Binecuvântat

Sfântă este viața, așa cu bune și cu rele. În adâncul meu dau piept adesea cu stări de beatitudine, ce îmi amintesc de puținele noastre clipe pe Pământ. Suntem doar niște stele ce pentru o clipă scaldă cerul cu prezența noastră luminoasă! Am uitat de izvorul nemuririi din care beam apă când eram mic. Credeam că timpul nu va trece niciodată, lăsând în urmă dureri, frici, tăceri, plânset, niște mici semme ale anilor ce te iau în imensul râu ce trece…râul vieții!

Primul plâns al copilului, prima alegere. Așa se crease de mult lumea, cu iubire și cu o incomensurabilă voință. Au fost 7 zile de foc. Au trecut generații, au avut loc războaie, secetă, pandemii, toate pentru a vedea ca viața nu se compară cu nimic!

Acum stau și admir corabia din capul meu, ce mă duce acolo unde e așa de frumos că nu îmi găsesc timp nici să mă supăr pe prieteni, să uit de existența mea fizică! Îmi aduc aminte doar că lumea nu mai e așa cum era când eram copil. Corabia mă lasă pe tărâmul cel văzut într-un tablou.

E o casă în pădure. Ies în evidență culorile ei vii. Peisajul de toamnă cheamă pe fundal cântecul acela… de fapt chiar acesta ce se aude când scriu acum. Îmi amintesc că odată, mergând cu mama la niște vecini în vizită, am aflat că ea e pictor. Mereu mă fascinau lucrurile din casa lor. Erau prea frumoase, așa că mai mereu am crezut că acea casă e puțin magică.

Este interesant că putem asocia lucruri cu oameni în așa fel încât le putem da o conotație sfântă pentru noi.

Îmi amintesc că acolo unde ajung cu corabia este o casă mare însă nu enormă, colorată cu arămiu. Face parte dintr-un peisaj de toamnă iar pădurea e locuită de amerindieni…Apași, Comași, Kiowași. Când merg pe insulă, îi salut și las barca. Indienii mă văd și ne salutăm cu respect. Mă lasă să locuiesc pe insula lor puțin. Știu că mă relaxez.

În visele mele mereu am simțit nevoia unui loc în care natura se imbină puțin și cu un lucru făcut de mâna omului, cum ar fi o casă. Aud râul și merg în pădure. Am învățat ca lucrurile frumoase pe langă care merg, să le binecuvantez. Așa zic și cu oamenii. Sunt metode preluate din cărți, care îmi aduc multe beneficii.

Mi-am amintit că eu nu pot fi supărat…viața nu îmi dă voie…pot numai să te binecuvântez pe tine, cititorule, cu această ieșire din monotonie și să îți mulțumesc din nou.

Cu RESPECT,

Petrișor Buruiană

Gândurile

Drogul vieții o face o licoare din ce în ce mai puternică zilnic! Un rachiu din ce în ce mai atipic pentru tot ce ne imaginăm. Se dovedește o luptă în care imprevizibilul își spune cuvântul la orice pas.

Acum citește doar și imaginează-ți: ești în Veneția, iar in Gondolă ești doar tu. Gondolierul te întreabă unde mergi, iar tu îl atenționezi că vei coborî unde vei simți. Visătorul din tine încă mai dă târcoale personalității tale. Ajungi la capătul micii drumeții, iar un miros de pizza te conduce spre o pizzerie de unde cumperi o bucată mare. Simțurile iți invadează nările și adormi. Dormi dus.

Visezi ca esti pe o stradă lată, cu suprafata din…sticlă…exact. Te uiți în jos și vezi la 2 metri în jos. Este un pietonal de câțiva kilometri ce te duce în centrul orașului de Smarald. Întâlnești oameni, copii, vezi cafenele, restaurante din smarald si clădiri fastuoase.

O fată frumoasă, ce pictează, vine spre tine, iar tu o oprești. O rogi să îți facă un portret și îi dai bani. Ea își pune șevalet iar mâinile conturează portretul de o fidelitate rară. Mereu ți-a plăcut arta fotografică.

Brusc, remarci culorile vii ce fac parte din vestimentația oamenilor. Mai mergi puțin și te așezi pe o bancă. Cumperi un balon de la un comerciant ambulant. Te cuprinde o stare de beatitudine. Mai mergi și puțin mai încolo de centru este un castel. La poarta lui stă un om îmbrăcat în tricou galben și pantaloni scurți roșii.

Intri, iar omul îți spune că în acel castel vei fi vindecat…de lume, de greutăți, de doruri și de absolut tot ce te apasă. Condus de personaj, treci pe lângă uși mărețe, pe lângă mobile din sticlă și smarald. Începi să te simți mai liber, timpul nu mai există și nici grijile.

Ai ajuns într-o cameră cu un pat și o fântână artizanală construită din sticlă pictată în culori vii. Acolo te lași afundat în patul pufos ce te face să te simți din ce în ce mai liber și fără griji. Bei din apa ce ți-o dă ghidul, ce cuprinde locurile ce te dor din organism. Trece prin tine apa luată din fântâna magică. Te vindecă de toate, îți curăță inima și te umple de idei și gânduri bune.

Te trezești lângă bucata de pizza ce ai luat-o, ce te-a condus spre castel. Ești mai recunoscător, și mai calm. Mulțumești cerului pentru experiență. Te-am condus spre o lecție de hipnoză aproape completă, în care ai învățat că totul e in gândul tău și unde vei mai reveni când ai nevoie. Mulțumesc pentru atenția acordată…

Petrișor Buruiană

8 august, 2020, Piatra Neamț

Visul

In aceste zile de odihna si asteptare, astept neincetat sa vina noaptea. Pe taramul mistic al starii influentate de intuneric, parca astept sa adorm si sa visez! Cunosc somnul ca pe ceva imprevizibil si ca pe o stare de liniste sau de…neliniste.

In fiecare seara aproape, eu, visatorul, astept ca intunericul sa imi cuprinda starea mea generala de agitatie si sa ma duca acolo…pe un taram necunoscut si frumos. Uneori dau piept cu temerile mele. Nu pot sa nu admir, cuprinse de detalii, elementele lumii reale. A inceput sa imi fie draga starea de beatitudine si clipele in care meditez si incerc sa patrund elementele lumii visate.

Ce este visul? Pentru mine reprezinta portalul ce leaga lumea reala de alte lumi, de alte vieti, de oameni vechi, de prietenii vechi, de oameni care au trecut prin viata mea ci care au imagini foarte clare. Ceva imi spune insa, ca ei nu mai sunt asa…s-au schimbat! Pe mine visul ma face sa imi fie dor de oameni si sa imi para bine ca nu ii mai regasesc in viata mea.

Ar fi fost pacat sa mai fie…acum nu isi mai aveau locul, de asta au plecat. Si-au luat talpasita spre vietile lor captivante probabil sau monotone. Adesea mai leg elemente ce tin de natura, umbre, amerindieni, de taramuri nemarginite, in care de putine ori sunt personajul principal.

Asa e si viata, pana la urma. Suntem manati fara doar si poate, insa liberul arbitru mereu ne este acordat! Viata insa, ne face personajul principal. In vis suntem prizonierii jocului unei minti ce noi o construim!

Este fascinat cum in cateva minute, cat dureaza un vis, am impresia ca vad atata, traiesc atata, revad oameni, imi apar personaje din romane si ma si trezesc. Pacat ca nu pot visa mereu si nu mai pot plati inca 10 ore de visare! E un dar nepretuit sa stii ca poti cuprinde linistea care ti se pare atat de aproape si totusi…e la mai mare distanta decat poate cuprinde un muritor cu puterea mintii! Sa vezi pasari si locuri uitate si sa fie doar in capul tau….toate.

Ti-ai pus problema, daca ar fi sa desenezi visul, tu cu ce culoare l-ai picta? Cum l-ai face? Linistea, infinitul si Londra doar cu o culoare? Ai reusi sa pui apusul oare langa rasarit si sa le inchizi intr-o singura culoare?

Cum ai desena suferinta si ce i-ai spune daca ai avea ocazia doar pentru o clipa celei mai frumoase trairi a ta? Ai baga-o intr-o cutie? Ce i-ai spune ingerului tau daca te-ar invita sa stati de vorba la o cafea, urmarind pe geam spectacolul unei mari de stele cazatoare? Iti spun eu!

.

.

.

AI VISAT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Petrișor Buruiană