Personalități socialiste – astăzi în seria noastră

Parcurgând registrul istoric de acum un secol, ajungem și în perioada Revoluției rusești și al lui Octombrie Roșu. Și nu despre Irina Rimes, căci continuăm acum seria personalităților istorice universale cu:

Lev Troțki: unul din părinții socialismului, a reprezentat o alternativă la stalinism dar și o facțiune care a pierdut în fața lui Stalin. Deși a adus un aport major la revoluția din octombrie 1917, a fost ulterior expulzat și hăituit pentru tot restul vieții de către Stalin.

Vladimir Ilici Ulianov – Lenin: produs al regimului represionar imperialist rus, cu fratele mai mare asasinat și el deportat, Lenin este totodată sâmburele revoluției bolșevice din Rusia (1917). Fondator al noului regim în Uniunea Sovietică, tot el previne și asupra unui pericol, tot dictatorial, al celui care îi va urma – Stalin.

Clemenceau: supranumit ”Tigrul”, președintele Consiliului de Miniștri Francez din primul război mondial își avântă țara către victorie, cu discursul plin de elan: ”Eu vreau război!”

Stravinski: cu o muzică de o rezonanță inedită și inovatoare, compozitorul de origini rusești reformulează standardele și trasează traiectorii noi muzicii secolului XX.

(dna) Pankhurst: de la stindardul mișcării emancipării feministe și ale drepturilor politice ale femeilor învățăm că o mișcare socială poate recurge și la măsuri radicale pentru a-și atinge scopurile, dar tot acțiunile pacifiste și pașnice au mai mari sorți de izbândă.

Vă doresc un weekend plăcut,

învățând din istorie pentru pregătirea unui viitor armonios,

Mike

Începem seria Mari Personalități

Conspectând din almanahul istoric Larousse, începem cu o personalitate din vasta Rusie, din perioada lui Tolstoi și a lui Dostoievski, pe când la noi se făurea statul român modern.
Dacă noi l-am avut la mijlocul veacului XIX pe Alexandru Ioan Cuza, principele reformator, în partea dinspre Răsărit a Europei se ridica un alt Alexandru, tot un tânăr prinț.

Țarul Alexandru al II-lea

Alexandru Nicolaevici (1818 – 1881) a instituit o serie reforme în Imperiul Țarist, de la desființarea iobăgiei la modernizarea statului, fiind asemănat doar cu Petru cel Mare, până la el, dpdv al reformelor.

Pe lângă ridicarea nivelului de trai al rușilor (fie ei țărani, orășeni sau nobili) acesta s-a implicat și în politica externă, fiind însă considerat la vremea lui un despot luminat.

Tot în perioada domniei lui a debutat și panslavismul ca și curent (la Praga, Cehia de azi, atunci Imperiul Austriac).

Ca și la noi lui Cuza, seria de reforme i-a fost întreruptă de revolte interne. A rezistat la 3 atentate dar a 4-a tentativă de atentat i-a fost fatală țarului. I-a urmat la tron un alt Alexandru, al III-lea.

Citindu-i biografia am învățat că oricât ar încerca un conducător al statului să mulțumească toate clasele sociale, înlesnind progresul, unele tot i se vor opune.