Abraham Lincoln

Unul dintre „tătucii” patriei Americane, Abraham Lincoln a fost artizanul aboliționismului, reușind să pună capăt sclaviei în Uniunea Statelor Americane.

Născut pe 12 februarie 1809, în Kentucky, într-o familie modestă, a urcat pe brânci (putem spune) treptele ierarhiei sociale de acum 2 secole, ajungând de la avocat la senator la președinte al Uniunii.

Tot treptat a militat și pentru interzicerea sclaviei, iar în momentul când ajunge Președinte, acest decret declanșează reacții vehement ostile în statele din Sud, (majoritatea argare și cu o economie bazată pe munca sclavilor negri), iscându-se astfel Războiul de Secesiune, care a împărțit practic Uniunea Statelor Americane în două!

Războiul a durat 4 ani, de o ferocitate și durată precum primul război mondial, încheindu-se cu victoria Nordiștilor (tabăra lui Lincoln). Sclavia este abolită așadar în toate statele Uniunii, dar Lincoln moare subit, în 1865, asasinat, într-un teatru, de către John Wilkes Booth.

Citindu-i biografia am învățat că atunci când o națiune își oblojește rănile după un război intern ce a sfâșiat-o în două, un lider o poate reuni printr-un discurs împăciuitor și ferm.

Cu bețe și pietre

Marele gânditor și savant Albert Einstein spunea, referitor la armele teribile cu care se ducea lupta în cel de-al doilea război mondial, că nu știa cu ce fel de arme se va lupta lumea în cel de-al treilea război mondial, dar de ce era sigur e că într-un al patrulea război mondial se va fi dus lupta doar cu bețe și pietre.

Niciodată nu putem ști unde va duce tehnologia viitorului și nici în ce scopuri va fi ea folosită, distructive sau benefice. Asta depinde doar de noi și de nivelul de educație pe care-l vom avea, noi și cei ce ne vor urma pe pământ. Căci educația crează tehnologia și cu ajutorul tehnologiei putem educa și ne putem educa mai departe.

Acum aproape o sută de ani, mari oameni de știință și fizicieni precum cel amintit mai sus au pus umărul să creeze cea mai puternică armă existentă atunci pe pământ: bomba nucleară. O armă ce a creat multă suferință într-o parte a lumii dar justificarea folosirii ei a fost să oprească crearea de și mai multă suferință, în alte părți ale lumii, precum și scurtarea unui război ce dura deja de 6 ani – pe front doar, căci în spatele planurilor și strategiilor politico-militare, războiul începuse de mai mult timp, de pe când nici nu se încheiase bine războiul precedent. Dar despre revizionism și știința de a pierde nu vreau să vorbesc acum.

Un alt fizician care contribuise și el la crearea bombelor nucleare (Oppenheimer) spunea, citând din scrieri vedice vechi, indiene, că devenise moarte, distrugător de lumi.

Lumea nu murise atunci (nu toată, cel puțin), dar cu fiecare persoană ce nu a mai apucat să prindă anii războiului așa-zis „rece” ce a urmat apoi, murise o lume întreagă. Pentru că ce e lumea, de fapt, afară de tot ceea ce știi, cunoști și amintirea ce o ai despre fapte, despre tine și ceilalți? O dată cu tine moare și lumea ta, tu nemaifiind responsabil de cenușa lăsată în urma ta celorlaltor oameni care încă viețuiesc aici.

Însă, tot cu ajutorul tehnologiei reușim să ne amintim de asemenea greșeli și să nu le mai repetăm. Tehnologii, începând cu era scrisului și continuând până la era digitală a internetului, au făcut omenirea un loc mai bun, prielnic pentru dezvoltarea frumosului și a omeniei în omenire.

Acum, de la aproape un veac de la ultimul război mondial, au mai urmat și alte conflicte politice – nu doar militare, cât și economice, sociale și mediatice. Nu știm și nu avem de unde ști dacă suntem sau nu în pragul unui război sau nici dacă acesta nu are deja loc, pe cine-știe-ce fronturi ferite de ochii vigilenți ai societății cu acces la o gamă foarte largă de dispozitive de urmărire a știrilor.

Nici eu nu știu cu ce arme se va fi putând duce un posibil și nedorit nou conflict mondial, dar cred că suntem de acord că marele fizician german Einstein se referea la faptul că armele for deveni atât de distructive, încât lumea apoi se va mai lupta doar cu bețe și pietre, rămânând nu mult în afară de nisip și cenușă după un astfel de război și mai teribil, demn de un scenariu postapocaliptic.

Vreau să cred că putem schimba cursul acestui scenariu și să-i dăm un sens benefic citatului lui Einstein de la începutul acestui articol. Tot cu ajutorul tehnologiei dar și cu ajutorul educației putem dezvolta un curs pozitiv al istoriei, ca astfel, să luptăm întradevăr cu bețe și pietre, dar nu de nevoie, ci în joacă, cu copiii și nepoții noștri, sau ei între ei, și noi privindu-i, într-o societate unde sărăcia a fost abrogată. Și nu mă refer neapărat la sărăcia materială – care contează și ea enorm – cât la sărăcia sufletului și a minții.

Scăpând de anumite nevoi scăpăm și de probleme, și așa cum spune și un cântăreț autohton contemporan: important e să ai doar atât cât îți lipsește.

Așa cred că ar trebui să interpretăm citatul cum că într-un îndepărtat viitor război mondial vom lupta cu bețe și pietre.

Mike,

9 decembrie 2019, Brașov