nu îl ascultăm, pentru că așa s-a născut sentimentul de… regret! Așa a împânzit el lumea de la Adam și Eva și ne-a bucurat cu prezența lui.

Să vorbim puțin despre modul în care s-a născut bucuria. Pe când oamenii nu erau așa complicați, cineva a descoperit că există chestii pe care nu le poți denumi. Probabil un biet bărbat a oferit unei femei o floare, iar sentimentul pe care l-a citit în ochii ei s-a numit… fericire! Lucrurile au luat o turnură pozitivă, iar de atunci toți, fie bărbați, fie femei, îl caută pentru că este frumos!

Nici acum nu aș băga mâna în foc că știm prea bine unde se află și în ce doze pate fi găsită, deși pentru toți este un borcan cu miere. De atunci, lumea nnu mai este fericită! A luat naștere nefericirea, care a apărut pe seama negăsirii fericirii!

Ne întrebăm adesea cum a apărut mânia. Un om de pe stradă, fiind îmbrăcat la 4 ace, s-a împiedicat și a agățat sacoul ce arăta impecabil! S-a înroșit și a dat frâu liber unor sentimente încărcate negativ.

Căutând în sertarele trecutului, mereu găsim lucruri nedefinite care se cheamă cumva. Unii le spun mânie, alții le spiun fericire, dar toate au o denumire. Nu știm cum arată, nu știm exact unde le găsim, dăm frâu liber experienței și le numim cumva. Viața este o căutare permanentă, iar lupta cu timpul ne împinge spre a găsi locuri, mașini, roboți, case și a le denumi pentru a ne securiza.

Cu siguranță ar crește originalitatea dacă am fi zilnic provocați să nu mai denumim nimic. Apropos…așa a luat naștere vorbirea…cineva a vrut să se simtă mai în siguranță decât oricine și a creat așa niște chestii extrem de complicate cum ar fi cuvintele.

Sunt ca o ploaie ce ne alină, sunt ca niște furtuni ce ne fac mari, sunt ca niște scări ce ne coboară și sunt ca niște păsări strălucitoare, cu mirosul fiecăruia în ele. Sunt ceva și atât! Dacă cineva nu ar fi avut curajul să denumească, sigur nu am fi fost așa de abili de a evolua, dar nici atât de răi și proști gestonari ai unui capitol ce se cheamă viața. Nu am încheia capitolul viață cu capul plecat și cu atitudinea lăsând să arate că am fost doar o umbră a omului ce eram, acoperită de ani trecuți.

Între oameni, doar atitudinea ne face mai tineri! Cât timp vom veni cu cuvintele în îmtâmpinarea senzațiilor, vom strica farmecul și esența vieții. Haideți să trăim fără să numim chestii! Haideți să fim simpli și să știm doar să iubim!

Nu ne-am mai simți securizați, dar sigur ne-am simți mai buni! Am fi mai muzicali, dar mai mult vorbitori! Am asculta liniștea și ea mereu ne va călăuzi! Am asculta viața și ea ne va duce acolo unde sufletul va simți nevoia!

Vom învăța să fim copii și să ne jucăm, având doar cunoștința unor sentimente autentice! Am reuși să mergem să ne jucăm cu copii, lăsându-ne ghidați doar de suflet și de soare, de lună și de tot ce vedem. Atunci l-am găsi pe Dumnezeu și pe tot ce am uitat odată cu evoluția.

Vă las, dragi cititori, și vă îndemn să vă bucurați de tot! Viața are șarmul ei, iar răul fără bine ar fi făcut ca noi să nu mai fim! Vă îndemn la un ocean de fericire și pozitivitate pentru că tot ce ne înconjoară e o minune!

Cu drag, autorul!

Ninsoare de vară

Cunosc iarna. Am umblat prin ea de cateva ori. Am fost prins in mrejele ei, iar acum cand vine o astept. Este o splendoare cu infatisare de porumbel si aripi de inger. Ninsoarea mereu ma duce cu gandul la o stare de visare. Atunci cand ninge, parca ploua cu stele albe.

Cand eram copil, odata m-am uitat la fulgi si am ramas furat de profunzimea si seriozitatea cu care ei coborau. Oamenii se confunda cu anotimpurile care trec pe langa ei, transformandu-se odata cu timpul. Cine mai are timp de saniute, de jocuri cu zapada, de oameni de zapada si de cazemate? Trecem in viteza pe langa anotimpuri, lasand sa ne scape inca o iarna, o primavera, o toamna sau chiar o vara.

A mai trecut 1 an, inca 1 an si incepem sa uitam. Vin ghioceii, macii, liliecii si noi parca ne metamorfozam in umbre. Nu ne recunoastem, ramanem goi, lasam tristetea sa ne imbrobodeasca si bucuria prea putin sa ne mangaie.

Observam miscarea in schimb. Oameni, animale, copii, toti parca sunt extraterestri. Toti se misca, toti evolueaza, isi formeaza scopuri, toti sunt in cautarea unor evenimente ce le cauta cu binoclu si ele se apropie. Forfota e prea mare pentru o lume atat de mica. Casele vorbesc despre oameni, locurile, uitarea, apele.

Cred ca ar trebui sa ascultam ninsorile. Ele ne vorbesc despre locuri si despre trecut. Verile ne vorbesc despre viitor si despre lucruri bune. Toamna ne vorbeste despre nostalgie si despre culesul legumelor. Nu exista toamna in care sa nu ne facem o evaluare, sa vedem cum am evoluat, cum gandim, de unde culegem si cum facem sa evoluam. Acesta e omul, un proces de continua schimbare, un loc de depresie, o imagine a revenirii, o tinerete, o batranete, un ceas si un sir de realizari.

Suntem flori ce infloresc iarna, la marginea zapezilor si se usuca vara, in mijlocul soarelui ce ne ajuta sa uitam. Sa ne amintim ca am fost acolo, in viata ce se misca si curge ca un parau cu apa limpede si rece.

Alergam prin timp. Uitam de bufnita ce ne supravegheaza. Halal roman al evolutiei. Zilnic intrebam de Dumnezeu daca se mai uita la lumea noastra si la dosarele noastre impletite de uitare in camara bunicii.

Eu ma vad savurand viata la un borcan de serbet, imbracat in frac. In pod inca se mai aude bufnita, iar timpul ne vorbeste, dragii mei, ca viata e prea scurta sa nu ne bucuram. Asta e strania poveste ce vreau sa o reamintesc.

Ne scufundam intr-o continua ploaie de vara, fara raspuns si fara formule. Intreaba timpul si el iti va da toate raspunsurile de care ai nevoie.

Petrișor Buruiană

18 ianuarie 2019

Undeva, cândva!

Sunt un admirator de momente magice! Nu las sa treaca secunda fara sa imi tin mintea ocupata! Zilnic ma intreb daca viata este un vis sau realitate! Suntem inconjurati de lucruri simple, care ne macina existenta! Uneori vad totul ca pe o antiteza. Rezolvam enigme zilnice, ce ne fac cei mai mari detectivi. Ne place sau nu, lucrurile marunte alcatuiesc viata noastra, asa cum este ea. Un ansamblu complex de evenimente si insiruiri atat de logice, incat nu le dam importanta! O carte de psihologie inversa!

Ne trezim, vedem soarele si nu ne mai bucuram de el! Pentru noi e ceva logic si perfect normal. Cand ne trezim nu mai avem timp sa vedem ce miracole se petrec. Devenim deprimati, dupa ce ne bem cafeaua si traim cu gandurile noastre zilnice care ne macina!

Suntem prea slabi in calitatea clipelor! Asta ne face timpul! Mai indiferenti si mai iubitori de mai mult! Avem adesea teama ca vom trece neobservati o viata! Vom lasa sa treaca zilele si clipele si nu se va intampla nimic! Fiind un pozitiv convins, reusesc sa vad si sa cred ca totul e o binecuvantare! Libelula traieste o zi si totusi e fericita pentru ca traieste!

Ne trec oameni prin suflet, lucuri, dureri, frici, convingeri si iubiri! Credem ca devenim slabi, dar fiecare clipa ne face mult mai puternici! Ar trebui sa pasim cu mai multa recunostinta! Sa gasim locuri ce ne fac bine si sa ne bucuram de taceri! Cum intelegem mai mult puterea cuvintelor? Prin tacere. Cum intelegem cat de mult conteaza un om? Prin absenta!

Evit sa comentez citate pentru ca ar trebui sa imi pierd noptile si zilele dar puterea vietii este uimitoare! Sa nu uitam asta! Sa pasim cu incredere pe covorul minunilor zilnice, doar admirandu-le! Pierdem oameni din viata dar castigam experiente!

Uneori credem ca platim prea scump niste lucruri care sunt normale! Nu avem nevoie de noroc sau ghinion, viata doar omul si-o sculpteaza fara nici o mana a norocului sau ghinionului. Doar Dumnezeu ne stie si ne e martor clipa de clipa la „condamnarea” la viata.

Daca te consoleaza, draga cititorule, sa stii ca aparitia oricarui om este o joaca de-a cifrele, in care proportia cea mica mereu o invinge pe cea mare! Traim lectia tacerii, lectia durerii, lectia despartirii, lectia frumusetii, lectia iubirii ca pe un botez inevitabil. Lasam animalul numit suparare sa ne cuprinda doar temporar sau chiar total traind nelinisti si avand pretexte sa calcam mai departe pana la ultima secunda a existentei.

Nu are rost sa vorbim de lucrurile ce ne acapareaza, de tehnologie si de modernism. Mereu a avut o parere proasta despre ele. Sub pretextul ambalajului, devoram lucruri ce ne rapesc viata, secunda de secunda.

La incheiere as  vrea sa va spun ca sunteti niste norocosi si datorita faptului ca cititi aceasca insignifianta pagina! E un miracol! Altii nu au avut ocazaia sa fie aici, acum, in fata calculatorului, pentru a se bucura de orice cuvant, fie ca nu vor, fie ca nu pot!

Petrișor Buruiană

23 decembrie 2018

Stele cântând

In primul rand vreau sa incep acest articol prin a-l felicita pe prietenul si asociatul meu, Mike, pentru implinirea onorabilei varste de 29 de ani si sa ii multumesc pentru eforturile comune de a aduce blogul nostru in top si pentru expectantele lui marete.

Am inceput ziua de azi prin a ma duce la terasa la care imi beau cafeaua. Stateam la bar si ma gandeam la viata mea si la toti cei ce ma inconjoara cand, dincolo de geamuri si de terasa, la 50 de metri, in locul neacoperit, unde locatia se prelungeste, in frig, zaresc o fata cu o patura pe ea. Ospatarii si barmanii imi spun ca este o fata de moravuri usoare si sa o las in pace. Nu am reusit. Am rugat barmanul sa faca o cafea si am mers la ea servind-i cafeaua. Erau asa de ingretosati cei de la bar incat tot eu am dus ambele cani. M-am trezit servindu-mi cafeaua pe terasa de afara impreuna cu o fetita blonda, frumusica, cu chipul stalcit de durere si grijile vietii.

I-am dat buna dimineata si am incercat sa discut cu ea. Am intrebat-o de ce sta in frig si mi-a zis ca ii place. Am uitat sa mentionez faptul ca am facut cunostinta si mi-a zambit inocent. Dupa cateva propozitii schimbate, am tinut neaparat sa ne mutam pe terasa acoperita. Apoi a plecat, dupa ce s-a incalzit. Asa a zburat o dimineata din viata mea in care in loc sa ajung linistit acasa, m-am dus mai ingandurat ca niciodata.

Nu reusesc sa inteleg cum de lumea este asa rea? Cum poate un copil sa fie in halul asta de scapat de sub control? De ce toata lumea rade si nu face nimic? De ce nimeni nu se chinuie sa inteleaga de unde vin cu adevarat problemele?

Reusim doar sa judecam si sa radem? Nu putem sa oferim o cana de ceai si o cafea? Suntem asa mici incat nu putem oferi un gand bun? Asa suntem de ocupati? Sa judecam si sa dam vina pe neputinta de a face nimic? Doar dam vina pe altii? Traim vremuri handicapate, in care normalitatea e individuala si e mana in mana cu mediocritatea.

Azi am inteles ca fiecare are un drum in care hotaraste sa se opreasca. Asta e evolutia. Cand hotarasti sa pui stop, sa nu mai inveti nimic, sa nu mai asculti nimic, esti pierdut. Esti inca un bou ce traieste degeaba, punandu-te in locul lui Dumnezeu, care le stie pe toate si tot.

Oamenii mari s-au nascut doar pentru ca nimeni nu a crezut in ei. Mereu au facut mai mult decat normal si de aceea au plusat. Au lasat media oamenilor sa se minta ca au destul si ca sunt fericiti. Au fost lacomi intr-un mod solitar. Au dorit sa aiba ei mai mult pentru a-i ajuta pe ceilalti. Drumurile noastre sunt poleite si marcate de stelele ce canta si ne invita sa fim mai buni si sa ascultam.

Cei ce ating succesul sunt tot oameni care au crezut, nu care s-au mintit. Nu au asteptat sa faca altii. Au facut ei de 10-100-1000 de ori mai mult pana cand numele lor a fost scris in stele. Am vazut un documentar legat de Freddie Mercury si de Queen. A fost un om care si-a asumat partile lui negative si pe planul carierei a facut cat un infinit de oameni. A trait fiecare secunda facand muzica pentru altii, ajutand oameni sa isi traiasca momente, suparari si fericiri pe muzica sa.

Asa au fost toti oamenii mari. Au multumit pentru faptul ca nimeni nu a crezut in ei si asta a fost factorul motivant suprem. Acesta a fost semnul: cand nimeni nu a crezut a fost un pas prin care Dumnezeu le-a spus oamenilor ca are pregatita o viata plina de success si premii. Pentru ca dincolo de Iad e Rai si dincolo de soare au existat o groaza de nori. Depinde unde vrem sa ramanem. Asta e viata, unii aleg sa fie doar intre groapa si cer, pe o linie de plutire; cei care se ridica inteleg ca dincolo de nori asteapta soarele.

Nu ar mai exista viata daca la inceput nu ar fi nimicul.

Petrișor Buruiană

5 noiembrie 2018

O eternitate cât o viață

Traiesc o stare de contemplare continua. Nu are rost sa ma las din visat, pentru ca atunci simt ca traiesc. Intampin taramuri de mult uitate, sentimente disparate, ma intalnesc cu zane si readuc dinozauri. Totul e posibil cand visezi.

Legenda spune ca timpul, in Rai, e asa de lung incat o secunda pe celalalt taram inseamna cat o viata sau ma rog, cam asa ceva. Ma gandesc adesea cat de scurta e viata si cat de lunga e eternitatea si nu imi pot inchipui cat inseamna un minut pe Pamant acolo sus.

Minutul Acela care unii asteapta sa treaca pentru a umple paharul unei zile obositoare. Minutul de care unii trag pentru a termina un examen si a lua o nota cel putin de trecere. Toate minutele sunt egale, din nefericire, dragii mei, sau din fericire.

Am invatat ca viata e un ansamblu de minute care oricum trec. Viata e un ansamblu de minute, facute sa explodeze. Perioadele vietii sunt impartite. Ne trebuie ceva sa ne dam seama cum curge raul si ca el chiar curge.

Ma gandeam de ce ne raman eroii intipariti in minte? Pentru ca se lupta si castiga. Pentru ca sunt buni si corecti, pentru ca ajung sa salveze si sa nasca sentimente profunde, pentru ca atunci cand ne punem in fata ecranelor stim ca trebuie sa castige cei buni. Sunt frumosi pentru ca aleg ce e bun si oricat de rau ar alege, situatia se termina bine.

In povestile vietii apar alte obstacole pentru care eroii sunt atat de putin. Apar banii, apare presiunea, apare o suita de factori ce nu putem sa ii ignoram deoarece exista si ne lovim de ei.

Eu prefer sa ma retrag in lumea mea, creata cu personaje din romane si sa ma las prada visarii. Lumea in general, nu are certitudinea lumii de dincolo pentru ca nu are timp sa se gandeasca. E prinsa in lucruri mici si nu intelege ca acolo ne asteapta eternitatea. E inutil sa trecem cu vederea timpul ce pandeste. In fond toti trebuie sa ajungem doborati de timp, poate si pentru ca asteptam ca el sa treaca uite asa.

In Eden, cand vom fi toti fericiti, avem voie sa stam si sa cutreieram. Pe Pamant suntem datori sa visam si sa incercam din rasputeri sa transformam viata intr-o gradina roditoare. Nu avem voie sa stam doborati de obstacole si sa ne plangem de mila.

Vreau sa fiu repetitiv pentru ca am vazut minuni cu ochii mei si am vazut oameni care pun bazele minunilor zilnic. Pana la urma si minunea are nevoie de un aeroport unde sa aterizeze cand vrea Dumnezeu.

Vreau sa termin cu o nota optimista si sa adaug unul dintre citatele mele preferate: “daca ti s-a dat un vis, sigur ti s-a dat si o cale sa-l realizezi”. Dincolo de orice viata este o eternitate si dincolo de o eternitate este El care sigur ne asteapta!

Petrișor Buruiană

25 octombrie 2018